Nu eşti învins decât dacă refuzi lupta. – Mircea Eliade
Se afișează postările cu eticheta clanul tiganesc covaci. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta clanul tiganesc covaci. Afișați toate postările

luni, 17 octombrie 2011

Cum au moştenit-o ţiganii pe "Mătuşa Tamara"

de Georgeta Petrovici
Somnul autorităţilor din Timişoara a născut, în aproape două decenii, o mafie de care numai justiţiarii din Occident ne mai pot scăpa.

Niciunde în România nu s-a întâmplat la fel. Îmbogăţiţi peste noapte în străinătate, ţiganii din Timişoara au construit palat după palat şi au cumpărat, una după alta, cele mai frumoase clădiri din zona zero a oraşului. Au pus la punct tactici de evacuare "legală" a locatarilor existenţi, s-au erijat în urmaşi ai foştilor proprietari şi au intrat într-un carusel al tertipurilor de a se furişa pe lângă lege.

Lăsaţi de capul lor

Din 1992, de când ţiganii au început să acapareze centrul oraşului şi cele mai frumoase rezidenţe din municipiul de pe Bega, niciun primar, niciun poliţist, procuror sau judecător nu a avut vreo reacţie. Chiar dacă doi dintre prefecţi au fost ameninţaţi de ţigani pentru că au intervenit împotriva lor.

Nimeni nu le-a cerut vreodată ţiganilor cu palate şi bolizi de zeci de mii de euro să explice de unde au milioanele de euro pentru proprietăţi şi cum de fix ei sunt urmaşii tuturor foştilor proprietari - evrei, nemţi sau unguri - de rezidenţe de lux din oraş, pe care le-au revendicat şi câştigat în instanţă.