Nu eşti învins decât dacă refuzi lupta. – Mircea Eliade
Se afișează postările cu eticheta sionism. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta sionism. Afișați toate postările

duminică, 8 septembrie 2024

România, un Nou Israel în cântecele evreiești (video)

Cântecele vechi idiş (evreieşti) „Dă-mi Basarabia“ şi „Rumanie, Rumanie“.

Aţi auzit vreodată melodia în idiş „Geb Mir Bessarabia“ (din 1942), interpretată de Aaron Lebedeff (1873-1960), care a lansat şi „Rumanie, Rumanie“? Aceste cântece sunt în mare măsură reflecţia nostalgică a unui vechi vis din copilăria sionismului „pre-palestinian“, ca o patrie de adopţie sau „evreiască“ în zona Moldovei şi a României (după nenorocirea sovietică numită „RSS Ucraineană“).

Piesele au fost lansate în SUA la începutul anilor 1940 cu ajutorul formaţiei Zimro Ensemble, un grup artistic afiliat sionismului (dinainte de apariţia statului Israel în Palestina), alte piese interpretate de acelaşi grup fiind „Odessa Mama“ şi „Bukovina“.

duminică, 8 octombrie 2023

Cauzele neliniștii în lume


  •  Coloniștii israelieni sunt „populație civilă” în măsura în care și Osama bin Laden era tot civil. Indiferent cât de lacrimogen ar prezenta televiziunile stresul lor din ultimele zile, trebuie făcută această distincție între colonizatori și populație locală. De obicei sunt înarmați până în dinți, plătiți să ocupe un teritoriu, uneori primesc gratuit case și asistența armatei în a ocupa casele altora. Nu spun că trebuie vătămați în vreun fel, dar explic diferența.

marți, 12 iunie 2012

Israel: Mesaje anti-sioniste, scrise chiar de evrei, pe pereții „Memorialului holocau$tului” Yad Vashem

"Hitler, mulţumim pentru Shoah" (Shoah înseamnă holocaust) era scris evreieşte pe peretele de pe esplanada intrării în Yad Vashem, transmite AFP.

În jur de 12 graffiti catalogate „pro-naziste şi anti-sioniste” de doi metri înălţime au fost descoperite luni dimineaţa în interiorul Yad Vashem, de fotograful AFP. Conducerea monumentului a sugerat posibilitatea că acestea ar fi putut fi făcute de extremiştii evrei ultra-ortodocşi anti-sionişti, o minoritate care este extrem de activă.

miercuri, 11 aprilie 2012

Iranul a identificat „un grup terorist major” care are legături cu Israelul

Iranul susţine că a identificat "un grup terorist major" care are legături cu Israelul, inamicul său tradiţional, arestând unii dintre membrii acestuia.

Ministerul iranian al Informaţiilor a anunţat că a identificat "un grup terorist care are legături cu regimul sionist", o referire la Israel, fără a oferi detalii despre presupusele arestări, relatează agenţia oficială IRNA, citată de site-ul Ynetnews.

joi, 9 februarie 2012

Mihai Răzvan Ungureanu știe ungurește, dar știe și evreiește, deși nu-l cheamă Evreianu

Aud repetîndu-se de cîteva zile că Mihai Răzvan Ungureanu este un erudit, un vorbitor de cîteva limbi străine, ceea ce ar fi o garanție că va fi un bun prim-ministru.

Ca o paranteză, îmi amintește de Petre Roman, premierul cu care am intrat în capitalism în 1989: și el făcea paradă cu limbile străine pe care le cunoștea, unele învățate chiar în țara lor de baștină, în anii de studiu. Impresionase Petrică Roman cu felul lui de a trece de la franceză la spaniolă, de la spaniolă la engleză și lumea a ignorat cîteva amănunte legate de poliglotul proaspăt premier:

1. că era fiul lui Valter Roman, agent NKVD, venit pe tancuri de la răsărit în 1944 cu trupele “eliberatoare”, avînd funcția de comisar sovietic însărcinat cu propaganda în rîndul decimatei armate române;

2. că avusese privilegiul să studieze în străinătate, într-o țară în care numai securiștii plecau afară la studii.

Închid aici paranteza despre Petre Roman.

Revenind la Mihai Răzvan Ungureanu. În CV-ul lui, pe care-l puteți vedea aici a scris inclusiv că o rupe un pic pe maghiară. Unii poate cred că MRU e lăudăros, că s-a dat mare și cu limbile străine pe care nu le vorbește perfect. Dar să știți că e modest, n-a trecut chiar toate limbile pe care le cunoaște. Omul știe și ebraică, după cum rezultă de pe un site al comunității evreiești:

marți, 7 februarie 2012

Mihai Razvan Ungureanu, prim-ministrul Guvernului de Ocupație Sionistă din România

Numirea lui Mihai Răzvan Ungureanu în funcția de prim-ministru al României, un individ controversat și dubios, obedient evreimii internaționale, el însuși evreu și asupra căruia a fost lansată acuzația că ar fi chiar agent al Mossad, este o ieșire la suprafață a adevăraților guvernanți ai României: EVREIMEA INTERNAȚIONALĂ! De acum, nimeni (cu excepția sărmanilor oligofreni) nu mai are scuza că nu știe cine sunt cei ce sapă la temelia interesului românesc. Foarte posibil ca acțiunile de pedepsire a naționaliștilor români, mult cerute de cercurile extremiste ale evreilor emigrați din România, să fie concretizate de evreul care conduce acum guvernul României, Mihai Răzvan Ungureanu. Poate că astfel toate forțele naționaliste, naționaliști independenți, ong-uri și partide naționaliste vor strânge rândurile pentru a crea o adevărată REZISTENȚĂ NAȚIONALĂ.
(Să nu se amăgească cineva că USL ar avea o politică „mai românească”! Se schimbă doar indivizii, toți rămân obedienți intereselor marii finanțe internaționale (evreimii) și niciunul  dintre aceste partide nu se abate de la liniile trasate de stăpânii lor din hrubele iudeo-francmasonice. Nu vom uita niciodată legile anti-naționaliste ale guvernului PSD-Adrian Năstase!...) / de Lupta NS

De interes:
De la sefia UTC, in capul diplomatiei romanesti si apoi al Serviciului de Informatii Externe

Dupa informatiile aparute in presa centrala, Mihai Razvan Ungureanu se trage dintr-o familie de evrei intelectuali din Iasi. Tatal sau Stefan Ungureanu a fost profesor de chimie-fizica la Universitatea din Iasi, viceprimar si mai apoi director la Agentia Locala de Conservare a Energiei. Fiul, fost membru supleant al CC al UTC este doctor in istorie. Revolutia l-a prins la conducerea Uniunii Studentilor Comunisti din Romania, zdrobindu-i cariera de partid. In anii 90 tanarul Ungureanu a fost lansat in constiinta publica, drept o stea a intelectualitatii romanesti de regretatul Iosif Sava. Seria seratelor muzicale includea dialoguri purtate cu oameni politici, oameni de arta, filozofi, muzicieni, instrumentisti, care in ani 1990 erau la inceputul carierei. CV-ul istoricului M.R. Ungureanu este impresionant. Presa a relatat ca studiile si cariera viitorului secretar de stat, apoi sef al diplomatiei romanesti sunt strans legate de organizatiile Soros si de cele iudaice ale magnatului Mark Rich. Apartenenta sa (ca lider) la organizatiile Soros din Romania, ca si la organizatiile iudaice, a facut ca, fara sa fi avut in nici un fel o viata politica activa (dupa cum singur marturiseste), sa fie chemat a fi ministru de externe al Romaniei in 2004, noteaza Cornel Dan Niculae in cartea sa intitulata Politica Filo-Sionista a Romaniei in fata Europei si a lumii. Dealtfel, volumul trei al cartii este ilustrat pe coperta cu poza ministrului Ungureanu cu mainile pe Zidul Plangerii si cu chipa pe cap. (vezi foto)

joi, 5 ianuarie 2012

VIAŢA UNUI EVREU AMERICAN ÎN ISRAEL

de Jack Bernstein
(La cativa ani dupa publicarea acestor dezvaluiri, acest evreu a fost ucis de Mossad)
The Noontide Press 1984

Inainte ca Israelul sa fi devenit stat in 1948, evreii de peste tot au fost coplesiti cu propaganda sionistilor ca Israelul va deveni un camin al tuturor evreilor, un refugiu al evreilor persecutati, va fi o tara democratica care va fi implinirea tuturor profetiilor.
Eu sunt un evreu askenaz care a petrecut 25 de ani in Statele Unite, tara care a oferit evreilor intreaga libertate si sanse de prosperitate, si cu adevarat am prosperat intr-atata incat o parte din noi, sionistii, au castigat pozitii atat de bune incat domina viata politica si financiara ain Statele Unite.
Pentru a intelege povestea pe care sunt pe cale sa v-o spun, este necesar ca mai inainte sa va spun ce este sionismul. Propaganda sionista a reusit sa-i convinga pe americani ca sionismul si iudaismul sunt una si aceeasi si natura lor este religioasa. Aceasta este o minciuna sfruntata. Iudaismul este religie, dar sionismul este o miscare politica pornita de catre evreii askenazi din rasaritul Europei care au constituit de multa vreme forta principala in propagarea socialism-comunismului. Scopul ultim al sionistilor este GUVERNUL MONDIAL SUB CONTROLUL LOR. Socialismul si comunismul sunt doar instrumente cu care vor sa isi atinga scopul.

Am fost o victima a propagandei sioniste

sâmbătă, 10 decembrie 2011

Cursa electorală din SUA. Newt Gingrich: "Noi am inventat poporul palestinian"

Scriitorul şi jurnalistul Douglas Reed scria în excepţionala sa carte Controversa Sionului, că, în Statele Unite "candidatii la alegeri se întrec în a promite mai mult armament pentru Israel pentru masacre mai sângeroase". Judecând după declaraţiile extremist-sioniste ale candidatului republican la preşedenţia SUA, Newt Gingrich, acesta pare gata să treacă el însuşi la asasinarea grupurilor de femei si copii mici, măcelărirea şi maltratarea populaţiei palestiniene neînarmate, doar pentru a obţine favorurile influentelor cercuri evreieşti.

"Să ne amintim, nu a existat Palestina ca stat. Era parte a Imperiului Otoman", a declarat Gingrich pentru Jewish Channel.

Newt Gingrich, devenit de curând favoritul cursei pentru învestitura republicană la alegerile prezidenţiale americane, a declarat într-un interviu difuzat vineri de o televiziune evreiască din SUA că palestinienii sunt un popor "inventat", asimilabil mai degrabă unui "grup terorist", scrie NewsIn.

luni, 7 noiembrie 2011

Israel: "Un atac împotriva Iranului este din ce în ce mai probabil". Iranul: "Dacă Israelul atacă Iranul, se sinucide militar"

Preşedintele israelian, Shimon Peres, a declarat sâmbătă seara că "un atac împotriva Iranului" din partea Israelului şi a altor ţări este "din ce în ce mai probabil". În replică, autorităţile iraniene şi analiştii politici din această ţară au declarat că un astfel de gest ar avea "consecinţe apocaliptice pentru entitatea sionistă".

"Serviciile de informaţii din diverse ţări care supraveghează Iranul sunt îngrijorate şi îi presează pe liderii lor să avertizeze că Iranul este pe cale de a se dota cu armă atomică", a declarat Shimon Peres pe canalul 2 al televiziunii naţionale, potrivit mass-media israeliene, citate de Agerpres. "Trebuie ca aceste ţări să-şi îndeplinească angajamentele asumate (…) Există o listă lungă de opţiuni cu ceea ce trebuie făcut", a mai spus şeful statului evreu. În rândul celor care s-au angajat în faţa statului sionist de a-i apăra militar interesele face parte şi România.

"Atacul asupra Iranului, ultimul cui bătut în coşciugul sionismului"

joi, 3 noiembrie 2011

Mahmoud Ahmadinejad: "Taxele europenilor sunt canalizate către sionişti"

TEHERAN. În timpul întâlnirii de sâmbătă cu oaspeţi străini, preşedintele iranian Mahmoud Ahmadinejad şi-a exprimat opinia că banii proveniţi din impozitul plătit de către naţiunile Europei se varsă direct în buzunarul sioniştilor de peste 60 de ani. În schimb, sioniştii sprijină finanţarea campaniilor electorale ale anumitor partide şi persoane din Occident care sunt obediente intereselor evreieşti.

Ahmadinejad a declarat,  încă o dată, că regimul israelian este o structură foarte complicată, care îşi sprijină întreaga putere bazându-se pe finanţe şi mass-media. Israelul este, conform opiniilor sale, un simbol al ideologiei anti-umane a sionismului, fără religie, fără etică, şi, prin urmare, doar pretinzând a fi evreiesc.

marți, 1 noiembrie 2011

Merkel e furioasă: Europenii NU iubesc Israelul!

Cancelarul german Angela Merkel şi-a exprimat furia pe rezultatele unor studii care indică creşterea sentimentului anti-Israel în rândul europenilor.

Merkel a avertizat cu privire la apariţia sentimentelor anti-israeliene  în întreaga Europă şi a criticat rezultatele unui sondaj de opinie care a arătat că 60 la sută dintre europeni au văzut Israelul drept cea mai mare ameninţare la adresa securităţii lumii,  scrie IRNA, citând un raport publicat pe site-ul guvernului german.

Cancelarul german, care a fost mereu criticat în Germania pentru sprijinirea exagerată, necondiţionată, a regimului israelian, a menţionat evenimentele din jurul celui de-al doilea război mondial şi "holocaustul" pentru a justifica sprijinul guvernului său pentru Tel Aviv. "Germania are relaţii unice cu Israel, din cauza Holocaustului, şi continuă să-şi ţină angajamentul faţă de el", a spus ea, la o reuniune la care au participat liderul opoziţiei din Israel, Tzipi Livni (acuzat de crime de război în Gaza), liderii Consiliului Central al evreilor din Germania şi oficiali germani.

duminică, 31 iulie 2011

Zionist Terrorism in Norway

sâmbătă, 30 iulie 2011

De partea cui a acţionat Anders Behring Breivik? A fost atentatul terorist opera Mossadului?

Nu am mai dorit să scriu despre asasinul norvegian Anders Behring Breivik, aşa cum nici măcar melodia preferata nu îmi place să o ascult „în buclă”. Am scris aici un articol şi am adus mai multe noutăţi, la acea oră, pentru blogosfera de limbă română şi nu numai. După o noapte am reuşit să transmitem câteva informaţii chiar şi prietenilor norvegieni, serviciu întors şi pentru care le mulţumim. Am considerat subiectul închis. Dar lipsa de bun simţ, de respect pentru adevăr şi preţuire pentru proprii cititori şi telespectatori ai mass-media de sistem, gen Realitatea Tv , Antenele ş.a. m-au făcut să mai scriu acest articol, pentru că am descoperit, cu această ocazie, că pe această temă se mai pot scrie multe până la triumful adevărului. Dar cea mai greţoasă relatare am găsit-o în mizerabila publicaţie anti-românească Acum.tv, unde, Petru Clej (de etnie evreo-ţigănească), un harnic asasin cu simbrie al intereselor noastre naţionale publică un halucinant material intitulat "E posibilă apariția unui Anders Breivik român?", în care acesta scrie cu neruşinare că ordinul masonic al "Cavalerilor Templieri", idealizat de asasinul din Oslo, este "astăzi asociat cu suprematiști albi".

marți, 26 iulie 2011

O mişcare antiislamistă britanică, criticată dur pentru legături cu Anders Breivik

Susţinători EDL, care au dat vina pe politicile Guvernului norvegian privind imigraţia, pentru atacurile soldate cu 93 de morţi, au determinat critici dure din partea unor activişti care au cerut introducerea acestei mişcări pe lista grupărilor extremiste, relatează The Independent în ediţia online.

Aceste dispute au apărut după ce presa a acordat atenţie legăturilor dintre Anders Behring Breivik, bărbatul arestat pentru atacurile de la Oslo şi de pe insula Utoeya, şi această mişcare de stradă împotriva islamismului, English Defence League (EDL). Breivik, un "fundamentalist creştin de dreapta", potrivit publicaţiei, a scris că a fost "impresionat" de EDL şi a pledat pentru crearea unei filiale norvegiene a acestui grup, care militează împotriva răspândirii islamului şi legii islamice (sharia) în Marea Britanie.

"Aveam peste 600 de membri EDL ca prieteni pe Facebook şi am vorbit cu zeci de membri şi lideri EDL. De fapt, eu sunt cel care le-a furnizat material ideologic procesat (inclusiv strategii retorice), la începuturi", a scris Breivik, într-un manifest, intitulat "2083", postat pe Internet înaintea atacurilor.

luni, 9 august 2010

Israelul si propaganda homosexuala

In timp ce reputatia sa internationala a scazut la un nivel ingrijorator, Israelul insearca mai nou sa se prezinte ca fiind singura tara prietena cu homosexualii, demonstrand cat de disperata a ajuns, comenteaza presa britanica.

Atacul recent asupra flotilei palestiniene, in care au murit cel putin noua persoane, arata indiferenta crescanda a guvernului Israelian fata de criticile internationale in ceea ce priveste politica sa impotriva palestinienilor.

Totusi, in acelasi timp, pare a fi foarte preocupata in a crea o imagine de democratie benigna si progresiva, scrie The Guardian.

Israelul a investit masiv in campania pentru "Brandul Israel", creat de ministrul afacerilor externe, cu scopul de a diminua perceptia internationala fata de reputatia sa de agresor imperialist. Intr-un sondaj realizat de East West Communications, privind "perceptia pozitiva", Israel a ocupat locul 194 din 200 state!

miercuri, 9 iunie 2010

Servilismul autorităţilor române ne va aduce terorismul pe cap: Israelul şi-ar putea muta în România antrenamentele forţelor aeriene

Avioanele de luptă israeliene s-ar putea antrena în spaţiul aerian al României, ţara noastră urmând să înlocuiască Turcia, după ce, din cauza tensionării relaţiilor, Ankara a refuzat să mai permită forţelor aeriene israeliene să desfăşoare exerciţii în spaţiul aerian turc, scrie Jerusalem Post citat de NewsIn, potrivit RL.

Ministerul israelian al Apărării se gândeşte să reînnoiască un acord semnat în 2006 cu România care permitea avioanelor de luptă israeliene să desfăşoare antrenamente în România, după ce Ankara a refuzat, ca urmare a ofensivei împotriva Hamas şi a deteriorării relaţiilor bilaterale, să mai permită desfăşurarea avioanelor israeliene în Turcia. În virtutea acestui acord, forţele aeriene israeliene au trimis avioane în România în 2007 şi intenţionează să desfăşoare din nou avioane aici spre sfârşitul anului în curs, potrivit publicaţiei The Jerusalem Post.

joi, 8 ianuarie 2009

NYT: Razboiul a fost facut pentru Barak

Ziarul american New York Times publica un amplu material pe tema situatiei din Orientul Mijlociu, acreditand ideea conform careia razboiul israeliano-palestinian a fost "creat" pentru a-l relansa politic pe ministrul Apararii, Ehud Barak.


"Cu doar cateva saptamani in urma, ministrul Ehud Barak era considerat un om mort din punct de vedere politic, iar membrii ai Partidului Muncii pe care acesta il conduce puneau la cale debarcarea sa imediat dupa alegerile din Israel, de la 10 februarie, poate chiar mai curand", sustine autorul articolului din NYT. Motivul acestui puci anti-Barak era prabusirea dramatica in sondaje, situatie care ar duce la disparitia partidului. La 13 zile de la declansarea actiunii impotriva miscarii Hamas, nu se mai poate vorbi despre o disparitie de pe scena politica a lui Barak, omul care a condus acest razboi si care in aceste doua saptamani a fost vazut peste tot, indrumandu-si coman­dantii militari, anuntand strategii si evaluand urmatoarea miscare. Ironia sortii face insa ca Barak sa fi fost pana la declansarea acestui conflict cel mai inversunat opozant al razboiului dintre toti liderii politici israelieni si cel mai mare adept al incheierii unui armistitiu.
Sursa: Ziua.ro
Foto: Ehud Barak, ministrul apararii al Israel, fostul senator al Statelor Unite, Barack Obama (acum presedinte al SUA) si Tzipi Livni, ministrul de externe al Israelului, intr-un survol al Ierusalimului, 23 iunie 2008.

miercuri, 31 decembrie 2008

Frati in viata si in moarte ...


Ofensiva teroristilor israelieni in teritoriile palestiniene continua. Printre "teroristii" tintiti de catre trupele sioniste sunt si copiii ingropati impreuna: Lama Hamdan, 4 ani si sora sa Haya, 11 ani.
Nu suntem mari admiratori ai palestinienilor. Nu suntem foarte interesati de un conflict semit. Dar bestia trebuie demascata pentru ca toata lumea trebuie sa afle cine se ascunde sub blana de oaie.

joi, 2 octombrie 2008

Un general israelian denunta violenta colonistilor evrei

Comandantul militar israelian care raspunde de Cisiordania, generalul Gadi Shamni, a denuntat comportamentul agresiv al unor colonisti evrei impotriva palestinienilor si a soldatilor israelieni, intr-un interviu publicat joi de cotidianul Haaretz, citata de Agerpres. "Exista o escalada a violentelor evreiesti in Iudeea si Samaria (Cisiordania). In trecut, doar cateva zeci de indivizi luat parte la actiuni de acest gen, insa astazi sunt sute' de colonisti, implicati in operatiuni conspirative, brutalizand palestinieni si soldati israelieni, ceea ce afecteaza grav imaginea statului Israel si impiedica buna desfasurare a militarilor, in regiune", a indicat sursa citata. "Ce poate face un rezervist angajat sa asigure securitatea cetatenilor israelieni si care descopera ca tineri israelieni mascati i-au taiat cauciucurile autoturismului?", a intrebat retoric generalul Shamni. "Este o evolutie semnificativa si indica un fenomen foarte grav", a mai spus oficialul militar israelian, subliniind ca majoritatea celor aproximativ 300.000 de oameni din colonii continua sa se poarte "normal", conform aceleiasi surse. La jumatatea lunii septembrie, un grup de colonisti extremisti a provocat violente intr-un sat palestinian din nordul Cisiordaniei, dupa ce un baiat dintr-o colonie evreieasca a fost ranit cu lovituri de cutit. Premierul demisionar Ehud Olmert a criticat vehement aceste actiuni, afirmand ca Israelul nu va tolera "progromurile impotriva neevreilor". De asemenea, explozia unui dispozitiv capcana care l-a ranit saptamana trecuta pe militantul anticolonizare, istoricul israelian Zeev Sternhell, a fost atribuita de mass-media extremistilor de dreapta israelieni, aminteste la randul sau AFP. (Articol preluat din Ziua Online)

miercuri, 23 ianuarie 2008

Conducatorii evreimii din Germania impotriva carnavalului din Munchen


Conducatorii evreimii din Germania condamna organizarea carnavalului anual din Munchen care coincide cu asa numita “Zi internationala de amintire a holocaustului”.
“Este o insulta la adresa victimelor holocaustului a caror memorie trebuie onorata in aceasta zi” declara Salomon Korn, vice-presedinte al Consiliului Central al Evreilor.
Alt vice-presedintele Dieter Graumann spune ca decizia autoritatilor din capitala Bavariei de a tine carnavalul pe 27 ianuarie a fost “neatenta si de prost-gust”.
Charlotte Knobloch, conducatoarea Consiliului si “supravietuitoare a holocaustului” a acuzat ca “memoria celor sase milioane de evrei care au fost ucisi sistematic de nazisti in timpul celui de-al doilea razboi mondial a fost dezonorata”.
“Ziua internationala de amintire a holocaustului” coincide cu ziua in care Armata Rosie bolsevica i-a eliberat pe cei internati in lagarul de munca de la Auschwitz, 27ianuarie 1945. Media Link
La procesiunea de duminica sunt asteptate pe strazile din Munchen peste 20.000 de persoane din toata Germania si din foarte multe tari europene si chiar de pe alte continente, ca de exemplu din indepartata Bolivie.
Aceasta industrie a holocaustului este ridicata la rangul de religie obligatorie pentru toti locuitorii planetei. Evreii ar vrea ca lumea sa se opreasca in loc si sa planga niste victime imaginare pentru care mafia sionista a primit bani cat se poate de reali…