Într-o Românie prăbușită sub povara trădării identitare, a falsului elitism și a unei clase politice profund compromise, ideea revenirii la monarhie renaște ca o scânteie de speranță în sufletul unui popor obosit, dar neînfrânt. Declarația recentă a lui George Simion, liderul AUR, prin care afirmă deschis că „monarhia ar fi o idee mai bună”, nu este doar un exercițiu teoretic. Este un semnal. Este un început. Este o chemare.
România nu are nevoie doar de o schimbare de formă, ci de o întoarcere la rădăcini, la valorile care au făcut-o posibilă: curajul, jertfa și simțul datoriei față de națiune. În fața falimentului moral al regimurilor prezidențiale post-decembriste, o monarhie constituțională ar putea reface verticala pierdută a conducătorului slujitor, și nu stăpân.
Dar nu orice monarhie. Și nu orice dinastie.
Casa de Hohenzollern este un capitol încheiat. O dinastie străină, ajunsă astăzi la capătul drumului atât biologic, cât și moral. Compromisă prin abdicare, compromisă prin tăcere, compromisă prin ruperea de poporul român, această familie nu mai are ce căuta în fruntea unui stat care își dorește o reînnoire națională profundă. Și chiar dacă unele forte interesate s-au străduit din răsputeri să o resusciteze, nu și-a recăpătat pulsul.
Noi nu putem accepta o restaurație simbolică, decorativă, impusă de elitele internaționale sau de nostalgii de salon. Monarhia românească, dacă trebuie să renască, o poate face doar prin sângele pământului românesc – prin Dinastia Cuza.
