Daily Mail publică un fragment din volumul "Cruel Britannia" de Ian Cobain, în care autorul arată, pentru prima oară, cum au fost torturaţi prizonerii germani din Marea Britanie, capturaţi la finalul celui de-al Doilea Război Mondial.
Publicaţia notează că dezvăluirile schimbă total imaginea Marii Britanii de ţară care respectă drepturile omului şi litera legii.
Astfel, conform lui Cobain, în Londra ar fi existat un centru de detenţie, numit "London Cage" (Cuşca Londrei), prin care au trecut aproape 4.000 de germani. Aceştia erau bătuţi, privaţi de somn şi obligaţi să stea mult timp în aceeaşi poziţie, iar unii dintre ei au fost chiar omorâţi şi îngropaţi în secret.


