Nu eşti învins decât dacă refuzi lupta. – Mircea Eliade

miercuri, 11 aprilie 2012

Iranul a identificat „un grup terorist major” care are legături cu Israelul

Iranul susţine că a identificat "un grup terorist major" care are legături cu Israelul, inamicul său tradiţional, arestând unii dintre membrii acestuia.

Ministerul iranian al Informaţiilor a anunţat că a identificat "un grup terorist care are legături cu regimul sionist", o referire la Israel, fără a oferi detalii despre presupusele arestări, relatează agenţia oficială IRNA, citată de site-ul Ynetnews.

Conform agenţiei IRNA, câţiva "mercenari" au fost arestaţi în Iran după confiscarea unor echipamente de spionaj şi comunicaţie.

Potrivit agenţiei semioficiale Fars, suspecţii au fost arestaţi în timp ce se pregăteau să comită atacuri teroriste pe teritoriul iranian. De asemenea, ar fi fost confiscate cantităţi mari de arme, dispozitive explozive şi echipamente de comunicaţie.

În ultimele luni, regimul islamist de la Teheran a atribuit Israelului campania de asasinare a oamenilor de ştiinţă iranieni implicaţi în programul nuclear.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Vă rugăm ca înainte de a vă expedia mesajul să vă alegeți un nume pentru a nu crea confuzii în dezbateri. Mulțumim pentru înțelegere.
Dacă nu aveți de spus nimic constructiv, nu scrieți. Nu vor fi publicate comentarii lipsite de sens sau în care sunt atacate organizații naționaliste și membri ai acestora.
„Fiecare va trebui să știe că pentru atitudinea sa va răspunde. Nu poate trăi pe lume o nație dispusă la toate părerile, la toate atitudinile...”