În anul 1988, pe când România încă se afla sub dominația comunistă, am primit cadou un almanah editat de regimul vremii. Printre paginile acelui volum, pline de propagandă „antifascistă”, am descoperit un articol iscălit de Ion Bodunescu. Țintit în acel text era, printre alții, un militant național socialist francez, Marc Fredriksen, și publicația sa, Notre Europe.
Deși autorul articolului, un ofițer de securitate, își propunea să-l demonizeze pe Fredriksen, să îl înfățișeze drept „pericol terorist” și „dușman al democrației”, efectul asupra mea a fost cu totul opus. Dincolo de limbajul otrăvit al comunismului, am citit despre un om care a avut curajul să se ridice împotriva mondialismului, să creadă în destinul național, în identitatea europeană și să construiască o mișcare militantă, în ciuda atacurilor sistemului.
Deși autorul articolului, un ofițer de securitate, își propunea să-l demonizeze pe Fredriksen, să îl înfățișeze drept „pericol terorist” și „dușman al democrației”, efectul asupra mea a fost cu totul opus. Dincolo de limbajul otrăvit al comunismului, am citit despre un om care a avut curajul să se ridice împotriva mondialismului, să creadă în destinul național, în identitatea europeană și să construiască o mișcare militantă, în ciuda atacurilor sistemului.
