Prof. Kai Murros:"STIL/ATITUDINE/REVOLUŢIE - SCRISOARE CĂTRE UN PRIETEN"

    Întrebarea fundamentală pe care ne-o punem noi, naţional-socialiştii, în ziua de azi, este cum să ne cucerim societatea psihologic. Cum să ne ridicăm din periferia politică şi intelectuală şi cum să facem mişcarea noastra să iasă din obscuritate şi să forţăm publicul larg să accepte viziunea noastră a viitorului ca singură alternativă posibilă. În primul rând trebuie să ne îndreptăm atenţia şi să perfecţionăm conceptul de naţionalism pan-european.Trebuie să fim artişti conceptuali, designeri vestimentari şi copywriteri, nu doar intelectuali plictisitori şi teoreticieni inofensivi. Dacă e suficient de bun conceptul nostru încat să pună în umbră adversarii, vom începe să dominăm în gândirea oamenilor.

    Înşfăcarea hegemoniei în societate necesită ca naţionaliştii să înţeleagă că trebuie să devină o elită socială şi trebuie să ducă o politică a puterii şi voinţei. Astăzi naţionaliştii nu au nimic, dar dacă au măcar atitudinea corespunzătoare, atunci au o şansă, fiindcă ceea ce face dintr-o elită o elită este exact atitudinea. Străinii îi recunosc foarte uşor pe ce-i ce dau impresia că deţin controlul. Oamenii îi dispreţuiesc pe cei ce par disperaţi şi preferă să-i urmeze pe cei îndrăzneţi şi aroganţi.

Mie nu mi-e frică!

“Voi fi un cruciat al ființei luptând împotriva speciei, voi ieși definitiv din rândul oamenilor.” 

Mă îndepărtez din ce în ce mai mult de amalgamul zilelor identice din această „democrație” pe care nu am cerut-o. Acolo, nimic nu începe și nimic nu se sfârșește, iar cei care trăiesc încă sub iluzia alegerii nu sunt nici închiși, nici eliberați. Mase de indivizi anulați aproape în totalitate perpetuează un sistem ținut în viață artificial, rotindu-se constant într-o societate lipsită de durată, care acceptă orice. Nicio evoluție sau revoluție nu poate prinde rădăcini în pământul transformat în noroi. 

Ofensiva NS #5. Gott! Erde! Freiheit! Mensur!

Articol preluat din revista Naționaliștilor Autonomi, Ofensiva NS #5.

[Naţional-Socialiştii Autonomi nu se opresc, chiar dacă sunt urmăriţi sau arestaţi iar „Steagul Negru” nu trebuie nici comandat, nici plătit, el vine pur şi simplu. Un spirit care scoate autorităţile din minţi cutreieră Vestul - Naţional-Socialiştii Autonomi!]

Întotdeauna am susținut ideea că cicatricile fac un bărbat mai frumos. Pe bărbații nemți i-a dăruit natura și eugenia cu frumusețe cât cuprinde, dar unii dintre ei țin să-și împodobească chipurile cu cicatrici de duel. Cum unul dintre puținele mele farmece este că am lipici la bărbați extremiști fiindcă știu să le vorbesc pe limba lor, am ajuns într-o Burschenschaft să mă uit la tineri minunați care m-au făcut să uit pentru câteva ore că există lumea modernă.

Burschenscafturile sunt niște fraternități studențești, cu originea prin secolul 19. Băieții ăștia greșiți, în loc să fraternizeze și ei, ca tot studentul, la club cu erasmusele din țări exotice, se adună să învețe valori perimate precum patriotismul, gândirea neînregimentată în corect politic, camaraderia, onoarea, respectul, patriotismul și, mai ales, să se taie cu sabia.

Mișcarea Legionară de Rezistență și lupta anonimă

(articol extras din revista naţionaliştilor autonomi, Ofensiva NS #4)

Foarte puțin cunoscută este activitatea unui grup legionar din perioada dictaturii comuniste autointitulat „Mișcarea Legionară de Rezistență”. Grupul a acționat total independent față de Mișcarea Legionară din exil. Activitatea M.L.R. a devenit cunoscută Mișcării Legionare din exil și aceasta a recunoscut-o ca parte a luptei legionare din țară, iar cu ajutorul grupului legionar din Franța, în anul 1992 au fost republicate cele 16 comunicate răspândite în perioada 25 iunie 1974 – 24 septembrie 1975. Comunicatele vor fi reproduse și pe saitul www.lupta-ns.info (Comunicatele Mişcării Legionare de Rezistenţă).

Toate comunicatele au fost lansate din puncte cardinale esențiale pentru geografia spiritualității românești. București – capitala neamului; Jilava și Aiud – locuri simbolice ale martiriului național; Cetatea Albă – Basarabia răpită; Rarău – simbolul spiritualității legionare; Câmpia Turdei – ogorul țărănimii; Cluj, Iași și Craiova – centre ale tineretului universitar; Galați, Brașov și Reșița – orașe muncitorești; Sarmisegetuza – capitală a dacilor și simbol al luptei îndârjite pentru libertate.

Toate comunicatele au purtat îndemnul: „Citește, recitește, cugetă la cele scrise. Trece apoi textul mai departe dela mână la mână sau prin poștă. Dacă poți, multiplică-l și răspândește-l în mijlocul tineretului studențesc și muncitoresc. Nu te manifesta deschis. Nu lăsa urme. Misiunea ta este să arunci sămânța cea bună, în tăcere, dar cu convingere. Va veni și timpul culesului!”

Bineînțeles, textele nu erau semnate, autorii acționau cu prudență, dar curajul lor este evident. Nu au căutat glorie, au dorit să fie EFICIENȚI! Munceau cu modestie și convingere pentru un crez naționalist. Membrii Mișcării Legionare de Rezistență nu au fost descoperiți niciodată. Acțiunea a avut un succes deplin. Grupul a răspândit comunicatele fără a avea pierderi, au apărut centre de rezistență oriunde au ajuns aceste manifeste, grupul s-a întărit numeric, moral și spiritual, au intrat în legătură cu legionarii din exil care i-au alimentat cu cărți tipărite în „lumea liberă”.

Începem cu noi înşine!

(articol extras din revista Ofensiva NS #4)

În rândurile mişcării de rezistenţă, critica şi respingerea stilului decadent de viaţă pe care îl practică cea mai mare parte a tineretului din ziua de azi reprezintă puncte fundamentale. Petrecerile şi frecventarea discotecilor par să le marcheze în acelaşi mod gândirea asupra acestei societăţii cum o face consumul necugetat de bunuri inutile, care sunt promovate masiv prin întreg peisajul mass-media pentru a ne trezi nevoi suplimentare a căror împlinire să devină o prioritate.

Celui care stă cu orele în faţa jocurilor video şi admiră la televizor „superstaruri”, „regi ai junglei” şi „topmodele”, abia îi mai rămâne timp pentru a deveni conştient de problemele vremurilor noastre. O gândire critică este înăbuşită din faşă şi astfel îi sunt eliminate orice urme de rezistenţă.

Copiilor şi tinerilor, care cresc în acest stat, nu li se mai poate reproşa faptul că se îndreaptă orbeşte spre propria decădere spirituală. Ei devin automat o parte a acestui sistem, fiindcă ei nu au fost învăţaţi altfel şi deoarece foarte rar li se mai oferă o alternativă.

Cel care totuşi devine conştient de propria identitate şi care apreciază valorile culturii sale, acela nu mai este de mult timp luat în serios, ci este cel mult luat în derâdere şi incriminat. Printr-un blocaj spiritual, celor mai mulţi oameni din această ţară nu le mai este posibil să trăiască o viaţă în afară acestui sistem.

Unde democraţilor şi comuniştilor cândva le trebuiau garduri din sârmă ghimpată şi ziduri construite pentru a împărţi poporul în două, acum au reuşit prin zidurile din capetele oamenilor. Ziduri, care nu mai împart poporul din punct de vedere teritorial, ci din punct de vedere spiritual. Ziduri, care nu pot fi pur şi simplu dărâmate, ci a căror demolare necesită o revoluţie în gândire.

Naţionalismul pozitiv

(articol extras din revista naţionaliştilor autonomi, Ofensiva NS #4)

Există două trăsături pe care le-am întâlnit la mulţi naţionalişti şi pe care, pentru că nu le înţeleg, nu pot nici să le apreciez. Prima ar fi o perpetuă încruntare, o atitudine încrâncenată de parcă sunt gata-gata să scoată bastonul telescopic la lume din moment în moment, iar a doua e un idealism înţeles ciudat şi materializat în faptul că refuză acţiunile mici, care ar rezulta în ameliorarea unei situaţii particulare, şi ţintesc mereu spre general – ori schimbăm totul, ori nu ne mai apucăm de nimic.

Desigur, faptul că scriu un articol cu privire la nemulţumirile mele mă face să aparţin cumva primei categorii, dar să trecem peste acest paradox şi să ne aplecăm privirea asupra ei.

I-am văzut peste tot: la marşuri, la acţiuni diverse, pe internet, la întâlnirile informale de la bar. Sunt mereu gata să scuipe o înjurătură, să se ia la bătaie pentru o idee sau să se lamenteze că nimic nu merge bine. Dacă lumea reală nu se potriveşte perfect cu ideile în care cred, înseamnă că e compromisă total şi nu merită nici măcar o privire. Îndrăznesc să le propun o privire mai relaxată.

Eu zic aşa. Avem motive să fim fericiţi şi să privim înainte cu încredere.

Revista OFENSIVA NS #4

Timişoara. Secţia 1 de Poliţie: incompetenţă, ineficienţă, corupţie, TRĂDARE!

(Articol extras din revista Naţionaliştilor Autonomi Timişoara, Ofensiva NS, No. 4)

Din 2007, datorită experienţelor avute la sala de sport a domnului Vladimir Voiasciuc, am reuşit să înţelegem în mare parte mecanismele după care funcţionează mafia imobiliară. Am văzut cum se terorizează o ţintă a mafiei imobiliare ţigăneşti, complicitatea ticăloasă a poliţiei, justiţiei şi administraţiei locale.

Nimic nu se compară însă cu experimentarea pe propria piele a terorismului social practicat de clanurile ţigăneşti. De câteva luni de zile am ales să facem asta. Am ales sa împărtăşim viaţa unei victime a clanului ţigănesc Cârpaci care i-a ţintit casa. Nu din masochism, ci din solidaritate civică. Am văzut atacuri brutale, inumane, la viaţa proprietarului şi a noastră. Am ales să intervenim, să încercăm să îi protejăm viaţa, să rezistăm împreună contra clanului ţigănesc şi să normalizăm situaţia. Confruntările directe ne-au adus adeseori la secţia de poliţie. Am văzut şi poliţişti deznădăjduiţi că nu sunt lăsaţi de şefi să îşi facă meseria. Dar sunt o raritate în secţia 1 de Poliţie, pe raza căreia se desfăşoară aproape întreaga activitate a mafiei imobiliare ţigăneşti. Deşi proprietarul imobilului X a pus la dispoziţia poliţiei numeroase probe (imagini video, mărturii judiciare ş.a.) care dovedesc indubitabil savărşirea unor infracţiuni grave (ameninţări cu moartea - cu încercări de a le duce la îndeplinire, furturi, tâlharii cu violenţă – bunurile fiind recuperate chiar de poliţie etc.) poliţia NU a întreprins nicio măsură care să descurajeze hoardele de infractori ţigani care au un obiectiv clar şi declarat deschis: să îl determine pe proprietar să le vândă casa (evident, la un preţ de nimic; şi oricum preţul nu contează, casa nu e de vânzare!). De luni de zile poliţia nu mişcă niciun deget pentru stoparea terorismului social al clanului ţigănesc. NIMIC. Martorii nu au fost audiaţi decât în prima fază a anchetei, probele nu au fost luate în considerare... Totul s-a blocat la secţia 1 de poliţie. Evident, clanul Cârpaci se consideră protejat şi încurajat să se laude că are „poliţia la degetul mic” şi „o să vă omorâm, mă, o să muriţi de tineri” (înregistrare video).

Pentru că am trecut prin situaţii penibile în relaţia cetăţean contribuabil - funcţionar poliţist ineficient, am ales să nu mai apelăm la ei. Nu sunt de niciun folos. Trebuie să punem pe primul loc viaţa proprietarului, viaţa noastră şi nu o procedură care ne lasă la discreţia unor indivizi înarmaţi cu săbii şi cuţite timp de 20 de minute până apare poliţia care spune că e prea slabă, „suntem legaţi de mâini” în faţa ţiganilor. Poliţişti care ne-au spus cu un glas de un firesc şocant: „cunosc bine situaţia, dar dacă vrea linişte (proprietarul-n.n.) trebuie să vândă casa ţiganilor”. Sau: „vă dau amendă, aţi fost reclamaţi de rromi că aţi făcut scandal”. „Hei, dar pe noi ne întrebaţi ce s-a întâmplat? Halloooo, noi avem martori că nu s-a întâmplat nimic. Alo, domnu’ tablagiu, adevărul contează???”...

Experienţa de luni de zile nu poate fi cuprinsă în spaţiul redus al acestui articol. Suntem pătrunşi de un amestec de sentimente ce cuprind frustrare, deznădejde şi multă furie. Avem convingerea că am întâlnit de prea multe ori impostori în uniforme. Oameni care nu au nimic în comun cu rolul de „oameni ai legii”, „protectori ai comunităţii”etc. Ne simţim chiar escrocaţi de taxele pe care le plătim lunar ca să hrănim nişte funcţionari incompetenţi, ineficienţi şi corupţi. Funcţionari care au ales să fie de partea cealaltă a legii, de partea celor care nu plătesc taxe la stat, dar sunt generoşi cu cei ce îi lasă să îşi facă de cap într-un oraş al cărui edil, Gheorghe Ciuhandu, pretinde că este de „talie europeană” şi „de 5 stele”. Ori e demagog cinic, ori un individ corupt prins în acest cerc al mafiei imobiliare...

Cert e că majoritatea poliţiştilor de la secţia 1 sunt lipsiţi de conştiinţa datoriei. Le lipseşte cu desăvârşire. Dacă ar avea un moment de demnitate naţională şi onoare profesională, s-ar spânzura cu şireturile de la pantofii al căror preţ oricum nu merită plătit de contribuabili.

De acum încolo considerăm că am fost abandonaţi de aceşti impostori în uniformele „statului naţional român” şi trebuie să ne protejăm singuri: familiile, prietenii, bunurile şi pe noi înşine. Riposta noastră va fi pe măsura atacului.

O variantă detaliată a acestui articol a fost trimisă şefilor poliţiei române, ministrului de interne, primului ministru, preşedintelui Ţării, precizând dosarele în care secţia 1 de poliţie din Timişoara se comportă cel puţin dubios. Scrisoarea a fost semnată de persoanele implicate în aceste dosare.

Luăm foarte în serios ca pe viitor să dăm expresie dorinţelor locatarilor din zona centrală a oraşului, nemulţumiţi profund de ineficienţa poliţiei, şi să organizăm o adunare de protest chiar în faţa secţiei 1 de poliţie, strada Andrei Mocioni Nr 8-10, Timişoara.

Naţional-Socialiştii Autonomi Liberi la 22 de ani. Curentul este mai vechi decât se crede.

articol de Christian Malcoci

(preluat din revista naţionaliştilor autonomi, Ofensiva NS)
Se scrie şi se dezbate prin diferite locuri, cum că mişcarea Naţional-Socialiştiilor Autonomi Liberi a luat fiinţă prin anii 90. La fel se specifică şi pe site-ul wikipedia.
De fapt, grupări autonome au apărut deja din anul 1988, când au început să fie folosite metode noi pentru atingerea scopurilor politice, evitând urmărirea din partea autorităţilor. Prin dinstrubuirea primului număr al „Schwarze Fahne” (Steagul Negru) în iunie 1988, a fost dat startul dezvoltării şi răspândirii Naţional-Socialiştilor Autonomi. Grupările apărute în regiunile Ruhr şi Rhein şi-au început imediat activitatea.