Nu eşti învins decât dacă refuzi lupta. – Mircea Eliade

vineri, 26 octombrie 2012

Cine se teme de Carte? Autoritățile landului Bavaria caută cu disperare soluţii juridice pentru a împiedica reeditarea liberă în Germania a lucrării Mein Kampf!

Landul german Bavaria, care deţine drepturile asupra volumului "Mein Kampf", a anunţat miercuri că se află în căutarea unor soluţii juridice pentru a împiedica reeditarea liberă în Germania a celebrei cărţi scrise de Adolf Hitler, ce va intra în domeniul public la sfârşitul anului 2015.

Lansarea acestei iniţiative juridice a avut loc după vizita efectuată în Israel de şeful guvernului acestui stat regional, conservatorul Horst Seehofer (CSU, Uniunea Creştin-Democrată), şi de ministrul Culturii din acest land, Ludwig Spaenle, relatează mediafax.

Pe parcursul acestei vizite, interlocutorii lor israelieni s-au declarat revoltaţi de ideea că acest text va putea fi repus în vânzare în librăriile germane, a declarat pentru revista Cicero preşedinta comunităţii evreieşti din Munchen, Charlotte Knobloch, care i-a însoţit pe cei doi politicieni germani.

Charlotte Knobloch a solicitat iniţierea acestei cercetări juridice "despre posibilitatea de a împiedica publicarea textului care incită la ură rasială".

"Cu siguranţă, nu voi renunţa la această idee", a avertizat ea. 

Potrivit unui purtător de cuvânt al ministerului Culturii, explorarea soluţiilor pentru a interzice o ediţie originală a volumului "Mein Kampf" nu împiedică tipărirea unei versiuni adnotate a cărţii

Ministerul Finanţelor din Bavaria, care deţine, de la încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial, drepturile asupra volumului, intenţionează să îl republice, într-o versiune însoţită de comentarii ale unor istorici, în 2015, înainte de intrarea volumului în domeniul public, la 70 de ani de la presupusa sinucidere a lui Adolf Hitler. 

O ediţie în limba engleză, un eBook şi un audiobook sunt avute şi ele în vedere, potrivit presei germane. O ediţie destinată şcolilor ar putea fi ea tipărită, potrivit politicienilor bavarezi, care vor să aloce 500.000 de euro pentru acest proiect în care intenționează să manipuleze cu interpretări tendențioase textul scris de Adolf Hitler, fără a le lăsa cititorilor posibilitatea de a consulta textul original și de a interpreta personal lucrarea de bază a național-socialismului hitlerist.

Cartea "Mein Kampf" (Lupta mea) a fost scrisă de Adolf Hitler în timp ce se afla în închisoare, în 1924, după o tentativă de puci. Ministerul bavarez "veghează cu stricteţe" ca acest volum să nu fie reeditat, pentru că se teme de argumentele imbatabile din cuprinsul lucrării național-socialiste. 

"Mein Kampf" intră în domeniul public la 1 ianuarie 2016, la 70 de ani de la moartea lui Adolf Hitler.

Numeroşi jurişti, istorici, filosofi şi editori stângiști sau demo-liberali care se tem de argumentele imbatabile din Meink Kampf (referitoare la situația nenorocită a muncitorilor în regimul capitalist și cel bolșevic, corupția și ineficiența regimului parlamentar, demagogia ideologiilor stângiste  - comuniste sau social-democrate -, manipularea prin mass-media ș.a.) solicită aplicarea unui "marcaj" cu caracter "universal şi lămuritor" (sic!), la fel ca pentru ţigarete şi alcool, care să însoţească difuzarea volumului "Mein Kampf" de Adolf Hitler. 

Naționaliștii Autonomi Timișoara au publicat pentru prima dată în mediul online, în anul 2008 (20 aprilie), lucrarea Mein Kampf  în limba română. Am eliminat orice fel de adnotări considerând că cititorii români sunt suficient de inteligenți pentru a interpreta singuri lucrarea lui Adolf Hitler.

4 comentarii:

Anonim spunea...

Mari jeguri sunt evreii astia.Sa se publice talmudul evreiesc,sa vada lumea adevarata fata a acrstor sobolani.

Sieg Heil

1Autonom spunea...

@Anonim,

Toate comentariile sunt moderate. Nimeni nu e non-stop pe internet, noi nu avem șomeri printre noi.

De regulă comentariile care conțin mesaje banale nu sunt postate, la fel cele care conțin înjurături. Încercăm să fim adevărați național-socialiști, oameni superiori. Să spunem ceva numai atunci când chiar avem ceva de spus, să o spunem într-un mod inteligent și să reușim să ne alegem și un nick name (Gică, Vasile, Ion, Cremene s.a.m.d.).

PrintulTrac spunea...

Dezbateri,reeditari,cenzurari, marcaje(F.Sic!)etc .Main Kampf are insa in spatele ei principii care se gasesc in sufletul ficeraui om .In timp ce "bigotii UE" le renega cu o aroganta si ura (parca impotriva propiilor natiuni) incununate de argumente ilogice ,maladive... ALTII() incearca sa le exprime ,sa le cultive ,sa nu calce pe propiul suflet si pe sufletul natiunii...

If music be the food of love, play on... spunea...

Aceasta carte trebuie sa fie manifestul fiecarui patriot din intreaga lume!

Trimiteți un comentariu

Vă rugăm ca înainte de a vă expedia mesajul să vă alegeți un nume pentru a nu crea confuzii în dezbateri. Mulțumim pentru înțelegere.
Dacă nu aveți de spus nimic constructiv, nu scrieți. Nu vor fi publicate comentarii lipsite de sens sau în care sunt atacate organizații naționaliste și membri ai acestora.
„Fiecare va trebui să știe că pentru atitudinea sa va răspunde. Nu poate trăi pe lume o nație dispusă la toate părerile, la toate atitudinile...”