70 de ai de la Bătălia de la Stalingrad

Soldați EROI români, căzuți la datorie pe frontul Stalingradului în timpul contraofensivei sovietice dezlănţuită în dimineaţa de 19 noiembrie 1942 orele 5. Stalingrad - 19/20 Noiembrie 1942. Glorie eternă EROILOR neamului Românesc!

Honor et Patria

Dezvăluiri în premieră: Prizonierii germani au fost torturați și uciși cu bestialitate în centrul de detenţie supranumit "CUŞCA LONDREI"

Daily Mail publică un fragment din volumul "Cruel Britannia" de Ian Cobain, în care autorul arată, pentru prima oară, cum au fost torturaţi prizonerii germani din Marea Britanie, capturaţi la finalul celui de-al Doilea Război Mondial.

Publicaţia notează că dezvăluirile schimbă total imaginea Marii Britanii de ţară care respectă drepturile omului şi litera legii.

Astfel, conform lui Cobain, în Londra ar fi existat un centru de detenţie, numit "London Cage" (Cuşca Londrei), prin care au trecut aproape 4.000 de germani. Aceştia erau bătuţi, privaţi de somn şi obligaţi să stea mult timp în aceeaşi poziţie, iar unii dintre ei au fost chiar omorâţi şi îngropaţi în secret.

Căpitan comandor (r) Mariana Drăgescu a împlinit astăzi 100 de ani! Multă sănătate! (video)

Doamna căpitan comandor (r) Mariana Drăgescu, ultima supravieţuitoare din celebra Escadrila Albă*, împlineşte azi, 7 septembrie 2012, venerabila vârstă de 100 de ani. Aici, în această fotografie**, probabil undeva pe aerodromul Kotelnikovo, sud Stalingrad - Septembrie 1942

*(Escadrila Sanitară, din august 1942 redenumită Escadrila 108 Transport Ușor) **(fotografie colorată de subsemnatul)

Dobriţoiu a înaintat-o în grad pe Mariana Drăgescu, pilot în "Escadrila Albă", care împlineşte astăzi 100 de ani 

OAMENI CURAJOSI: MICHAEL WITTMANN

ÎI REDĂM ONOAREA LUI MICHAEL WITTMANN

TANARUL erou al Panzerelor a cazut eroic in Normandia, pe 7 august 1944. Unul din numerosii Leonida uitati, din razboiul Sangelui contra Aurului. La 60 de ani de la moarte, se cuvine sa i se redea meritele.

… Luata cu asalt la 6 iunie, Normandia aproape a cazut, o luna mai tarziu. Englezii incearca acum sa cucereasca Caen-ul, aparat cu disperare de Divizia Hitlerjugend.

Avangarda Diviziei 7 blindate britanice, temutii „sobolani ai desertului” ai lui Montgomery, se furiseaza printr-o bresa deschisa de la Caumont pana la Villers-Bocage. Vor sa iasa in spatele liniilor germane. Dintr-o data insa, din padurea pe langa care trec rasare un Tiger. Michael Wittmann este la comanda. Nu are inca 30 de ani – in schimb si-a trecut pe blazon 119 tancuri sovietice. Poarta cu mandrie Crucea de Cavaler – in cel mai inalt grad.

Teava 88-ului tuna. Wittmann se repede asupra flancului englez si loveste vehiculele inamice, unul cate unul. Peste cateva momente, drumul se transforma intr-un infern. In panica, Divizia 7 Britanica face pasul inapoi. Frontul german va rezista pentru cateva saptamani, inca.

Armata Română pe frontul de est

WW2 justified by former German soldiers

Erich Hartmann - Cavalerul Aerului din Luftwaffe

„A la guerre comm à la guerre!"

Războiul însuşi este o crimă. Indiferent de ce parte s-a aflat luptătorul şi independent de voinţa proprie. Atâta vreme cât acţiunile sale nu s-au îndreptat asupra civililor fără apărare, ci doar asupra combatanţilor de „cealaltă parte, actele de curaj, forţa morală de a înfrunta cu eroism inamicul trebuiesc apreciate, cinstite şi reamintite urmaşilor. După Al Doilea Război Mondial, mulţi piloţi - inamici în timpul luptelor - s-au cunoscut şi şi-au depănat amintirile „sine ira et studio", devenind prieteni pe viaţă. Un exemplu edificator îl constituie cazul piloţilor americani: Barrie Davies şi Wayne Lowry alături de românul Ion Dobran (general de flotilă aeriană (r) aviator), care, deşi s-au atacat şi doborât reciproc în luptele aeriene de deasupra Ploieştiului, în 1944, după mai bine de şase decenii de la producerea evenimentelor, au luat legătura şi au corespondat, fără a se fi văzut vreodată la faţă. Informaţiile din textul prezentat mai jos au fost preluate din arhiva germană a Luftwaffe. (Ion Măldărescu)

Cel mai de temut pilot de vânătoare al celui de-Al Doilea Război Mondial

11 noiembrie 2011: Marș de comemorare în Remagen

Apel

La 8 mai 1945, Armata Germană a capitulat necondiționat. Armele au tăcut iar soldații germani s-au lăsat pradă destinului. După ani întregi de lupte acerbe, soldații germani au sperat la un tratament cinstit din partea învingătorilor.

Chiar și dușmanul va ține cont de forța, randamentul și sacrificiile soldaților germani pe apă, la sol și în aer. (Ultimul raport al Armatei, 9 mai 1945)

Cât de mult s-au înșelat în aceste așteptări, este și astăzi o temă ținută sub tăcere în cărțile de istorie. Mitul așa-zisei eliberări lasă o dâră de sânge după sine chiar și după sfârșitul războiului. Alungarea, jaful, crimele în masă asupra prizonierilor de război, sunt lucruri care nu vor deloc să se potrivească portretului ”salvatorilor”.

În așa-zisele Rheinwiesenlagern (lagăre din câmpiile Rinului) au fost încarcerați după sfârșitul războiului peste 3,4 milioane de soldați germani. În condiții igienice catastrofale, au murit în jur de 1 milion de prizonieri în anii 1945/1946. Aceștia au murit de foame sau din cauza unor maladii, în mâinile presupușilor eliberatori. Un milion de oameni care figureaza pe listele autorităților americane la capitolul ”other losses” (alte pierderi) și a căror moarte chinuită este astăzi ținută sub tăcere.

Hiroo Onoda: Soldatul nipon care a continuat Al Doilea Razboi Mondial trei decenii

Dupa ce a fost pregatit ca ofiter de informatii, japonezul Hiroo Onoda este trimis pe insula Lubang, din largul arhipelagului filipinez, pentru a initia actiuni de gherila si pentru a sabota operatiunile militare americane. Inarmat cu o credinta oarba, aproape admirabila, acesta a refuzat sa creada ca razboiul s-a sfarsit sau ca tara sa a fost invinsa si a luptat cu neinduplecata vointa pana in 1974.

Daca devotamentul sau a avut un temei, atunci acesta fost urmatorul ordin: "Iti este cu desavarsire interzis sa mori de propria mana. Poate dura trei ani, poate dura cinci ani, dar orice s-ar intampla ne vom intoarce dupa tine. Sub nicio circumstanta nu vei renunta la viata ta de buna voie." Onoda a dat crezare si a respectat intocmai ceea ce i se ceruse.

Ajuns pe insula, tanarul a intrat in contact cu ceilalti soldati niponi ce fusesera trimisi inaintea lui. Cei ce ii vor ramane alaturi in anii urmatori vor fi Shoichi Shimada, Yuichi Akatsu si Kinshichi Kozuka.

Dupa cum spunea Onoda, mai tarziu, oamenii nu pot trai singuri, ai nevoie de camarazi care sa iti fie alaturi, pe care te poti baza si increde. Tocmai acest spirit de unitate cultivat de societatea nipona a permis supravietuirea grupului, in conditii cu totul vitrege.

“A plecat la vânătoare Agarici, / A plecat ca să vâneze bolşevici…”

Căpitan av. Horia Agarici - Salvatorul Constanţei
Horia Agarici - Memorii

Asculta mai multe audio podcast

"A plecat la vânătoare Agarici / A plecat să vâneze bolşevici". Acestea sunt versurile fredonate şi acum de foştii piloţi constănţeni, versuri la modă în anii de glorie ai aviatorului Horia Agarici, de la a cărui naştere s-au împlinit, în aprilie, 100 de ani. Acesta este cunoscut drept salvatorul Constanţei pentru că, în timpul celui de-al doilea război mondial, a reuşit să doboare trei bombardiere sovietice cu toate că a decolat cu avionul alimentat incomplet.

Acelaşi pilot dibace a salvat Cazinoul în lupta aeriană cu avioanele inamice. Veteranii din al doilea război mondial îşi aduc aminte cu plăcere de Agarici, o personalitate enciclopedică, un aviator de marcă şi în acelaşi timp poet.

A salvat de la bombardament case şi oameni

Pilotul Horia Agarici s-a remarcat pe câmpul aerian în timpul celui de-al doilea război mondial. Pe data de 23 iunie 1941, ora 12.00, el primeşte comanda escadrilei 53, dislocată pe aerodromul Mamaia, afectată apărării litoralului. Neţinând seama de regulamente, locotenentul decolează fără ordin, fără coechipier, cu un singur rezervor plin, pornind "la vânătoare". Dintre cele şase bombardiere sovietice care se apropiau de Marea Neagră, Horia Agarici a reuşit să doboare trei, având astfel o contribuţie majoră în salvarea Cazinoului, emblema Constanţei, dar şi a sute de vieţi, puse în pericol de obuzele bombardierelor inamice. Datorită acestor fapte de vitejie pilotul a fost decorat cu medaliile Virtutea Aeronautică Clasa a III-a, Coroana României cu Spate şi Crucea de Fier Clasa I. Avionul pilotat de Agarici în istorica zi de 23 iunie 1941 a fost un Hurricane Mk. I.

Carte despre atrocităţile comise de ruşi în al Doilea Război Mondial

Atrocităţile celui de-al Doilea Război Mondial au fost aduse în atenţia opiniei publice de o femeie din Germania în vârstă de 80 de ani. Gabriele Koepp a lansat o carte în care descrie cu lux de amănunte momentele groaznice prin care a trecut în acea perioadă, inclusiv violurile la care au supus-o soldaţii ruşi.

Soldati ai Armatei Sovietice cu steaguri germane la asa-numita Parada a Victoriei, Piata Rosie din Moscova, 24 iunie, 1945

Cartea se numeşte "Why Did I Have To Be A Girl" ("De ce m-am născut femeie") şi este prima lucrare referitoare la atrocităţile comise de Armata Roşie al cărei autor îşi foloseşte numele real.

Adolf Hitler nevinovat!

Pentru început vă propun să recapitulăm, pe scurt, care sunt motivele pentru care Adolf Hitler a fost făcut responsabil de declanşarea celui de-al doilea război mondial.
Istoria oficială spune că această conflagraţie a debutat la 1 septembrie 1939, când Germania declară război Poloniei şi invadează cu armatele sale teritoriul polonez. Timp de trei zile războiul “mondial” nu este de fapt decât un război germano-polon! Vine însă ziua de 3 septembrie 1939, când Marea Britanie şi Franţa declară război Germaniei! Bineînţeles, acestei declaraţii se alătură şi toate coloniile engleze şi franceze, plus statele aliate ale celor două puteri (Canada, Australia, India etc). Abia din acest moment războiul capătă o conotaţie mondială! Pentru a respecta, aşadar, adevărul istoric este corect să precizăm faptul că data reală de începere a războiului mondial este 3 septembrie 1939, iar responsabili direcţi pentru escaladarea la scară mondială a conflictului (care avea să genereze sute de milioane de victime) au fost Marea Britanie şi Franţa!!! Aici nu mai e vorba de o interpretare forţată a unor evenimente ci pur şi simplu de fapte! Nu Adolf Hitler a fost cel care a a declarat război mai multor state ci acestea sunt cele care au declanşat conflictul intrând de bună voie în război cu Germania... Desigur, aici se poate specula spunându-se că Aliaţii au reacţionat la atacarea “nejustificată” a Poloniei, la un act de “agresiune” al Germaniei naziste etc... Toate aceste speculaţii sunt profund subiective pentru că explică doar punctul de vedere al învingătorului care întodeauna în istorie şi-a justificat acţiunile militare fără posibilitatea de a fi contrazis de învins. Un istoric neutru nu trebuie să se lase influenţat de aceste consideraţii ci să descrie doar faptele. Ori, faptele ne arată că Aliaţii sunt responsabili! Aşadar, ar trebui oficial corectată data exactă a începerii războiului mondial. Aceasta nu este 1 septembrie (repet, la acea dată se aflau în război doar două ţări, Germania şi Polonia) ci 3 septembrie 1939, pentru că abia de la acea dată războiul devine mondial! Istoricii nu au vrut să respecte adevărul istoric pentru că acceptarea datei de 3 septembrie ar fi dus obligatoriu la concluzia că responsabile pentru declanşarea conflagraţiei mondiale sunt Anglia şi Franţa, ori măsluitorii istoriei doresc să culpabilizeze cu orice preţ doar Germania!
Bineînţeles, nu ne vom opri aici cu analiza. Merită să mergem puţin mai încolo şi să aprofundăm chiar aceste motivaţii care stau în spatele războiului declanşat de aliaţi pentru a încerca să stabilim (atât cât putem acum, după mai bine de 60 de ani) temeinicia lor.
S-a spus, deci, că aliaţii nu au făcut decât să reacţioneze la un act de agresiune al Germaniei. Din punctul lor oficial de vedere, din moment ce Germania a comis un act de agresiune se impunea intervenţia comunităţii internaţionale pentru a stopa extinderea graniţelor unui stat agresor prin forţă. Raţionamentul pare corect dacă e scos din contextul evenimentelor de atunci... Din păcate pentru amatorii acestor versiuni oficiale evenimentele care au precedat războiul îi contrazic flagrant.
Nu este greu să ne amintim faptul că, până să atace Polonia, Adolf Hitler a mai făcut câţiva paşi asemănători. Mai întâi, în 1936, el a ocupat militar zona Renaniei (aflată la graniţa cu Franţa) deşi acest fapt era interzis Germaniei prin Tratatul de Pace de după primul război mondial (care pe atunci nu era numit “primul”, ci “Marele Război”). Toţi marii generali germani l-au rugat pe Hitler să nu facă acest pas deoarece acest eveniment ar fi putut justifica o intervenţie armată a statelor aliate împotriva Germaniei, ori pe atunci armata germană nu era suficient de pusă la punct pentru a face faţă unui asemenea conflict! Hitler a ignorat sfaturile generalilor săi bazându-se total pe intuiţia sa şi afirmând că aliaţii nu-l vor ataca. Aşa s-a şi întâmplat... De ce marile puteri, Anglia şi Franţa, nu au aplicat atunci acest principiu al intervenţiei comunităţii internaţionale când legislaţia era călcată în picioare de un “stat agresor”?!
Apoi, Germania a anexat “forţat” Austria în urma unui puci militar care ulterior chiar a fost judecat şi condamnat la procesul de la Nurnberg. Iată încă un act de “agresiune” care a rămas nepedepsit de comunitatea internaţională în acel moment! Din nou Anglia şi Franţa puteau să intervină împotriva Germaniei justificându-şi uşor acţiunea. De ce nu au făcut-o? Din nou „mister”...
Urmează apoi un alt act de “agresiune” al Germaniei, alipirea forţată la Reich a unui teritoriu aparţinând Cehoslovaciei (zona Sudeţilor). În acest caz evenimentele au fost aproape identice cu cele întâmplate în 1939 cu Polonia. Mai întâi Germania şi-a exprimat oficial revendicarea (pretenţia) asupra acestui teritoriu (care a fost al Germaniei şi îi fusese luat şi dat Cehoslovaciei după primul război mondial), apoi a dat un ultimatum Cehoslovaciei urmând ca, în cazul în care acest ultimatum ar fi fost respins, armata germană să invadeze Cehoslovacia. Ce credeţi că au făcut în acest moment Anglia şi Franţa? Au ameninţat Germania? Au încurajat Cehoslovacia să nu cedeze presiunilor (aşa cum au procedat ulterior în cazul Poloniei)? Nici vorbă! Dimpotrivă, aceste state (în special Anglia!) se implică în negocierile care au loc pe ultima sută de metri şi forţeză guvernul cehoslovac să accepte pretenţiile Germaniei!!! Vă vine să credeţi?
Dacă veţi compara cele două cazuri aproape identice (Cehoslovacia şi Polonia) veţi vedea comportamentul total diferit aplicat de aliaţi “victimelor”. În cazul Cehoslovaciei au fost de partea Germaniei (!), iar în cazul Poloniei au declarat război Germaniei! Paradox? Aliaţii spun că nu... Ei explică această situaţie într-un mod de-a dreptul pueril. Cică atunci, în cazul Cehoslovaciei, ar fi făcut orice ca să evite un război şi de aceea au susţinut pretenţiile germane. Dacă acesta este adevărul, atunci de ce nu au procedat identic şi în cazul Poloniei pentru a evita un război? Apoi, în cazul Poloniei se mai naşte o întrebare: dacă Germania era “stat agresor”, atunci URSS (care invadase şi acesta Polonia dinspre est) ce era? Prin ce era mai justificată intervenţia miltară sovietică decât cea germană? De ce a trebuit să se declare război Germaniei şi nu s-a făcut acelaşi lucru şi împotriva URSS care atacase (asemeni Germaniei) Polonia? Nici un istoric, analist sau politolog nu a reuşit să explice oficial vreodată aceste lucruri într-un mod pertinent, obiectiv şi logic. S-au încercat doar analize superficiale, spunându-se că occidentul nu putea lupta cu două forţe militare puternice (Germania şi URSS) deodată. Argumentul e pertinent, dar asta nu dovedeşte oare că noţiunea de “stat agresor” este subiectivă, că “pedeapsa” împotriva unor astfel de state se aplică discreţionar?
În fine, imediat după începerea atacului din Polonia, pentru a evita un conflict cu Occidentul, Hitler propune instituirea unei Comisii Internaţionale care să studieze şi să decidă asupra temeiniciei cererilor germane cu privire la teritoriul asupra căruia Hitler emisese pretenţii. Era vorba, până la urmă, de un alt teritoriu care fusese “furat” Germaniei după primul război mondial... Ce credeţi că fac Aliaţii? Bineînţeles, refuză propunerea lui Hitler! Dar cum o refuză? O resping pur şi simplu? NU! Ei pun condiţii... Iar principala condiţie este ca Germania să renunţe la toate teritoriile pe care le-a adus în ganiţele sale în ultimii ani, adică la zona Renană, la Austria şi la zona Sudeţilor! Adică, îşi reneagă chiar şi propria recunoaştere în privinţa drepturilor pe care Germania le are în aceste teritorii! Nu demonstrează acest lucru că aliaţii au vrut război cu orice preţ???
După război, au apărut tot felul de legende despre “rezistenţa” germană împotriva politicii expansioniste a lui Adolf Hitler. Una dintre acestea spune că anumiţi generali germani s-au gândit să organizeze o lovitură de stat pentru a împiedica atacarea militară a... Cehoslovaciei. S-a pus la punct un plan de arestare a lui Hitler şi de preluare a puterii în stat de către militari. Aceştia au renunţat la planul lor în momentul în care au văzut că premierul britanic a acceptat să stea la masa negocierilor cu Hitler şi să susţină revendicările acestuia. Iată, deci, un alt moment crucial pentru istorie (dacă legenda este adevărată) care a fost ratat din cauza atitudinii manifestate de aliaţi!
Cu privire la momentul “Cehoslovacia” trebuie să mai menţionăm un episod... În faza finală a ultimatumului, când nu se ştia faptul că Cehoslovacia va accepta revendicarea, generalii germani l-au presat din nou pe Hitler să renunţe la invazie. S-a afirmat atunci că cehii dispun în toate zonele de graniţă de fortificaţii imense, care nu puteau fi depăşite de armata germană (lucru care corespundea realitaţii)! Din nou generalii spuneau că Germania se află în faţa unei viitoare înfrângeri şi că Hitler ar trebui să renunţe la pretenţiile sale. Conducătorul german i-a ignorat şi le-a spus că intuiţia sa este mai presus decât pregătirea lor militară, fapt care s-a dovedit adevărat! Aşa cum prevăzuse Hitler, aliaţii nu au reacţionat împotriva Germaniei. Am menţionat acest episod pentru că el este foarte important în contextul evenimentelor care vor urma. După momentul “Cehoslovacia” mult timp generalii germani nu vor mai îndrăzni să se opună ideilor lui Hitler! Oricât vor părea acestea de neînţeles pentru ei, oricât vor crede aceştia că Hitler greşeşte, ei îşi vor aduce aminte mereu de faptul că intuiţia Fuhreru-lui i-a umilit de câteva ori!
Să mergem mai departe însă cu analiza responsabilităţii privind declanşarea celui de-al doilea război mondial... Am demonstrat aşadar că, de facto, războiul a primit un caracter mondial abia după ce Anglia şi Franţa au declarat război Germaniei. Să ignorăm însă acest aspect şi să acceptăm varianta aliaţilor cum că la o agresiune nu se putea răspunde altfel decât cu război (deşi am demonstrat deja şi faptul că noţiunea de agresiune era foarte discutabilă, fiind tratată diferit chiar de aliaţi!). Să vedem în ce măsură atacarea Poloniei de către Germania era un act de agresiune...
Toată lumea ştie că după primul război mondial condiţiile de pace impuse Germaniei au fost dintre cele mai dure. Chiar şi istoricii mincinoşi ai celui de-al doilea război mondial s-au simţit datori să recunoască faptul că în pacea de la Versailles s-au născut, de fapt, germenii următorului război. În aceste condiţii, ascensiunea politică a lui Adolf Hitler a fost fulminantă. A fost singurul politician care a promis readucerea Germaniei la statutul de mare putere europeană, la redarea demnităţii Germaniei şi germanilor, la relansarea economică, la reîntregirea ţării etc... Lumea l-a crezut pentru că atitudinea sa exprima hotărâre! Există astăzi informaţii certe, din mai multe surse, care demonstrează că americanii au sprijinit ascensiunea politică a lui Adolf Hitler! Câteva aspecte în acest sens sunt cuprinse chiar şi în memoriile lui Churchill!
Odată ajuns la putere, Hitler a început să-şi pună în practică ideile. Mai întâi a lucrat la bunăstarea poporului. În scurt timp a eradicat şomajul, a construit şosele, poduri, a investit în producţia de bunuri de larg consum etc... A început să impună în conştiinţa populară faptul că a fi german e o mare onoare, a responsabilizat conducătorii din partid şi guvern, a declarat “război” comuniştilor şi sioniştilor pe care îi considera vinovaţi de toate relele lumii. ªi-a făcut apoi o “hartă” cu toate teritoriile europene pe care Germania le pierduse după “Marele Război” şi şi-a făcut un plan pentru a le readuce în marele Reich. A ignorat toate limitările umilitoare care erau impuse Germaniei prin Tratatele de Pace. Unde a greşit Hitler până aici? Ar fi trebuit el să fie un ignorant? Un om nepăsător faţă de soarta Germaniei? Ca şi conducător al acestei naţiuni nu era oare justificat din partea sa să pretindă reîntregirea Germaniei? Oare noi, românii, nu pretindem chiar şi azi, în mileniul III, că Basarabia este a noastră? Asta deşi nici o putere mondială nu recunoaşte acest drept al românilor! Înseamnă asta că suntem o naţiune agresivă, cuceritoare? Nu, sunt doar revendicări fireşti, normale pentru o ţară care se vrea reîntregită... Din toate scrierile vremii rezultă într-un mod foarte clar că Adolf Hitler nu şi-a dorit decât reîntregirea Germaniei, şi nicidecum cucerirea unor teritorii din afara Germaniei! De altfel, chiar şi mincinoşii care scriu istoria celui de-al doilea război mondial nu au reuşit să găsească nicăieri citate din Adolf Hitler din care să rezulte că acesta vroia Rusia, Franţa sau alte teritorii. Singurele „citate” care îi sunt reproşate fac parte din lucrarea “Mein Kampf” scrisă pe vremea în care Hitler era un mare NIMENI, deţinut prin puşcăriile germane! Acolo, Hitler făcea mai multe consideraţii filosofice cu privire la răspândirea europeană a rasei ariene. Ei bine, aceste simple teorii filosofice constituie pentru istoricii mincinoşi proba pentru intenţiile ofensive ale lui Hitler, mai ales cu privire la teritoriul sovietic! Câtă superficialitate!...
Teritoriul pe care Hitler îl cerea Poloniei în 1939 era ultimul din seria de revendicări a lui Hitler. Dacă pretenţia i-ar fi fost satisfăcută, n-ar mai fi existat apoi nici un alt pretext pentru a ataca Germania, şi se pare că acei conspiratori care şi-au dorit din tot sufletul un război mondial ştiau acest lucru. Prilejul nu trebuia aşadar ratat... şi a fost folosit!
Aici mai trebuie precizat un lucru. După ocuparea sa de către Germania şi URSS, Polonia nu mai putea beneficia de nici un statut special, chiar pe un teritoriu limitat. Guvernul polonez este cel care alesese această cale preferând exilul decât o capitulare care i-ar fi dat şansa să mai existe ca naţiune... Acest amănunt istoric este ignorat total de istorici! De asemenea, în privinţa politicii externe promovate de Polonia în ultimele decenii nu se pot spune prea multe lucruri favorabile. Statul polonez era cunoscut ca un stat expansionist, ca o „mare putere” regională preocupată mereu să-şi extindă graniţele şi influenţa în detrimentul vecinilor săi. Doar faptul că dotările armate au evoluat intrând în era mecanizatelor a făcut ca armata poloneză - rămasă la epoca luptei călare! - să piardă categoric în faţa armatei moderne gemane.
Să recapitulăm aşadar momentul declanşării celui de-al doilea război mondial... Hitler atacă Polonia la 1 septembrie 1939 şi se trezeşte atacat de aliaţi la 3 septembrie 1939, conflictul extinzându-se de la această dată în întreaga lume. La 5 septembrie 1939, SUA se declară neutre. Acestea sunt faptele. Mai departe, interpretările şi speculaţiile cu privire la cine avea dreptul să atace şi cine nu favorizează de regulă învingătorul. Dacă Hitler ar fi câştigat războiul, în toate şcolile mileniului trei se învăţa faptul că Marea Germanie s-a reîntregit după războiul cu Polonia declanşat în septembrie 1939 şi că agresiunea statelor aliate pornită la 3 septembrie 1939 împotriva Germaniei a fost înfrântă de bravul popor german. Pentru că aliaţii au fost cei care au câştigat războiul, acum învăţăm că atacul Germaniei este de fapt agresiune şi că armatele franco-britanice (la care s-au adăugat apoi cele americane) au salvat omenirea ocupând Germania.
Dacă am avea puterea de a ne detaşa de aceste interpretări forţate (în favoarea uneia sau a alteia din părţi) şi dacă ne-am limita să interpretăm doar faptele clare, evidente şi de necontestat, istoria oficială a celui de-al treilea război mondial ar trebui să conţină următoarele concluzii:
“La 1 septembrie 1939, după ce Polonia refuză cedarea către Germania a teritoriilor care i-au fost confiscate acesteia după primul război mondial, armatele lui Adolf Hitler trec frontiera poloneză pentru a obţine pe calea armelor aceste teritorii. Puterile Aliate (în principal Franţa şi Marea Britanie), după ce timp de 6 ani au sprijinit direct sau indirect politica lui Hitler de reîntregire a Germaniei, s-au răsucit brusc cu 180 de grade şi au declarat război Germaniei provocând un conflict cu caracter mondial.”

- Extras din cartea "Adevărul despre cel de-al doilea război mondial", autor Cornel SABOU
Sursa: razboimondial
De acelasi autor:
Adevărul Manipularea conştiinţelor Războiul ciudat Norvegia 1940 Franţa 1940 Bătălia Angliei Războiul din Balcani 1 septembrie 1939 (I) 1 septembrie 1939 (II) Decizia de atacare a Uniunii Sovietice

Armata de violatori a lui Stalin

Un film cutremurator, lansat de curand, va determina cu siguranta Rusia si Germania sa-si reexamineze o parte a istoriei recente pe care cele doua tari ar fi preferat mai degraba s-o faca uitata, scrie presa occidentala.

Grosolana chemare "Komm Frau!" - "Vino, femeie!" - inca le mai da fiori batranelor nemtoaice. Isi amintesc perfect ca asa abordau femeile, tinere sau batrane, soldatii rusi care colindau strazile Berlinului si ale altor orase nemtesti distruse de bombardamente, la sfarsitul celui de-al Doilea Razboi Mondial. Filmul - "Eine Frau in Berlin" (O femei in Berlin), are la baza jurnalul ziaristei germane Marta Hillers care relateaza ororile petrecute in lunile aprilie si mai 1945, dupa ce Armata Rosie a lui Stalin a preluat controlul asupra capitalei celui de-al Treilea Reich. Hillers a fost una din cele doua milioane de nemtoaice violate de catre soldati ai Armatei Rosii.
Secrete de familie
Ea isi incepe relatarea in pivnita in care se ascunsese. Prima fila este datata vineri, 20 aprilie, 1945, ziua de nastere a lui Hitler (care s-a sinucis zece zile mai tarziu). Dupa caderea Berlinului, Hillers, care avea pe atunci 34 de ani, a fost violata de mai multe ori de catre soldatii sovietici. La fel au patit milioane de femei, dar ani de zile nimeni nu a avut curajul sa pomeneasca despre aceste abuzuri. In Germania de Est, unde Uniunea Sovietica era considerata un aliat de nadejde, prieten si protector deopotriva, perioada postbelica intesata de violuri si abuzuri a fost data uitarii. Iar in Germania de Vest, aceste amintiri sumbre au trecut in categoria "secrete de familie". "Soldatii germani intorsi de la razboi nu au vrut sa cunoasca detalii despre umilintele indurate de nevestele, fiicele sau chiar mamele lor. A fost o tacere dubla: barbatii nu doreau sa vorbeasca despre infrangerea in razboi, iar femeile despre cumplita lor suferinta", spune actrita Nina Hoss, interpreta unuia din rolurile principale. Hillers, care a murit in 2001 la varsta de 90 de ani, a publicat si o carte, dar, de teama unor represalii, nu si-a pus numele pe coperta. Volumul a fost publicat in Marea Britanie si Statele Unite in anii '50, dar in Germania a fost primita cu raceala.
"Mama ura rusa, usturoiul si votca"
In anii care au urmat, problema violurilor a fost tatonata de catre istorici, dar germanii s-au ambitionat sa ocoleasca subiectul, sub pretextul ca nu doresc sa tulbure amintirile bunicilor lor. Cartea lui Hillers a fost retiparita in Germania, in 2003, dar chiar si atunci a fost privita mai degraba ca opera fictiva decat ca document istoric. "Abia mai tarziu am inteles de ce ura mama limba rusa, usturoiul si votca", a precizat sociologul Renate Meinhof. "Dupa reunificarea Germaniei in 1990, am inceput sa investighez violurile postbelice si am aflat cu stupoare ca si mama mea se numarase printre victime. Am vorbit cu multe femei si am aflat ca au trait decenii intregi cu aceasta rana sangeranda de frica socialistilor germani", mai spune Meinhof.
Rusii preferau grasanele
Totusi, filmul evita sa-i prezinte pe nemti intr-o lumina favorabila. Atrocitatile rusilor sunt practic un raspuns, o razbunare pentru odioasele crime comise de nazisti in Est. Sovieticii intra in pivnite, cauta si "executa" femeie dupa femeie. Jurnalul Martei Hillers puncteaza preferinta rusilor pentru femeile mai plinute si descrie cu amanunte felul in care a fost vanata, printre ruine, sotia grasana a brutarului local. La cateva minute dupa ce a fost victima unui viol, personajul interpretat de Nina Hoss incepe sa mediteze asupra urii cu care actioneaza agresorii rusi, aceasta fiind, aparent, una din primele sale reflectii asupra odiosului razboi al lui Hilter. Un alt mo­ment deosebit de emotionant este cel in care eroina decide sa solicite protectia unui ofiter rus (de fapt, i se ofera acestuia pentru a nu cadea din nou prada pornirilor animalice ale soldatilor). In realitate, multe nemtoaice au procedat la fel pentru a ramane in viata sau pentru a avea ce pune copiilor pe masa. "Unele nu au putut sa supra­vietuiasca unei asemenea traume si s-au sinucis. Multe au contactat boli venerice, altele au ramas insarciante si au nascut asa-numitii "pui de rusi", precizeaza Meinhof. Va fi interesat de urmarit reactia Rusiei, pentru care violurile comise de Armata Rosie in estul Germaniei sunt un fapt inacceptabil, o inventie menita sa discrediteze prestigiul soldatilor rusi. Cand istoricul englez Antony Beevor a mentionat aceste fapte in cartea sa "Berlin: The Downfall", ambsadorul rus la Londra, Grogori Karasin, l-a acuzat de "blasfemie", adaugand ca "este o calomnie la adresa poporului care a salvat omenirea de nazism". Articol preluat din Ziua Online