Sfârșitul naționalismului civic, de Martin Sellner

 Fragment din cartea mea „Schimbarea de regim de dreapta”

Acesta este un capitol din cartea mea „Schimbarea de regim de dreapta”. Întocmesc o strategie revoluționară de dreapta urmând ideile lui Gramsci, Althusser, Gene Sharp și alții. O parte din carte critică strategiile greșite precum militantismul și ceea ce numesc „patriotism parlamentar”. Acest capitol face parte din analiza celei din urmă.

Ascensiunea la putere printr-un succes electoral masiv este o cursă contra cronometru. Demografia lucrează împotriva partidului de dreapta. Alegătorii săi dispar, mor. Migrația și ratele natalității înstrăinează electoratul și reduc grupul-țintă de la o alegere la alta. Reacția populiștilor lipsiți de convingeri ideologice în fața acestei realități este revelatoare. Pragmatismul lor orb cere „adaptarea la realitatea demografică” și abandonarea scopului principal de dreapta „pentru binele partidului”.

Principiul maximizării voturilor forțează dezvoltarea unui „naționalism civic” pseudo-dreapta, de fapt liberal. Identitatea și conceptul de popor trebuie tot mai mult diluate și îmblânzite pentru a nu înstrăina „noii alegători”. În cele din urmă, nu se mai vorbește despre o comunitate etno-culturală, ci despre un grup de interese ideologic.

A.C. Cuza în context european: critic al liberalismului, adversar al marxismului, promotor al unei economii etice și naționale

Capitalismul cartelar, lupta pentru suveranitate economică și demnitatea muncii românești

Gândirea economică a profesorului A.C. Cuza nu poate fi încadrată facil într-un curent ideologic străin. El construiește un sistem propriu, articulat încă din ultimele decenii ale secolului al XIX-lea, înaintea cristalizării fascismului sau a teoriilor anticapitaliste ale secolului XX. În acest sens, Cuza este mai curând un precursor autohton al unui naționalism economic etic, decât un imitator al doctrinelor vest-europene.

 Liberalismul — un „cal troian” al dominației economice străine

Cuza respinge liberalismul economic clasic nu dintr-o poziție reacționară, ci dintr-o analiză critică a realității românești. Liberalismul a fost introdus în Principate pe filieră franceză, dar a fost aplicat într-un context social profund inegal, unde burghezia autohtonă era slabă sau inexistentă, iar infrastructura națională economică era dominată de capitaluri străine.

În acest sens, liberalismul nu este, pentru Cuza, o formă de emancipare, ci de „deznaționalizare economică”, văzând în liberalismul din România libertatea speculantului de a distruge muncitorul român și a băncii străine de a sugruma agricultura națională.

El identifică în liberalism un instrument ideologic prin care se justifică dominația unei oligarhii economice fără rădăcini în neam sau morală.

ROMÂNIA TOTALITARĂ NE ÎNĂSPREȘTE VIAȚA, DAR NU NE CUCEREȘTE MINTEA ȘI SUFLETUL!

 Senatul a adoptat, luni, cu 78 de voturi „pentru”, 15 „împotrivă” și 25 de abțineri, proiectul care prevede că inițierea sau constituirea unei organizații cu caracter fascist, legionar, rasist ori xenofob, aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unui astfel de grup „constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 3 la 10 ani și interzicerea unor drepturi”, transmite Agerpres.

Proiectul a fost inițiat de Silviu "Vexatu" Vexler (anti-român notoriu!), deputat al minorităților (comunitatea evreiască), și are ca obiect modificarea și completarea Ordonanței de urgență nr. 31/2002.

România are nevoie de libertatea cuvântului, nu de cenzură.
Libertatea de exprimare este sfântă
Românii nu mai pot fi reduși la tăcere în propria lor țară. Constituția României GARANTEAZĂ libertatea cuvântului. Aceasta nu poate fi condiționată de interpretări subiective, de etichete politice sau de temeri fabricate de cei care se tem de adevăr. Libertatea de exprimare este temelia oricărei democrații și trebuie să fie absolută, atât timp cât nu incită direct la violență fizică împotriva altora.

O economie națională regenerată: Ce putem recupera din gândirea economică a lui A.C. Cuza?

 Introducere

În tumultul economic al lumii de azi — dominată de capital fără patrie, muncă dislocată și stat redus la funcția de paznic al pieței —, se simte acut nevoia unei doctrine economice naționale. Nu una ruptă de realitate sau tributară trecutului, ci una ancorată în spiritul suveran, social și etic al poporului.

În această privință, opera profesorului A.C. Cuza – prea adesea redusă la aspectele politice și ignorată în componenta sa economică – oferă o viziune profundă, națională și organică asupra economiei.

1. Naționalizarea economiei – o necesitate istorică

Pentru Cuza, problema esențială nu era să „reformeze” capitalismul, ci să elibereze economia românească de controlul străin și de dominația capitalului apatrid. În contextul României de la începutul secolului XX, el vedea cum băncile, comerțul și industria cheie se aflau în mâini alogene, în timp ce românul era redus la statutul de muncitor, țăran îndatorat sau funcționar marginal.

Adaptare modernă:

• Repatrierea economiei strategice (resurse naturale, energie, agricultură);

• Interzicerea vânzării de pământ și infrastructură către entități străine;

• Nou „capitol economic național”, în care capitalul intern să fie susținut și încurajat.

Un Salazar pentru România!

 Un apel la reconstrucție națională prin autoritate, moralitate și suveranitate

Națiunile nu se clădesc pe împrumuturi și servilism, ci pe muncă și credință.”

România traversează, în aceste decenii postcomuniste, o criză profundă și multidimensională: o criză de viziune, de autoritate, de moralitate și, poate cel mai grav, de identitate. Într-un astfel de context, nu este deloc exagerat să privim către alte epoci și națiuni care, aflate în pragul colapsului, au fost redresate prin voință politică, rigoare morală și suveranitate națională.

Un astfel de exemplu este Portugalia interbelică, redresată de António de Oliveira Salazar — economist, creștin practicant, lider sobru și reformator de stat. Lecția portugheză a anilor ’30 nu este despre nostalgia unui autoritarism romantic, ci despre eficiența unei guvernări care a pus ordinea, credința și binele național mai presus de interesele de grup sau de agenda internațională.

Monarhia, o opțiune legitimă pentru viitorul României – cu fața către Dinastia Cuza

Într-o Românie prăbușită sub povara trădării identitare, a falsului elitism și a unei clase politice profund compromise, ideea revenirii la monarhie renaște ca o scânteie de speranță în sufletul unui popor obosit, dar neînfrânt. Declarația recentă a lui George Simion, liderul AUR, prin care afirmă deschis că „monarhia ar fi o idee mai bună”, nu este doar un exercițiu teoretic. Este un semnal. Este un început. Este o chemare.

România nu are nevoie doar de o schimbare de formă, ci de o întoarcere la rădăcini, la valorile care au făcut-o posibilă: curajul, jertfa și simțul datoriei față de națiune. În fața falimentului moral al regimurilor prezidențiale post-decembriste, o monarhie constituțională ar putea reface verticala pierdută a conducătorului slujitor, și nu stăpân.

Dar nu orice monarhie. Și nu orice dinastie.

Casa de Hohenzollern este un capitol încheiat. O dinastie străină, ajunsă astăzi la capătul drumului atât biologic, cât și moral. Compromisă prin abdicare, compromisă prin tăcere, compromisă prin ruperea de poporul român, această familie nu mai are ce căuta în fruntea unui stat care își dorește o reînnoire națională profundă. Și chiar dacă unele forte interesate s-au străduit din răsputeri să o resusciteze, nu și-a recăpătat pulsul. 

Noi nu putem accepta o restaurație simbolică, decorativă, impusă de elitele internaționale sau de nostalgii de salon. Monarhia românească, dacă trebuie să renască, o poate face doar prin sângele pământului românesc – prin Dinastia Cuza.

8 Mai 1945 – Victoria Marii Finanțe, Înfrângerea Europei, Începutul Robiei

 Pentru propagandiștii sistemului, 8 Mai este „Ziua Victoriei în Europa” – momentul în care Al Doilea Război Mondial s-a încheiat în Europa prin capitularea necondiționată a Germaniei național-socialiste. Dar pentru cei care privesc dincolo de fațadele ipocriziei, această zi nu este una a eliberării, ci începutul unui întuneric adânc, al ocupării Europei de către două imperii: unul financiar și democratic din Vest, celălalt bolșevic și genocidar din Est.

În 1945 nu a învins pacea. A învins camăta. A învins colonizarea economică, destrămarea suveranității, distrugerea naționalismului ca forță pozitivă de regenerare. Milioane de europeni nu au fost „eliberați”, ci au fost predați lagărului sovietic sau incluși în sistemul de control anglo-american. Națiunile au fost îngenuncheate, cultura europeană a fost rescrisă cu sânge și minciună, iar orice formă de gândire opusă materialismului globalist a fost demonizată.

Așa-zisa victorie a fost în realitate distrugerea ordinii europene bazate pe muncă, onoare, identitate și solidaritate națională. În locul unei Europe unite prin valorile sale tradiționale, am primit o Europă a băncilor, a datoriei perpetue, a „drepturilor” goale și a imigrației ca armă de distrugere etnică lentă.

Un național-socialist modern nu sărbătorește această zi. O comemorează. Nu ca nostalgie, ci ca act de conștiință istorică. Pentru că adevărul nu poate fi îngropat sub ruinele propagandei învingătorilor. Europa nu a fost eliberată. A fost cucerită de o nouă tiranie: tirania pieței fără națiune, a politicienilor fără patrie și a ideologiilor care urăsc tot ce este organic, curat și național.

Adevărata victorie a Europei va fi ziua când se va elibera din minciuna acestei false victorii.

CP