Nu eşti învins decât dacă refuzi lupta. – Mircea Eliade
Se afișează postările cu eticheta secui. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta secui. Afișați toate postările

luni, 14 mai 2012

Osemintele „apostolului secuilor” agită spiritele în campania electorală

Rămăşiţele pământeşti ale scriitorului Nyiro Jozsef vor fi reînhumate la Odorheiu Secuiesc, la 27 mai

Repatrierea şi înhumarea osemintelor scriitorului, preotului romano-catolic, jurnalistului Nyiro József, supranumit şi „apostolul secuilor”, programate, în ciuda tuturor controverselor, pentru data de 27 mai, de Rusaliile Catolice la Odorheiu Secuiesc, în cimitirul romano-catolic, agită spiritele în plină campanie electorală pentru alegerile locale.

Parlamentul de la Budapesta sprijină acţiunile organizatorilor din Fundaţia pentru Odorheiu Secuiesc, apropiată Partidului Civic Maghiar, condus de fostul primar al localităţii, Szasz Jeno, de a organiza această manifestare într-o zi specială, deşi la nivel local nu există unanimitate de opinii în privinţa iniţiativei şi nici aprobările necesare pentru punerea ei în practică.

joi, 9 iunie 2011

Mie îmi plac secuii


E puţină isterie în mass-media românească în jurul regionalizării şi Ţinutului Secuiesc. Am încercat să stau strâmb şi să judec drept situaţia. Prima dată m-am gândit la secui. Şi recapitulând cam tot ce ştiu mi-am întărit părerea că mie îmi plac secuii. I-am cunoscut de mic, de la Braşov. Am cunoscut mulţi de atunci până acum. Nu am să reproşez nimic nici unuia dintre ei. Sunt oameni direcţi, sinceri şi curajoşi. Din punct de vedere istoric secuii au fost alături de voievozii moldoveni şi munteni ori de câte ori au fost solicitaţi şi nu s-au făcut niciodată de râs.