Nu eşti învins decât dacă refuzi lupta. – Mircea Eliade
Se afișează postările cu eticheta RMGC. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta RMGC. Afișați toate postările

marți, 27 martie 2012

Canadianul care a pus mâna pe cuprul României, fondatorul Gabriel Resources, compania care vrea aurul de la Roşia Montană. Tatăl său, chemat în România de Ceauşescu

Sclavii vorbesc mereu româneşte

Stephen G. Roman, un canadian în vârstă de 59 de ani, a câştigat astăzi, prin intermediul unei firme pe care o controlează, licitaţia pentru exploatarea resurselor de la Cupru Min Abrud SA, unde stă ascuns peste 60% din cuprul României - unul dintre cele mai zăcăminte de cupru din Europa. Roman nu este însă la prima întâlnire cu România. Tatăl său a făcut parte din delegaţia canadiană care a elaborat strategia de energie nucleară a României şi a fost chemat în ţară, alături de fiul său, chiar de Ceauşescu, care le-a cerut ajutorul pentru „dezvoltarea exploatării resurselor de uraniu şi de cărbune ale ţării“. Juniorul a pus mâna, după anii '90, pe licenţele de exploatare a aurului de la Roşia Montană, cu ajutorul antreprenorului român Frank Timiş.

Nu se ştiu multe lucruri despre Stephen G. Roman, un canadian de 59 de ani. Nu apare pe nicio listă a celor mai bogaţi oameni, nu şi-a împărtăşit memoriile cu presa – sau oricine altcineva. Numele său este alăturat sintagmei de „cea mai colorată/controversată familie de miliardari din Canada“.

duminică, 20 noiembrie 2011

Moise Guran despre Roşia Montană în Ora de business

luni, 3 octombrie 2011

Lecţie scoţiană pentru războiul contra Roşia Montană Gold Corporation - VIDEO


Un scotian stabilit impreuna cu sotia lui la Huedin si care promoveaza agricultura eco si stilul de viata traditional romanesc sustine ca Rosia Montana trebuie sa ramana neschimbata.

Douglas McFarlane este un profesor de limba engleza care a renuntat la viata confortabila din Marea Britanie si s-a stabilit la Huedin de aproape 5 ani. Impreuna cu sotia lui, Douglas cultiva teren dupa regulile traditionale si se ocupa de restaurarea caselor vechi taranesti.

El povesteste ca a fost in vizita la Rosia Montana si a ramas impresionat de frumusetea locurilor.

"Am fost la Fan Fest, la Rosia Montana, si este pentru prima data cand am vandut produsele noastre. Este o zona deosebit de frumoasa si a distruge tot acest paradis numai pentru bani e trist. Nu se face in folosul oamenilor, nu sunt renovate casele cum spun cei de la Gold Corporation. E totul pentru bani si acesti bani merg in Canada, unde ei au destui bani", a spus Douglas McFarlane.

marți, 30 august 2011

TABĂRA NAŢIONALISTĂ DE LA ROŞIA MONTANĂ 2011. LEGIONARII SE OPUN FERM PROIECTULUI MINIER.

Legionarii se opun ferm proiectului minier de la Roşia Montană // Măsuri poliţieneşti fără precedent faţă de Tabăra Naţionalistă // Un paradis de salvat; certificatul de naştere al poporului român nu trebuie şters de pe faţa pământului // Un oraş sub asediu. Tineretul naţionalist a cunoscut în mod direct realităţile crude ale comunităţii de la Roşia Montană // Fundaţia "Ion Gavrilă Ogoranu" a decernat Diploma "Rezistenţa Naţională" căpeteniei rezistenţei de la Roşia Montană, Eugen Cornea // Naţionaliştii condamnă implicarea Tabăra Naţionalistă dă semnalul luptei de rezistenţă naţională pentru salvarea Munţilor Apuseni şi împotriva jefuirii ultimei resurse strategice a României
În cursul zilei şi nopţii de vineri, 26 august 2011, membri ai mai multor filiale ale Partidului "Pentru Patrie" au sosit, pe rând, în tabăra de la Roşia Montană.
Toţi aveam acelaşi scop: să facem tot ce putem pentru a opri acest proiect şi să arătăm localnicilor care, prin sacrificii enorme, rezistă în faţa acestui dezastru, ca nu sunt singuri. În ultima perioadă preşedintele Romaniei, domnul Traian Basescu, a dus o campanie din ce în ce mai agresivă în favoarea acestui proiect, fapt care ne-a arătat încă odată cât de vânduţi sunt cei ce se află în fruntea ţării.

duminică, 14 august 2011

Statul vrea să dea pe nimic aurul de la Roşia Montană

Pentru exploatarea aurului, potrivit legii minelor, statul percepe o redevenţă de doar 2% din valoarea producţiei. Practic, în cei 16 ani de exploatare a zăcământului, statul va primi anual de la compania Roşia Montană Gold Corporation suma de 23,75 milioane de dolari.

Valoarea rezervelor de aur de la Roşia Montană, la cotaţia din ultima vreme de la bursa londoneză, este cuprinsă între 16 şi 19 miliarde de dolari, dacă luăm în calcul faptul că uncia de aur era evaluată la 1.800 dolari. Din aceşti bani statul poate primi sigur, în situaţia în care ar începe exploatarea aurului, suma de doar 380 milioane de dolari.

Asta deoarece potrivit legii minelor articolul 45 "redevenţa minieră cuvenită bugetului de stat se stabileşte la o cotă procentuală de 2% din valoarea producţiei miniere pentru cărbuni, minereuri feroase, neferoase, de aluminiu şi roci aluminifere, de metale nobile, radioactive, pământuri rare şi disperse, pietre preţioase şi semipreţioase, produse reziduale miniere, roci bituminoase, ape terapeutice, ape termominerale, ape geotermale şi gazele care le însoţesc, gaze necombustibile, nămoluri şi turbe terapeutice".