Nu eşti învins decât dacă refuzi lupta. – Mircea Eliade
Se afișează postările cu eticheta statuia lenin daramata. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta statuia lenin daramata. Afișați toate postările

duminică, 15 iulie 2012

Basarabia: Monumentul lui Lenin doborât la pământ la Donduşeni

Monumentul liderului bolșevic Vladimir Lenin de la Donduşeni a fost demolat în noaptea de sâmbătă spre duminică.

Potrivit localnicilor monument ar fi fost doborât de un tractor, iar o decizie în acest sens ar fi fost adoptată vineri, 13 iulie, de Consiliul Donduşeni. Românii din Basarabia sunt tot mai deranjați de monumentele ridicate de ocupanți în cinstea unor personaje care sunt responsabile, direct sau indirect, de crimele și deportările la care au fost supuși în perioada ocupației sovietice.

miercuri, 11 aprilie 2012

Basarabia: Conferinţă de presă cu tema „Demolarea monumentului lui Lenin, situat pe teritoriul Centrului Expoziţional Moldexpo”

miercuri, 29 iunie 2011

Chişinău: Un veteran al războiului de pe Nistru ameninţă că va distruge monumentul lui Lenin de la Moldexpo (video)

Un barbat care pretinde ca este veteran al razboiului de pe Nistru ameninta ca va distruge monumentul lui Lenin de la Moldexpo. In acest fel, el vrea sa se razbune pentru ca autoritatile sovietice l-au deportat pe bunelul sau.

Barbatul spune ca intentioneaza sa distruga monumentul intr-o luna, anuntand despre acest lucru si autoritatile. El l-a indemnat si pe liderul comunistilor, Vladimir Voronin, sa fie de acord cu aceasta demolare mai ales ca si bunelul lui, potrivit presei, a fost deportat.

marți, 28 iunie 2011

Protest extrem la Chişinău: Veteranii de pe Nistru “seceră” cu ciocanul statuia lui Lenin

Statuia lui Lenin va fi distrusă cu ciocanul! Cel puţin aşa ameninţă un grup de veterani ai războiului de pe Nistru, dacă autorităţile de la Chişinău nu o vor demonta de buna voie în cel mai scurt timp posibil.
Monumentul lui Lenin de la Chisinau (foto: monument.md)

Bărbaţii spun că în acest fel se vor răzbuna pe regimul comunist care a făcut sute de mii de victime în Basarabia, transmite Jurnal.md.

Veteranii susţin că vor distruge acest monument pentru a-şi răzbuna bunicii şi părinţii care au avut de suferit de pe urma regimului comunist şi au fost trimişi cu forţa în Siberia.

Protestatrii îl îndeamnă şi pe liderul PCRM, Vladimir Voronin, să ia parte la acţiunea lor.

Veteranii spun ca sunt dispuşi să-şi asume toate consecinţele pentru ceea ce intenţionează să facă. În plus, ei le-au expediat autorităţilor scrisori prin care-şi anunţă deschis intenţiile.

La mijlocul lunii, Valeriu Ciobanu, un veteran al acestui grup de iniţiativă, pentru a demonstra că acţiunea lor nu este o glumă, a lovit cu un ciocan în “pantofii” statuii liderului bolşevic.

miercuri, 30 iunie 2010

„Naţionaliştii moldoveni-români” au lăsat pe postament doar picioarele lui Lenin :D

Organele de drept din oraşul Reni din regiunea Odesa investighează cazul nimicirii monumentului lui Vladimir Lenin din centrul localităţii. Monumentul liderului mondial al proletariatului a fost distrus în noaptea de 28 spre 29 iunie.
(Sursa imagine: timer.od.ua)
Portalul ucrainean „Timer” scrie că autorităţile au iniţiat o investigaţie pe faptul unui act de huliganism. Organele de drept presupun, în baza investigaţiilor prealabile, că monumentul lui Lenin a fost distrus cu ajutorul unei maşini care a tras un otgon prins de statuie. În rezultat, monumentul a fost sfărâmat în bucăţi, pe piedestal rămânând doar picioarele lui Vladimir Lenin.

Primul secretar al Partidului Comunist din Odesa, deputatul în Rada Supremă de la Kiev, Evgheny Ţarikov, a declarat că este aproape sigur de faptul că „monumentul a fost vandalizat de naţionaliştii moldoveni-români”.

duminică, 16 noiembrie 2008

O statuie a lui Lenin dintr-un oraş rus a fost aruncată in aer

O statuie a lui Lenin a fost aruncată in aer, vineri noapte, in oraşul Riazan din centrul Rusiei, a informat o sursă din poliţie, relatează RIA Novosti. Nici o persoană nu a fost rănită in explozia produsă in cursul nopţii. Oraşul se află la 200 kilometri de Moscova. Sursa a declarat că explozibilul folosit conţinea "echivalentul a 200 de grame de TNT". "In urma exploziei, monumentul cu o inălţime de doi metri a fost distrs", potrivit sursei. In octombrie, poliţia din oraşul Nizhni Novgorod a arestat un bărbat care incerca să distrugă o statuie a lui Lenin. "Bărbatul, in stare de ebrietate, incerca să dărame capul statuii. Adusese o scară de pe un şantier din apropiere şi incerca să distrugă momumentul", a spus poliţia. Bărbatul nu a reuşit decat să smulgă un "braţ" al statuii. Numeroase statui ale lui Lenin au fost distruse in Rusia după căderea URSS, dar multe altele au rămas. Trupul conservat al lui Lenin este expus in mausoleul din Piaţa Roşie de la moartea sa, in 1924. Prezenţa sa in inima Moscovei este o sursă de controversă de la căderea URSS, in 1991.
Sursa : Ziua online