8 Mai 1945 – Victoria Marii Finanțe, Înfrângerea Europei, Începutul Robiei

 Pentru propagandiștii sistemului, 8 Mai este „Ziua Victoriei în Europa” – momentul în care Al Doilea Război Mondial s-a încheiat în Europa prin capitularea necondiționată a Germaniei național-socialiste. Dar pentru cei care privesc dincolo de fațadele ipocriziei, această zi nu este una a eliberării, ci începutul unui întuneric adânc, al ocupării Europei de către două imperii: unul financiar și democratic din Vest, celălalt bolșevic și genocidar din Est.

În 1945 nu a învins pacea. A învins camăta. A învins colonizarea economică, destrămarea suveranității, distrugerea naționalismului ca forță pozitivă de regenerare. Milioane de europeni nu au fost „eliberați”, ci au fost predați lagărului sovietic sau incluși în sistemul de control anglo-american. Națiunile au fost îngenuncheate, cultura europeană a fost rescrisă cu sânge și minciună, iar orice formă de gândire opusă materialismului globalist a fost demonizată.

Așa-zisa victorie a fost în realitate distrugerea ordinii europene bazate pe muncă, onoare, identitate și solidaritate națională. În locul unei Europe unite prin valorile sale tradiționale, am primit o Europă a băncilor, a datoriei perpetue, a „drepturilor” goale și a imigrației ca armă de distrugere etnică lentă.

Un național-socialist modern nu sărbătorește această zi. O comemorează. Nu ca nostalgie, ci ca act de conștiință istorică. Pentru că adevărul nu poate fi îngropat sub ruinele propagandei învingătorilor. Europa nu a fost eliberată. A fost cucerită de o nouă tiranie: tirania pieței fără națiune, a politicienilor fără patrie și a ideologiilor care urăsc tot ce este organic, curat și național.

Adevărata victorie a Europei va fi ziua când se va elibera din minciuna acestei false victorii.

CP

Apariție editorială: Cavalerii Apocalipsei, de Ion V. Emilian

 Ion V. Emilian (1906-1985), Cavaler în Regimentul 2 Călărași, a scris poate cele mai dure și realiste memorii de război din literatura română și nu numai, apărute până acum în franceză (1974), germană și spaniolă (1977) și acum, pentru prima oară, în limba română. Amintirile sale acoperă intervalul de la cedarea Basarabiei din 1940 până la începuturile Războiului Rece, în anii ’60, dar și cu flash-back-uri mult în urmă. Frontul de Est, din Bucovina, Ucraina, pe Nipru, Bătălia de la nord de Marea de Azov, până în Crimeea, luptele contra partizanilor, dealul Kiet, peninsula Taman, apoi Caucazul și Stepa Kalmucă, bătăliile pentru despresurarea Stalingradului ca și acoperire pentru Grupul Hoth, luptele de apărare și multe altele. Apoi, implicarea în actul de la 23 august 1944, Frontul de Vest, epopeea de pe Mureș, Ungaria și Cehoslovacia. De parcă nu era destul, Waffen SS în Austria, apoi lagărele americane de prizonieri și activitatea în serviciile de informații ale armatei americane în zorii Războiului Rece, un adevărat James Bond român, asupra căruia au avut loc tentative de răpire și asasinat puse la cale de NKVD. Un Cavaler al Apocalipsei, apoi un Cavaler din Umbră, în tenebrele spionajului militar din timpul Războiului Rece.

70 de ai de la Bătălia de la Stalingrad

Soldați EROI români, căzuți la datorie pe frontul Stalingradului în timpul contraofensivei sovietice dezlănţuită în dimineaţa de 19 noiembrie 1942 orele 5. Stalingrad - 19/20 Noiembrie 1942. Glorie eternă EROILOR neamului Românesc!

Honor et Patria

Dezvăluiri în premieră: Prizonierii germani au fost torturați și uciși cu bestialitate în centrul de detenţie supranumit "CUŞCA LONDREI"

Daily Mail publică un fragment din volumul "Cruel Britannia" de Ian Cobain, în care autorul arată, pentru prima oară, cum au fost torturaţi prizonerii germani din Marea Britanie, capturaţi la finalul celui de-al Doilea Război Mondial.

Publicaţia notează că dezvăluirile schimbă total imaginea Marii Britanii de ţară care respectă drepturile omului şi litera legii.

Astfel, conform lui Cobain, în Londra ar fi existat un centru de detenţie, numit "London Cage" (Cuşca Londrei), prin care au trecut aproape 4.000 de germani. Aceştia erau bătuţi, privaţi de somn şi obligaţi să stea mult timp în aceeaşi poziţie, iar unii dintre ei au fost chiar omorâţi şi îngropaţi în secret.

Căpitan comandor (r) Mariana Drăgescu a împlinit astăzi 100 de ani! Multă sănătate! (video)

Doamna căpitan comandor (r) Mariana Drăgescu, ultima supravieţuitoare din celebra Escadrila Albă*, împlineşte azi, 7 septembrie 2012, venerabila vârstă de 100 de ani. Aici, în această fotografie**, probabil undeva pe aerodromul Kotelnikovo, sud Stalingrad - Septembrie 1942

*(Escadrila Sanitară, din august 1942 redenumită Escadrila 108 Transport Ușor) **(fotografie colorată de subsemnatul)

Dobriţoiu a înaintat-o în grad pe Mariana Drăgescu, pilot în "Escadrila Albă", care împlineşte astăzi 100 de ani 

Armata Română pe frontul de est

WW2 justified by former German soldiers

Erich Hartmann - Cavalerul Aerului din Luftwaffe

„A la guerre comm à la guerre!"

Războiul însuşi este o crimă. Indiferent de ce parte s-a aflat luptătorul şi independent de voinţa proprie. Atâta vreme cât acţiunile sale nu s-au îndreptat asupra civililor fără apărare, ci doar asupra combatanţilor de „cealaltă parte, actele de curaj, forţa morală de a înfrunta cu eroism inamicul trebuiesc apreciate, cinstite şi reamintite urmaşilor. După Al Doilea Război Mondial, mulţi piloţi - inamici în timpul luptelor - s-au cunoscut şi şi-au depănat amintirile „sine ira et studio", devenind prieteni pe viaţă. Un exemplu edificator îl constituie cazul piloţilor americani: Barrie Davies şi Wayne Lowry alături de românul Ion Dobran (general de flotilă aeriană (r) aviator), care, deşi s-au atacat şi doborât reciproc în luptele aeriene de deasupra Ploieştiului, în 1944, după mai bine de şase decenii de la producerea evenimentelor, au luat legătura şi au corespondat, fără a se fi văzut vreodată la faţă. Informaţiile din textul prezentat mai jos au fost preluate din arhiva germană a Luftwaffe. (Ion Măldărescu)

Cel mai de temut pilot de vânătoare al celui de-Al Doilea Război Mondial

11 noiembrie 2011: Marș de comemorare în Remagen

Apel

La 8 mai 1945, Armata Germană a capitulat necondiționat. Armele au tăcut iar soldații germani s-au lăsat pradă destinului. După ani întregi de lupte acerbe, soldații germani au sperat la un tratament cinstit din partea învingătorilor.

Chiar și dușmanul va ține cont de forța, randamentul și sacrificiile soldaților germani pe apă, la sol și în aer. (Ultimul raport al Armatei, 9 mai 1945)

Cât de mult s-au înșelat în aceste așteptări, este și astăzi o temă ținută sub tăcere în cărțile de istorie. Mitul așa-zisei eliberări lasă o dâră de sânge după sine chiar și după sfârșitul războiului. Alungarea, jaful, crimele în masă asupra prizonierilor de război, sunt lucruri care nu vor deloc să se potrivească portretului ”salvatorilor”.

În așa-zisele Rheinwiesenlagern (lagăre din câmpiile Rinului) au fost încarcerați după sfârșitul războiului peste 3,4 milioane de soldați germani. În condiții igienice catastrofale, au murit în jur de 1 milion de prizonieri în anii 1945/1946. Aceștia au murit de foame sau din cauza unor maladii, în mâinile presupușilor eliberatori. Un milion de oameni care figureaza pe listele autorităților americane la capitolul ”other losses” (alte pierderi) și a căror moarte chinuită este astăzi ținută sub tăcere.

Eroul aviator Teodor Greceanu şi evadarea din fortăreaţa comunistă Aiud

Destinul lui Greceanu este fara nicio urma de indoiala emblema tragediei aviatorilor romani ai celui de-Al Doilea Razboi Mondial. A participat in peste 800 de misiuni, dintre care 100 au fost batalii aeriene, castigand duelul in cateva zeci. A fost decorat cu un numar impresionant de medalii, dovada a eroismului.

Ordinul Mihai Viteazul, Coroana Romaniei, Virtutea Aeronautica, Steaua Romaniei si Crucea de Fier, clasa I si a II-a, toate acestea stau marturie a vitejiei sale.

Medalia primita de la germani pentru cele cateva sute de misiuni este unica, Greceanu fiind de departe pilotul roman cu cele mai multe zboruri in teritoriu inamic. Pentru a reliefa cat de buna este performanta sa, pilotii americani dupa doar 25 de misiuni erau scosi din lupta.

Insa, acestea au fost indreptate impotriva unui dusman a carui razbunare va fi crunta. Timp de aproape doua decenii, Greceanu a facut temnita grea si a platit un pret mult prea scump. In urma torturii in beciurile Securitatii si-a pierdut ambele picioare.

Hiroo Onoda: Soldatul nipon care a continuat Al Doilea Razboi Mondial trei decenii

Dupa ce a fost pregatit ca ofiter de informatii, japonezul Hiroo Onoda este trimis pe insula Lubang, din largul arhipelagului filipinez, pentru a initia actiuni de gherila si pentru a sabota operatiunile militare americane. Inarmat cu o credinta oarba, aproape admirabila, acesta a refuzat sa creada ca razboiul s-a sfarsit sau ca tara sa a fost invinsa si a luptat cu neinduplecata vointa pana in 1974.

Daca devotamentul sau a avut un temei, atunci acesta fost urmatorul ordin: "Iti este cu desavarsire interzis sa mori de propria mana. Poate dura trei ani, poate dura cinci ani, dar orice s-ar intampla ne vom intoarce dupa tine. Sub nicio circumstanta nu vei renunta la viata ta de buna voie." Onoda a dat crezare si a respectat intocmai ceea ce i se ceruse.

Ajuns pe insula, tanarul a intrat in contact cu ceilalti soldati niponi ce fusesera trimisi inaintea lui. Cei ce ii vor ramane alaturi in anii urmatori vor fi Shoichi Shimada, Yuichi Akatsu si Kinshichi Kozuka.

Dupa cum spunea Onoda, mai tarziu, oamenii nu pot trai singuri, ai nevoie de camarazi care sa iti fie alaturi, pe care te poti baza si increde. Tocmai acest spirit de unitate cultivat de societatea nipona a permis supravietuirea grupului, in conditii cu totul vitrege.

“A plecat la vânătoare Agarici, / A plecat ca să vâneze bolşevici…”

Căpitan av. Horia Agarici - Salvatorul Constanţei
Horia Agarici - Memorii

Asculta mai multe audio podcast

"A plecat la vânătoare Agarici / A plecat să vâneze bolşevici". Acestea sunt versurile fredonate şi acum de foştii piloţi constănţeni, versuri la modă în anii de glorie ai aviatorului Horia Agarici, de la a cărui naştere s-au împlinit, în aprilie, 100 de ani. Acesta este cunoscut drept salvatorul Constanţei pentru că, în timpul celui de-al doilea război mondial, a reuşit să doboare trei bombardiere sovietice cu toate că a decolat cu avionul alimentat incomplet.

Acelaşi pilot dibace a salvat Cazinoul în lupta aeriană cu avioanele inamice. Veteranii din al doilea război mondial îşi aduc aminte cu plăcere de Agarici, o personalitate enciclopedică, un aviator de marcă şi în acelaşi timp poet.

A salvat de la bombardament case şi oameni

Pilotul Horia Agarici s-a remarcat pe câmpul aerian în timpul celui de-al doilea război mondial. Pe data de 23 iunie 1941, ora 12.00, el primeşte comanda escadrilei 53, dislocată pe aerodromul Mamaia, afectată apărării litoralului. Neţinând seama de regulamente, locotenentul decolează fără ordin, fără coechipier, cu un singur rezervor plin, pornind "la vânătoare". Dintre cele şase bombardiere sovietice care se apropiau de Marea Neagră, Horia Agarici a reuşit să doboare trei, având astfel o contribuţie majoră în salvarea Cazinoului, emblema Constanţei, dar şi a sute de vieţi, puse în pericol de obuzele bombardierelor inamice. Datorită acestor fapte de vitejie pilotul a fost decorat cu medaliile Virtutea Aeronautică Clasa a III-a, Coroana României cu Spate şi Crucea de Fier Clasa I. Avionul pilotat de Agarici în istorica zi de 23 iunie 1941 a fost un Hurricane Mk. I.

MANIPULAREA CONŞTIINŢELOR (I)

Se impun câteva precizări importante cu privire la modul în care, de-a lungul timpului, istoria adevărată a celui de-al doilea război mondial a fost modificată, falsificată şi adaptată intereselor ocultei mondiale. Prin lansarea (şi întreţinerea) variantei oficiale a istoriei se urmăreşte, în primul rând, acoperirea adevăratului plan de dominare mondială, protejarea vinovaţilor, şi menţinerea imperiului de putere rezultat. Eu voi descâlci evenimentele şi voi înlătura minciuna atât cât mă ajută judecata, şi asta nu pentru a-i combate pe conspiratori (nu am puterea aceasta) ci doar pentru a da adevărului puterea să lucreze în conştiinţa publică!

În primii ani de după război, euforia victoriei a fost alimentată constant cu „atrocităţile” comise de nazişti în perioada în care s-au aflat la putere în Europa. Abia atunci a fost făcută publică pretinsa acţiune de exterminare a evreilor prin gazare în lagăre speciale. S-au mai mediatizat diferite „masacre” comise pe câmpurile de luptă, sau compus portrete de adevăraţi criminali în serie, şi peste toate astea trona criminalul numărul unu, simbolul răului, Adolf Hitler. Dezvăluirile învingătorilor au şocat ani la rând opinia publică mondială şi a întărit convingerea ei asupra faptului că naziştii şi-au meritat soarta, că Hitler a fost cel mai mare criminal al istoriei.

Adolf Hitler nevinovat!

Pentru început vă propun să recapitulăm, pe scurt, care sunt motivele pentru care Adolf Hitler a fost făcut responsabil de declanşarea celui de-al doilea război mondial.
Istoria oficială spune că această conflagraţie a debutat la 1 septembrie 1939, când Germania declară război Poloniei şi invadează cu armatele sale teritoriul polonez. Timp de trei zile războiul “mondial” nu este de fapt decât un război germano-polon! Vine însă ziua de 3 septembrie 1939, când Marea Britanie şi Franţa declară război Germaniei! Bineînţeles, acestei declaraţii se alătură şi toate coloniile engleze şi franceze, plus statele aliate ale celor două puteri (Canada, Australia, India etc). Abia din acest moment războiul capătă o conotaţie mondială! Pentru a respecta, aşadar, adevărul istoric este corect să precizăm faptul că data reală de începere a războiului mondial este 3 septembrie 1939, iar responsabili direcţi pentru escaladarea la scară mondială a conflictului (care avea să genereze sute de milioane de victime) au fost Marea Britanie şi Franţa!!! Aici nu mai e vorba de o interpretare forţată a unor evenimente ci pur şi simplu de fapte! Nu Adolf Hitler a fost cel care a a declarat război mai multor state ci acestea sunt cele care au declanşat conflictul intrând de bună voie în război cu Germania... Desigur, aici se poate specula spunându-se că Aliaţii au reacţionat la atacarea “nejustificată” a Poloniei, la un act de “agresiune” al Germaniei naziste etc... Toate aceste speculaţii sunt profund subiective pentru că explică doar punctul de vedere al învingătorului care întodeauna în istorie şi-a justificat acţiunile militare fără posibilitatea de a fi contrazis de învins. Un istoric neutru nu trebuie să se lase influenţat de aceste consideraţii ci să descrie doar faptele. Ori, faptele ne arată că Aliaţii sunt responsabili! Aşadar, ar trebui oficial corectată data exactă a începerii războiului mondial. Aceasta nu este 1 septembrie (repet, la acea dată se aflau în război doar două ţări, Germania şi Polonia) ci 3 septembrie 1939, pentru că abia de la acea dată războiul devine mondial! Istoricii nu au vrut să respecte adevărul istoric pentru că acceptarea datei de 3 septembrie ar fi dus obligatoriu la concluzia că responsabile pentru declanşarea conflagraţiei mondiale sunt Anglia şi Franţa, ori măsluitorii istoriei doresc să culpabilizeze cu orice preţ doar Germania!
Bineînţeles, nu ne vom opri aici cu analiza. Merită să mergem puţin mai încolo şi să aprofundăm chiar aceste motivaţii care stau în spatele războiului declanşat de aliaţi pentru a încerca să stabilim (atât cât putem acum, după mai bine de 60 de ani) temeinicia lor.
S-a spus, deci, că aliaţii nu au făcut decât să reacţioneze la un act de agresiune al Germaniei. Din punctul lor oficial de vedere, din moment ce Germania a comis un act de agresiune se impunea intervenţia comunităţii internaţionale pentru a stopa extinderea graniţelor unui stat agresor prin forţă. Raţionamentul pare corect dacă e scos din contextul evenimentelor de atunci... Din păcate pentru amatorii acestor versiuni oficiale evenimentele care au precedat războiul îi contrazic flagrant.
Nu este greu să ne amintim faptul că, până să atace Polonia, Adolf Hitler a mai făcut câţiva paşi asemănători. Mai întâi, în 1936, el a ocupat militar zona Renaniei (aflată la graniţa cu Franţa) deşi acest fapt era interzis Germaniei prin Tratatul de Pace de după primul război mondial (care pe atunci nu era numit “primul”, ci “Marele Război”). Toţi marii generali germani l-au rugat pe Hitler să nu facă acest pas deoarece acest eveniment ar fi putut justifica o intervenţie armată a statelor aliate împotriva Germaniei, ori pe atunci armata germană nu era suficient de pusă la punct pentru a face faţă unui asemenea conflict! Hitler a ignorat sfaturile generalilor săi bazându-se total pe intuiţia sa şi afirmând că aliaţii nu-l vor ataca. Aşa s-a şi întâmplat... De ce marile puteri, Anglia şi Franţa, nu au aplicat atunci acest principiu al intervenţiei comunităţii internaţionale când legislaţia era călcată în picioare de un “stat agresor”?!
Apoi, Germania a anexat “forţat” Austria în urma unui puci militar care ulterior chiar a fost judecat şi condamnat la procesul de la Nurnberg. Iată încă un act de “agresiune” care a rămas nepedepsit de comunitatea internaţională în acel moment! Din nou Anglia şi Franţa puteau să intervină împotriva Germaniei justificându-şi uşor acţiunea. De ce nu au făcut-o? Din nou „mister”...
Urmează apoi un alt act de “agresiune” al Germaniei, alipirea forţată la Reich a unui teritoriu aparţinând Cehoslovaciei (zona Sudeţilor). În acest caz evenimentele au fost aproape identice cu cele întâmplate în 1939 cu Polonia. Mai întâi Germania şi-a exprimat oficial revendicarea (pretenţia) asupra acestui teritoriu (care a fost al Germaniei şi îi fusese luat şi dat Cehoslovaciei după primul război mondial), apoi a dat un ultimatum Cehoslovaciei urmând ca, în cazul în care acest ultimatum ar fi fost respins, armata germană să invadeze Cehoslovacia. Ce credeţi că au făcut în acest moment Anglia şi Franţa? Au ameninţat Germania? Au încurajat Cehoslovacia să nu cedeze presiunilor (aşa cum au procedat ulterior în cazul Poloniei)? Nici vorbă! Dimpotrivă, aceste state (în special Anglia!) se implică în negocierile care au loc pe ultima sută de metri şi forţeză guvernul cehoslovac să accepte pretenţiile Germaniei!!! Vă vine să credeţi?
Dacă veţi compara cele două cazuri aproape identice (Cehoslovacia şi Polonia) veţi vedea comportamentul total diferit aplicat de aliaţi “victimelor”. În cazul Cehoslovaciei au fost de partea Germaniei (!), iar în cazul Poloniei au declarat război Germaniei! Paradox? Aliaţii spun că nu... Ei explică această situaţie într-un mod de-a dreptul pueril. Cică atunci, în cazul Cehoslovaciei, ar fi făcut orice ca să evite un război şi de aceea au susţinut pretenţiile germane. Dacă acesta este adevărul, atunci de ce nu au procedat identic şi în cazul Poloniei pentru a evita un război? Apoi, în cazul Poloniei se mai naşte o întrebare: dacă Germania era “stat agresor”, atunci URSS (care invadase şi acesta Polonia dinspre est) ce era? Prin ce era mai justificată intervenţia miltară sovietică decât cea germană? De ce a trebuit să se declare război Germaniei şi nu s-a făcut acelaşi lucru şi împotriva URSS care atacase (asemeni Germaniei) Polonia? Nici un istoric, analist sau politolog nu a reuşit să explice oficial vreodată aceste lucruri într-un mod pertinent, obiectiv şi logic. S-au încercat doar analize superficiale, spunându-se că occidentul nu putea lupta cu două forţe militare puternice (Germania şi URSS) deodată. Argumentul e pertinent, dar asta nu dovedeşte oare că noţiunea de “stat agresor” este subiectivă, că “pedeapsa” împotriva unor astfel de state se aplică discreţionar?
În fine, imediat după începerea atacului din Polonia, pentru a evita un conflict cu Occidentul, Hitler propune instituirea unei Comisii Internaţionale care să studieze şi să decidă asupra temeiniciei cererilor germane cu privire la teritoriul asupra căruia Hitler emisese pretenţii. Era vorba, până la urmă, de un alt teritoriu care fusese “furat” Germaniei după primul război mondial... Ce credeţi că fac Aliaţii? Bineînţeles, refuză propunerea lui Hitler! Dar cum o refuză? O resping pur şi simplu? NU! Ei pun condiţii... Iar principala condiţie este ca Germania să renunţe la toate teritoriile pe care le-a adus în ganiţele sale în ultimii ani, adică la zona Renană, la Austria şi la zona Sudeţilor! Adică, îşi reneagă chiar şi propria recunoaştere în privinţa drepturilor pe care Germania le are în aceste teritorii! Nu demonstrează acest lucru că aliaţii au vrut război cu orice preţ???
După război, au apărut tot felul de legende despre “rezistenţa” germană împotriva politicii expansioniste a lui Adolf Hitler. Una dintre acestea spune că anumiţi generali germani s-au gândit să organizeze o lovitură de stat pentru a împiedica atacarea militară a... Cehoslovaciei. S-a pus la punct un plan de arestare a lui Hitler şi de preluare a puterii în stat de către militari. Aceştia au renunţat la planul lor în momentul în care au văzut că premierul britanic a acceptat să stea la masa negocierilor cu Hitler şi să susţină revendicările acestuia. Iată, deci, un alt moment crucial pentru istorie (dacă legenda este adevărată) care a fost ratat din cauza atitudinii manifestate de aliaţi!
Cu privire la momentul “Cehoslovacia” trebuie să mai menţionăm un episod... În faza finală a ultimatumului, când nu se ştia faptul că Cehoslovacia va accepta revendicarea, generalii germani l-au presat din nou pe Hitler să renunţe la invazie. S-a afirmat atunci că cehii dispun în toate zonele de graniţă de fortificaţii imense, care nu puteau fi depăşite de armata germană (lucru care corespundea realitaţii)! Din nou generalii spuneau că Germania se află în faţa unei viitoare înfrângeri şi că Hitler ar trebui să renunţe la pretenţiile sale. Conducătorul german i-a ignorat şi le-a spus că intuiţia sa este mai presus decât pregătirea lor militară, fapt care s-a dovedit adevărat! Aşa cum prevăzuse Hitler, aliaţii nu au reacţionat împotriva Germaniei. Am menţionat acest episod pentru că el este foarte important în contextul evenimentelor care vor urma. După momentul “Cehoslovacia” mult timp generalii germani nu vor mai îndrăzni să se opună ideilor lui Hitler! Oricât vor părea acestea de neînţeles pentru ei, oricât vor crede aceştia că Hitler greşeşte, ei îşi vor aduce aminte mereu de faptul că intuiţia Fuhreru-lui i-a umilit de câteva ori!
Să mergem mai departe însă cu analiza responsabilităţii privind declanşarea celui de-al doilea război mondial... Am demonstrat aşadar că, de facto, războiul a primit un caracter mondial abia după ce Anglia şi Franţa au declarat război Germaniei. Să ignorăm însă acest aspect şi să acceptăm varianta aliaţilor cum că la o agresiune nu se putea răspunde altfel decât cu război (deşi am demonstrat deja şi faptul că noţiunea de agresiune era foarte discutabilă, fiind tratată diferit chiar de aliaţi!). Să vedem în ce măsură atacarea Poloniei de către Germania era un act de agresiune...
Toată lumea ştie că după primul război mondial condiţiile de pace impuse Germaniei au fost dintre cele mai dure. Chiar şi istoricii mincinoşi ai celui de-al doilea război mondial s-au simţit datori să recunoască faptul că în pacea de la Versailles s-au născut, de fapt, germenii următorului război. În aceste condiţii, ascensiunea politică a lui Adolf Hitler a fost fulminantă. A fost singurul politician care a promis readucerea Germaniei la statutul de mare putere europeană, la redarea demnităţii Germaniei şi germanilor, la relansarea economică, la reîntregirea ţării etc... Lumea l-a crezut pentru că atitudinea sa exprima hotărâre! Există astăzi informaţii certe, din mai multe surse, care demonstrează că americanii au sprijinit ascensiunea politică a lui Adolf Hitler! Câteva aspecte în acest sens sunt cuprinse chiar şi în memoriile lui Churchill!
Odată ajuns la putere, Hitler a început să-şi pună în practică ideile. Mai întâi a lucrat la bunăstarea poporului. În scurt timp a eradicat şomajul, a construit şosele, poduri, a investit în producţia de bunuri de larg consum etc... A început să impună în conştiinţa populară faptul că a fi german e o mare onoare, a responsabilizat conducătorii din partid şi guvern, a declarat “război” comuniştilor şi sioniştilor pe care îi considera vinovaţi de toate relele lumii. ªi-a făcut apoi o “hartă” cu toate teritoriile europene pe care Germania le pierduse după “Marele Război” şi şi-a făcut un plan pentru a le readuce în marele Reich. A ignorat toate limitările umilitoare care erau impuse Germaniei prin Tratatele de Pace. Unde a greşit Hitler până aici? Ar fi trebuit el să fie un ignorant? Un om nepăsător faţă de soarta Germaniei? Ca şi conducător al acestei naţiuni nu era oare justificat din partea sa să pretindă reîntregirea Germaniei? Oare noi, românii, nu pretindem chiar şi azi, în mileniul III, că Basarabia este a noastră? Asta deşi nici o putere mondială nu recunoaşte acest drept al românilor! Înseamnă asta că suntem o naţiune agresivă, cuceritoare? Nu, sunt doar revendicări fireşti, normale pentru o ţară care se vrea reîntregită... Din toate scrierile vremii rezultă într-un mod foarte clar că Adolf Hitler nu şi-a dorit decât reîntregirea Germaniei, şi nicidecum cucerirea unor teritorii din afara Germaniei! De altfel, chiar şi mincinoşii care scriu istoria celui de-al doilea război mondial nu au reuşit să găsească nicăieri citate din Adolf Hitler din care să rezulte că acesta vroia Rusia, Franţa sau alte teritorii. Singurele „citate” care îi sunt reproşate fac parte din lucrarea “Mein Kampf” scrisă pe vremea în care Hitler era un mare NIMENI, deţinut prin puşcăriile germane! Acolo, Hitler făcea mai multe consideraţii filosofice cu privire la răspândirea europeană a rasei ariene. Ei bine, aceste simple teorii filosofice constituie pentru istoricii mincinoşi proba pentru intenţiile ofensive ale lui Hitler, mai ales cu privire la teritoriul sovietic! Câtă superficialitate!...
Teritoriul pe care Hitler îl cerea Poloniei în 1939 era ultimul din seria de revendicări a lui Hitler. Dacă pretenţia i-ar fi fost satisfăcută, n-ar mai fi existat apoi nici un alt pretext pentru a ataca Germania, şi se pare că acei conspiratori care şi-au dorit din tot sufletul un război mondial ştiau acest lucru. Prilejul nu trebuia aşadar ratat... şi a fost folosit!
Aici mai trebuie precizat un lucru. După ocuparea sa de către Germania şi URSS, Polonia nu mai putea beneficia de nici un statut special, chiar pe un teritoriu limitat. Guvernul polonez este cel care alesese această cale preferând exilul decât o capitulare care i-ar fi dat şansa să mai existe ca naţiune... Acest amănunt istoric este ignorat total de istorici! De asemenea, în privinţa politicii externe promovate de Polonia în ultimele decenii nu se pot spune prea multe lucruri favorabile. Statul polonez era cunoscut ca un stat expansionist, ca o „mare putere” regională preocupată mereu să-şi extindă graniţele şi influenţa în detrimentul vecinilor săi. Doar faptul că dotările armate au evoluat intrând în era mecanizatelor a făcut ca armata poloneză - rămasă la epoca luptei călare! - să piardă categoric în faţa armatei moderne gemane.
Să recapitulăm aşadar momentul declanşării celui de-al doilea război mondial... Hitler atacă Polonia la 1 septembrie 1939 şi se trezeşte atacat de aliaţi la 3 septembrie 1939, conflictul extinzându-se de la această dată în întreaga lume. La 5 septembrie 1939, SUA se declară neutre. Acestea sunt faptele. Mai departe, interpretările şi speculaţiile cu privire la cine avea dreptul să atace şi cine nu favorizează de regulă învingătorul. Dacă Hitler ar fi câştigat războiul, în toate şcolile mileniului trei se învăţa faptul că Marea Germanie s-a reîntregit după războiul cu Polonia declanşat în septembrie 1939 şi că agresiunea statelor aliate pornită la 3 septembrie 1939 împotriva Germaniei a fost înfrântă de bravul popor german. Pentru că aliaţii au fost cei care au câştigat războiul, acum învăţăm că atacul Germaniei este de fapt agresiune şi că armatele franco-britanice (la care s-au adăugat apoi cele americane) au salvat omenirea ocupând Germania.
Dacă am avea puterea de a ne detaşa de aceste interpretări forţate (în favoarea uneia sau a alteia din părţi) şi dacă ne-am limita să interpretăm doar faptele clare, evidente şi de necontestat, istoria oficială a celui de-al treilea război mondial ar trebui să conţină următoarele concluzii:
“La 1 septembrie 1939, după ce Polonia refuză cedarea către Germania a teritoriilor care i-au fost confiscate acesteia după primul război mondial, armatele lui Adolf Hitler trec frontiera poloneză pentru a obţine pe calea armelor aceste teritorii. Puterile Aliate (în principal Franţa şi Marea Britanie), după ce timp de 6 ani au sprijinit direct sau indirect politica lui Hitler de reîntregire a Germaniei, s-au răsucit brusc cu 180 de grade şi au declarat război Germaniei provocând un conflict cu caracter mondial.”

- Extras din cartea "Adevărul despre cel de-al doilea război mondial", autor Cornel SABOU
Sursa: razboimondial
De acelasi autor:
Adevărul Manipularea conştiinţelor Războiul ciudat Norvegia 1940 Franţa 1940 Bătălia Angliei Războiul din Balcani 1 septembrie 1939 (I) 1 septembrie 1939 (II) Decizia de atacare a Uniunii Sovietice

Das Boot

Pentru cei ce sunt pasionati de filme de razboi recomandam filmul Das Boot, o realizare exceptionala despre viata si lupta unui submarin german din al doilea razboi mondial. Filmul a fost regizat in anul 1981 de Wolfgang Petersen.
Calitatea imaginii este foarte buna si contine subtitrare in limba romana.
Descarca filmul

Partea 1 Partea 2 Partea 3

Armele secrete ale lui Hitler

CEL MAI FEROCE VANATOR

La finalul razboiului, un nou avion german de vanatoare facea ravagii printre bombardierele britanice si americane. Dar lui Hitler ii lipsea combustibilul pentru noua sa flotila…

Bazat pe o tehnologie inventata de Henri Coanda in 1910, Messerschmidt 262 a fost primul avion cu reactie operational din dotarea unei armate. Atingand viteza de 870 km/h, el se limita la un prag subsonic, insa era considerabil mai rapid decat avioanele de escorta aliate P-51 Mustang, care nu puteau depasi 700 km/h. In aceste conditii, Me-262 distrugea in serie aparatele inamice, numai experimentatul pilot Heinz Baer reusind sa doboare, in cateva saptamani de lupta, 15 avioane. Cu toate acestea, efectul lui Me-262 a fost limitat de lipsa de kerosen, din cele 1.400 de unitati asamblate, doar 100 putand intra in actiune. Versiunea de lupta, botezata Schwalbe (Randunica), era echipata cu patru tunuri de 30 mm, plus un numar de rachete aer-aer de 50 mm. Versiunea cu doua locuri pentru raiduri nocturne era dotata suplimentar cu un sistem radar. La ordinul expres al lui Hitler, a fost construit pe aceleasi principii si un bombardier, Sturmvogel (Pasarea furtunii), care putea transporta si doua bombe de peste 200 de kilograme fiecare, dar precizia ii era afectata de faptul ca explozibilul putea fi lansat numai de la mare altitudine.

Totusi, din momentul in care scapa de bombe, Me-262 redevenea eficient, intrucat putea functiona fara probleme ca avion de vanatoare, destinat interceptarii bombardierelor inamice. Probleme apareau si cu pilotii, carora le lipsea versatilitatea echipamentului de zbor, ei fiind specializati pe bombardiere, nu pe interceptoare. A existat in plus o varianta a lui Me-262 folosita ca avion de recunoastere, care a fost produsa in serie foarte mica, in timp ce alte versiuni nu au mai apucat sa depaseasca stadiul de prototip. Ramane intrebarea de ce, in conditiile in care inginerii germani realizasera prototipul lui Me-262 cu o saptamana inaintea declansarii razboiului, in 1939, avionul de vanatoare cu reactie a aparut pe teatrul de operatiuni abia cinci ani mai tarziu. Se pare ca Hitler, increzator in succesul total al razboiului-fulger (Blitzkrieg), le-ar fi ordonat, initial, proiectantilor din industria aeronautica sa inceteze dezvoltarea oricarui proiect care nu ar fi putut deveni functional mai devreme de 18 luni, interval in care el spera sa lichideze definitiv conturile cu dusmanii sai. (...)

RACHETELE CARE AU SPERIAT LONDRA

In ultimii ani de conflict, capitala Marii Britanii a fost terorizata de atacurile cu rachete continentale. Se spune ca, daca razboiul ar mai fi continuat sase luni, Londra ar fi fost stearsa de pe fata Pamantului…

V-1 a fost prima racheta operationala cu reactie a armatei germane. Transporta o bomba de 850 de kilograme si avea o autonomie de zbor de circa 200 de kilometri. Putea fi lansata cu ajutorul unor dispozitive fixe aflate la sol sau direct din bombardiere. Desi a existat si o versiune autonoma, proiectata pentru atacuri de tip kamikaze cu om la bord, aceasta nu a fost activata niciodata. Insa principala amenintare la adresa proverbialului calm englezesc a venit din partea rachetei balistice V-2, cu performante mult sporite. V-2 avea o incarcatura exploziva de 975 de kilograme, arie de actiune de 320 kilometri si, in conditiile in care ajungea sa loveasca tinta cu o viteza de aproape 4.000 km/h, era practic imposibil sa mai fie detectata de vreun radar. Moartea venea din cer fara nici o avertizare prealabila, iar asta conta enorm in razboiul psihologic purtat de cele doua parti.

Pierderea pozitiilor germane din nordul Frantei si Olanda, ca urmare a succesului operatiunii Market Garden, a limitat, insa, dramatic marja de manevra a lansatoarelor. Bombele zburatoare au coborat peste Londra in perioada iunie 1944 – martie 1945 si s-a vorbit inclusiv de o razbunare personala a lui Hitler pe englezi, pe care i-ar fi urat pentru ca nu acceptasera marele sau proiect de unificare a rasei ariene. In total, au fost lansate 2.419 rachete V-1 si peste 500 de V-2-uri, care au provocat moartea a 8.938 de locuitori si ranirea altor 25.000. Marile dezastre s-au produs in zonele Guards Chapel, Aldwych, New Cross Woolworths, Hughes Mansions si Lewisham Market. Din fericire, desi serviciul de spionaj al Majestatii Sale habar n-avea de existenta unei a treia generatii de superrachete, fatidica V-3 nu a mai apucat sa fie folosita. Batalionul britanic 617, supranumit The Dam Busters, a distrus, folosind bombe Tallboy, planseul din beton care proteja tunelurile de la Mimoyeques, nordul Frantei, facand inutilizabile cele 25 de lansatoare de mare calibru. Daca nu s-ar fi intamplat acest lucru, ritmul de tragere ar fi fost devastator: 10 rachete pe minut. (Sursa: Descopera.ro unde puteti citi intregul material.)

Bani in lagarele de concentrare

Informaţii interesante şi “”necunoscute” despre lagărele de concentrare naziste. Articol tradus din “The Barnes Review”, ian/feb 2001, pag. 7-9:

Salariu de lagăr de concentrare

Contrar celor cunoscute, aceste „lagăre ale morţii” despre care cu siguranţă aţi auzit multe, precum Auschwitz, Dachau sau Buchenwald nu au fost folosite pentru a extermina oameni. Erau lagăre de muncă foarte importante pentru eforturile de război ale Germaniei. Ştiaţi cumva că muncitorii evrei din aceste lagăre erau plătiţi cu bani de lagăr, concepuţi special pentru acest scop, şi pe care aceştia îi puteau cheltui în magazine, cantine şi chiar bordeluri? Sistemul monetar pentru lagăre a fost conceput in ghetto-uri precum Lodz/Litzmannstadt şi extins în lagăre ca Auschwitz şi Dachau şi a fost folosit deasemenea în lagărele pentru „displaced persons” instituite de către Aliaţi după Război. Aceasta este povestea acestor bani, despre care istoricii de curte nu vor ca Dumneavoastră măcar să bănuiţi.

Poze cu cadavre arzând au fost folosite la Nürnberg pentru a demonstra că lagărele de concentrare fuseseră gândite pentru a extermina evreii din Europa. O multitudine de documente, care au fost multă vreme ascunse, arată însă, că prizonierii erau trataţi relativ bine şi recompensaţi pentru munca prestată. (...) Aceasta nu este imaginea care ne este oferită şi de cei care fac lobby holocaustului.

O dovadă incontestabilă este existenţa unui mijloc de schimb pentru bunuri şi servicii: banii. Au existat cel puţin 134 de ediţii speciale de diferite valori şi prelucrări în locuri mult contestate, precum Auschitz, Buchenwald, Dachau, Oranienburg, Ravensbrück, Westerbork şi încă cel puţin alte 15 lagăre. (A se compara cu listele din „Paper Money of the World, Part I: Modern Issues of Europe ”, de Arnold Keller, 1956 – pag. 23-25)

Un asemenea sistem monetar exista şi in ghetto-uri, în special la Theresienstadt şi Lodz., care au produs chiar lucrări de artă în materie de prelucrare a baniilor.

Există mulţi colecţionari specializaţi în monede şi bancnote de „bani de lagăr” sau „bani de Holocaust”, cum mai sunt numiţi uneori. Şi totuşi, existenţa acestor bani se pare că nu a ridicat întrebări – cum de a fost posibil – despre ceea ce s-a întâmplat cu adevărat în cadrul acelor „lagăre ale morţii”, unde circulau aceşti bani ai Holocaustului.

Aceşti bani nu puteau fi folosiţi în afara lagărelor. Aceasta din raţiuni de securitate, astfel neputându-se face trafic cu mărfuri din sau din afara lagărelor şi scădea şi tentaţia de evadare.

În Theresienstadt exista un plan de salarizare, în Coroane de Theresienstadt (Theresienstadt-Kronen – Th.kr.):

Muncitori, corespunzător muncii prestate: 105-205 Th.kr.

Muncitoare, corespunzător muncii prestate: 95-205 Th.kr.

Zilieri: 80Th.kr.

Veterani de război şi purtători ai ordinului Crucea de Fier: 195 Th.kr

Intelectual(medici, profesori, oameni de ştiinţă, artişti, politicieni): 145 Th.kr.

(...) Fluxul monetar în Theresienstadt era mare, astfel că au fost tipărite peste 5 milioane de bancnote.

Primul lagăr de muncă, care a folosit bani proprii, a fost Oranienburg. Înainte de introducerea baniilor proprii, erau folosite mijloace de plată germane iar după introducerea „banilor de lagăr“, acestea au fost convertite, cu un comision de 30% (The Shekel, XVI, Nr. 2, 1983, pag. 40. "Concentration Camp Money of the Nazi Holocaust", Steven Feller.)

Asemănător era şi la Buchenwald, unde fiecare deţinut primea cîte 10 mărci pe săptămână pentru a-şi cumpăra ţigări de la cantină, sau alte produse, să-şi plătească vizite la bordel sau să îi depună într-un cont de economii. O vizită la bordel costa 2 mărci, din care 1,5 mărc erau reţinute de către SS iar 0,5 mărci erau folosite pentru “cheltuieli”.

Prin urmare cam aceasta era starea din lagărele de concentrare. Putem să ne imaginăm oare că în aceste “lagăre ale morţii” exista acces la miere, ţigări sau chiar servicii ale prostituatelor? Existenţa mijloacelor monetare în lagăre ne permite să aruncăm o privire mai adâncă asupra lagărelor de concentrare, deşi această informaţie nu este prezenată în general de către mass-media.

63 de ani de la nimicirea orasului Wurtzburg de catre bombardierele aliate. Un masacru despre care nu se vorbeste !

In timp ce presa sistemului

vorbeste la comanda despre holocausturi imaginare pentru care niste mafioti extorcatori au primit bani cat se poate de reali, masacrele ADEVARATE sunt trecute sub tacere.

Este vorba despre nimicirea orasului Wurtzburg din 16.03.1945.
"In cateva minute a fost distrus ce a fost construit in secole. Aost distrus ceea ce generatii au mostenit. Nimicirea Wuerzburgului , o fraza din dictionar pentru a fi folosita de brute." Cu aceste cuvinte a deschis primarul Hans Loeffler in 1947 Cronica Wurtzburgului anului 1945. Wurtzburg a fost in al doilea razboi mondial distrus in proportie de 89% fiind al treilea dintre cele mai devastate orase ale Germaniei.

Pe 23.2 s-a ridicat USAAF care initial a avut misiunea de a bombarda Bayreuthul , dar din cauza conditiilor vremii au schimbat misiunea si au lansat 200 de bombe deasupra garii, asa ca asta a facut ca in urmatoarele doua zile orice trafic feroviar sa fie imposibil. La caderea bombelor 170 de persoane au murit.

Pe 16 martie au pornit in final la ora 17.30 din Londra o escadrila de 270 de avioane Mosquito. In jurul orelor 20.20 si-au atins telul. In 19 minute a fost distrus "ceea ce a fost construit de secole". In 19 minute au fost aruncate 967 tone de bombe , 370.000 de bombe stavre si 200 de Sprengbomben au fost aruncate. In 19 minute 5000 de ccetateni civili si-au pierdut viata. In 19 minute 90.000 de oameni au ramas pe drumuri, pierzandusi casele si toate proprietatile.
Inca mai trag clopotele in fiecare 16 martie cate 19 minute.

(in poza 1. Bombardierul britanic Mosquito. 2. Dezastrul din urma sa.)

PANZERELE GERMANE LA MARE CAUTARE

Armata bulgară caută blindatele germane abandonate la graniţa cu Turcia.

Autorităţile bulgare au hotărât să pornească vânătoarea de tancuri nemţeşti, care datează din epoca celui de-al Doilea Război Mondial. Mai precis, de săptămâna trecută, soldaţii din armata bulgară au primit sarcina de a găsi toate maşinăriile de război abandonate, de obicei în câmp, de-a lungul frontierei de sud-est a Bulgariei, relevă AFP.
Tancurile de fabricaţie germană, lăsate de izbelişte de mai bine de 50 de ani, transformă peisajul din apropierea graniţei cu Turcia într-unul care aminteşte de cele din jocurile video. Soldaţii trebuie acum să identifice tancurile, dar şi armele de atac abandonate după cel de-al Doilea Război Mondial, iar pentru asta sunt nevoiţi să cerceteze minuţios toată regiunea.
„Când Bulgaria a intrat în război alături de Germania nazistă, ţara a primit 97 de tancuri de tip Panzer IV, circa o sută de blindate de tip Sturmgeschütz III şi distrugătoare de tancuri Jagdpanzer IV“, a explicat directorul adjunct al Muzeului de istorie militară din Sofia, Blagoy Milenov.
Nostalgicii ar da şi două milioane pe un Panzer
Interesul pentru tancurile abandonate a crescut după ce, în decembrie anul trecut, s-a raportat dispariţia unuia din regiunea Lesovo. La scurt timp, un ofiţer al armatei bulgare şi doi nemţi au fost arestaţi, bănuiţi fiind că au vrut să trimită vechiul blindat în Germania. Potrivit colecţionarilor, „comorile ascunse în câmp“ valorează milioane de euro.
„Colecţionarii, mai ales admiratorii Führerului - şi aceştia mai există încă -, sunt gata să plătească sume enorme pentru aceste tancuri“, a precizat Milenov. Acesta a declarat că, recent, un colecţionar rus a oferit 2,5 milioane de euro pentru un Panzer IV care se află, în prezent, la muzeu. În anii de după război, dar şi în perioada Războiului Rece, Bulgaria a decis amplasarea acestor tancuri în special în zona frontierei de sud-est. După dizolvarea Pactului de la Varşovia, în 1991, tancurile au fost abandonate.
Multe au căzut pradă hoţilor care sustrăgeau diverse piese pentru a le vinde apoi ca fier vechi. În momentul de faţă, nu se cunoaşte numărul exact al tancurilor abandonate. După ce acestea vor fi inventariate, armata va decide care va fi soarta acestor piese unice. Muzeografii speră însă ca o parte să le revină instituţiilor pe care le reprezintă, sugerând că unele pot fi vândute, totuşi, colecţionarilor.
MEDIA LINK

Filmul “Katyn” nominalizat la Oscar

Un film polonez despre teribilul masacru de la Katyn a fost nominalizat la premiile Academiei Americane de Film, la categoria Film Străin. Cunoscutul regizor Andrzej Wajda, în vârstă de 81 de ani, este considerat drept cel mai bun regizor de film din Polonia, fapt confirmat de numeroasele distincţii câştigate.
În 1939, Germania şi Uniunea Sovietică şi-au unit forţele, invadând împreună Polonia. După cum şi Germania va descoperi mai târziu, lupta pe două fronturi este extrem de dificilă, Polonia fiind cucerită rapid. Invazia a declanşat cel de-al Doilea Război Mondial, dar, cu toate că germanii au fost alungaţi din Polonia, Anglia şi S.U.A. au abandonat această ţară lui Stalin, în 1945. Polonia a rămas sub dominaţia comunistă până în 1989, eliberându-se în urma unui efort care a dus în final la căderea Uniunii Sovietice.
Una din strategiile de consolidare a puterii folosite de sovietici era lichidarea conducerii naţiunilor vizate. În urma invaziei, comuniştii au arestat mii de ofiţeri polonezi, precum şi artişti şi intelectuali. În pădurea Katyn, în Rusia, precum şi în lagărele de concentrare sovietice, cel puţin 22000 de polonezi au fost masacraţi. Vina lor, conform propagandei comuniste, era de a fi „agenţi de informaţii, jandarmi, spioni, sabotori, proprietari de pământ, proprietari de fabrici, preoţi şi funcţionari”.
Când germanii şi-au atacat foştii aliaţi, au descoperit gropile comune de la Katyn şi au încercat să utilizeze acest lucru în scopuri propagandistice. În ciuda confirmării din surse neutre, sovieticii au negat orice implicare, aruncând vina masacrului asupra germanilor. Aceasta a fost versiunea oficială până la căderea U.R.S.S., când cercetări efectuate de ruşi şi polonezi a dovedit clar faptul că masacrul a fost înfăptuit de comunişti.
Deoarece evreii au monopolul asupra suferinţelor îndurate în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Katyn e puţin cunoscut în afara Poloniei. Faptul că, în timpul războiului, polonezii au fost victime ale ruşilor şi germanilor este adesea ridiculizat, aceştia fiind categorisiţi ca „antisemiţi” şi văzuţi ca parţial vinovaţi de suferinţele evreilor. Eforturile post-belice de prevenire a acaparării puterii de către comunişti sunt considerate ca fiind de fapt „pogromuri”. Încercările de atragere a atenţiei asupra masacrului de la Katyn sunt catalogate ca fiind „pro Naziste”, acuzaţie de altfel scandaloasă, dat fiind faptul că Germania a colaborat cu U.R.S.S. la invadarea Poloniei.
Filmul lui Andrzej Wajda este inspirat de scrisorile şi jurnalele descoperite la locul masacrului. Printre victime s-a numărat şi tatăl regizorului. Un premiu pentru „Katyn” ar ajuta la aducerea în prim plan a uneia din cele mai groaznice crime din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, până acum mascată prin minciuni şi ignoranţă.
Aceasta este cea de-a doua ştire importantă despre filmele poloneze. În decembrie s-a anunţat că Mel Gibson intenţionează să apară într-un film despre eroul polonez Ian Sobieski, care i-a înfrânt pe turci la porţile Vienei în 1683, astfel salvând Europa. Acest film se doreşte a fi o prezentare grandioasă a unuia din cele mai importante evenimente din istoria Europei, fiind totodată şi cel mai scump film polonez de până în prezent.(SURSA)