Nu eşti învins decât dacă refuzi lupta. – Mircea Eliade

sâmbătă, 11 iunie 2011

Scrisoare către "radicali" - mesajul unui activist autonom rus

Se întâmplă uneori ca noi, naţionaliştii autonomi,  să fim confundaţi cu grupările de skinheads. Mişcarea Naţionaliştilor Autonomi NU a luat fiinţă din mişcarea skinheads, nu este nici o grupare orientată împotriva mişcării skinheads. Suntem doar altceva. Avem adeseori obiective comune, dar de cele mai multe ori acţionăm diferit pentru atingerea lor. Colaborăm însă foarte bine de la estul la vestul Europei, atunci când împrejurările o impun, fiind două mişcări complementare. Asta nu ne opreşte să avem şi o analiză critică a mişcării skinheads, atunci când aceasta se impune, cu speranţa că acei camarazi ai noştri pot remedia greşelile. La fel suntem deschişi la orice fel de critică atunci când ea este constructivă şi de bună credinţă.

Acestea fiind spuse, reproducem mesajul unui naţionalist autonom rus către skinheads ruşi. Desigur, el descrie realităţile ruseşti şi mai ales moscovite şi nu ne putem asuma mesajul în totalitate, dar putem toţi trage multe concluzii care să ajute la emanciparea mişcării naţionaliste autohtone. 

Mesaj "Radicalilor"

Ţelul acestui articol este de a deschide ochii tinerilor “radicali de dreapta” asupra unor lucruri. Ştiu destule şi nu din auzite despre miscarea voastră , am vorbit cu mulţi dintre camarazii vostri de arme (mulţi dintre care sunt acum în închisori) şi consider de datoria mea să-i atenţionez, până nu e tarziu, pe tinerii national-socialişti cu ochi arzători asupra erorilor actualei mişcări ns din Rusia şi a vederilor sale nebuloase. Avertizez: adevărul va fi foarte amar şi dacă îţi este teamă de o eventuală decepţie din partea celor pe care gaşca ta îi prezintă drept autorităţi indiscutabile sau rişti să te pierzi dacă ţi se detronează “idolii”, mai bine ignoră acest articol şi continuă să trăieşti asa cum trăieşti. Cum a spus un om destept: “unii rezistă la loviturile destinului, alţii nu. Primilor li se spune adevarul, celorlalţi doar poveşti”. Dacă nu eşti pregătit pentru a suporta adevărul, te invit să crezi şi mai departe în revoluţia NS constând în tarabe incendiate şi cărucioare aruncate în aer. Treaba mea e să atrag atenţia. De restul, mi se rupe.

Fundătură…

Să încep prin a spune că acum 2-3 ani asa-zisa mişcare de dreapta a ajuns într-un punct mort. Toate partidele legale au decazut pana la grupuleţe mai mult sau mai puţin marginale, după alegerile din decembrie 2007 în Dumă nu a mai rămas un singur deputat care să ne reprezinte, tactica skinhezilor nu s-a ridicat la aşteptari: de la batăi şi omoruri negrii nu au devenit mai puţini, în schimb cei de dreapta au populat închisorile în aşa hal, încat după gratii aproape a apărut o nouă specie de deţinut. Asupra mişcării acum nu putem avea decât o astfel de perspectivă. Căci până nu vom realiza că suntem într-o stagnare totala, nimic nu va incepe să mişte din partea nimănui. Toţi continuă să se îmbete la “adunările de partid” din birturile locale şi să desfigureze în bătăi pe primul venetic din zona Caucazului întalnit pe stradă. Doar recunoaşterea onestă a faptului că , în momentul de faţă, noi nu reprezentăm cu adevărat NIMIC şi NIMIC util nu facem ne oferă o şansă de a ne salva.

Prima persoană care s-a decis să prezinte întregul faliment al celor de dreapta a fost Dmitri Borovikov. Era tânăr, puternic, nepredispus la compromis, nu dorea să se mintă nici pe sine, nici pe camarazii săi. În articolele sale el a atacat atât neajunsurile dreptei, cât şi pe cele ale ruşilor în genere. Fără a-i menaja pe “ai săi”, el a dat lucrurilor numele lor reale. Dacă ruşii beau ca porcii, atunci ei BEAU CA PORCII, şi nu “se relaxează civilizat” sau “işi petrec plăcut timpul”, dacă cei de dreapta nu fac nimic, asta înseamnă exact că ei nu fac NIMIC şi nu “işi menţin acţiunile în perimetrul legalităţii”. Lista poate fi extinsă la infinit. Critica era justificată şi multi dintre cei afiliaţi dreptei au adoptat ideologia grupului Borovikov. Pentru că nu poţi lua la nesfarşit apărarea tuturor betivilor înveteraţi şi “bătăuşilor” internautici doar pentru că aceştia sunt, chipurile, “de-ai tăi”. Pe tine nu te poţi amăgi…


Atacurile persistente asupra unor categorii sociale “stigmatizate” de opinia NS au devenit trendul acelor vremuri. Dintre ei s-au recrutat membrii unor formaţiuni ca NS-WP, Combat-18 şi Uniunea Naţional - Socialistă. Ideologia lor a venit ca o gură de aer proaspăt în mlaştina facţiunilor de dreapta, împotmolite în scandaluri virtuale, dezbinări şi băutură ieftină. Până acum îmi amintesc cum obişnuiam, în urmă adunărilor unor babe cu icoane convocate de “fundamentaliştii” ortodocşi din Rusia, să apărem in coloane NS construite perfect sau să ne antrenăm în sălile de sport ale National-Socialiştilor de atunci, să mergem la întâlnirile lor.

Despre modul în care adevarul poate scoate din minţi:

Dar nu e de ajuns să ataci sau să combaţi prin discursuri, trebuie să mai şi propui ceva care să-ţi aparţină. Simpla concluzie că totul merge prost nu e suficientă pentru dezvoltare: trebuie să şi poţi face ceva cu toate astea. Aici intervine momentul în care minţile celor din grupul Borovikov şi ale celor ataşaţi lor se întunecă irevocabil. Radicalii au înţeles că trebuie schimbat totul; că până la Revoluţie e cât până la Lună; că poporul rus nu susţine şi nici nu se gândeşte să susţină NS; că majoritatea celor ce se revendică de la o ideologie de dreapta nu sunt în stare de nimic; că întregul patos de dreapta a apărut din nimic, s-a dezvoltat hiperbolic pe un loc gol. Cei mai mulţi radicali s-au arătat incapabili să facă faţă unor certitudini atât de triste, iar nişte direcţii constructive s-au lăsat asteptate mult şi bine, dar şi a trăi sub povara unor astfel de adevăruri multora li s-a parut insuportabil.

Aşa a apărut fenomenul homofobiei – un mecanism psihologic foarte obişnuit, care intervine ca încercare de a te proteja de o realitate ameninţătoare. Dacă ruşii nu sunt gata să lupte şi să-şi ceară drepturile legitime , “păi să piară toţi până la unul, să nu lase cecenii os pe os, să rămână numai amintirea din ruşi!”, dacă cei de dreapta nu se pot lăsa de baut, atunci “să termine toţi în ciroză colectivă, ce treabă am eu?”. În loc de a încerca să schimbe ceva, radicalii doar şi-au întors privirile în altă parte, evitând o implicare efectivă. Ruşii nu vă vor şi îi lasă rece întreaga voastră agitaţie activistă? “foarte bine, vedea-i-am pe rug pe toţi rusnacii, ce vină avem noi ?”

Din seria aceloraşi atitudini hiperviolente: fraze “consistente” şi omniprezente de genul “v-am terminat, suntem printre voi, canaliilor!”, oceane de sânge vizibile în “estetica” ad-hoc a blogurilor şi siteurilor NS, a pliantelor şi manifestelor şi a altor materiale din zona agitpropului; obiceiul de a se lua de toţi la rând… în spaţiul confortabil al internetului, desigur. Iar toată lumea ştie că agresivitatea exhibiţionistă e simptom al neîncrederii în sine, al slăbiciunii. Cel ce e puternic actionează fară acompaniament de fanfare, nu flutură din mâini şi nici nu urlă înjurături cu orice ocazie ivită la orizont.

De aici şi pasiunea pentru islam şi preocuparea pentru estetica mujahedinilor. Cel lipsit de sprijin ideologic sub forma unei mişcări e întotdeauna în căutarea unui nou rost, e oricând dispus să se alipească unui curent puternic şi stabil. Iar musulmanii au şi haram pe bautură (interdicţie, pentru cei ce nu pricep),sunt şi inventivi în planul ideilor teroriste, iar autorităţile statale le ştiu de frică. Nu e acesta visul oricarui june skinhead ? În continuare, nu e necesară decât ambalarea acestui amestec confuz într-o coperta frumoasă , ceea ce s-a şi făcut cu promptitudine. Baieţii s-au pricopsit cu ceva noţiuni de import, la care salivează de obicei adolescenţii (peoplehate, hardline, NSWP, etc.), au creat pe loc gol imaginea unor oameni puternici, agresivi şi infinit idiotizaţi şi au declarat război întregii lumi. Iaraşi: nu e acesta visul oricarui linge-blide?
Mă rog, în privinţa “arsenalului” ideatic, lucrurile cred că sunt clare. Acum să discutăm despre cei care se caracterizează ca adevăraţi-NS.

Cine credeţi că s-a lăsat sedus de inepţii ca peoplehate, identificare cu islamul şi alte bazaconii semisectante? Oameni puternici? Nu, desigur! Au reactionat în conformitate cu planul psihopaţii, cocalarii şi mucoşii. Da, exact minorii şi gibonii de care încercase să se detaşeze atât de tranşant idealistul Borovikov. Ironia sorţii. În consecinţă, o mişcare care iniţial promitea mult a “evoluat” până la penibile adunături online care uraşte tot ce e viu, trollează metodic pe site-urile de dreapta şi visează la un RAHOWA (Racial Holly War adică Războiul Rasial Sfânt) generalizat, în care ei, alături de mujahedini, vor căsăpi jidani. Vesel, nu?

Normal, nu toţi radicalii erau făcuti după acelaşi calapod. Printre ei erau şi unii care acţionau, şi exemplare inteligente care işi puteau articula cu claritate ideile. În ciuda acestor excepţii, schimbarea nu a intervenit. Din două motive. În primul rând, pentru atentate reale, oamenii aceştia nu au avut niciodată nici bani, nici arme şi nici pregatire necesară, iar cu altceva nu doreau să se ocupe. Şi de unde puteau parveni aceste resurse? Cine ar fi stat să finanţeze o mişcare de psihopaţi fără un program inchegat, fără o componenţă normală, fără alte planuri de viitor decât vagul “să îi măcelărim pe toţi, să le luăm tot ce au”? chiar dacă negocierile cu un potenţial sponsor erau duse de un om rezonabil (şi au fost astfel de cazuri), sponsorul renunţa la angajament de îndată ce afla din ce mişcare fac parte contractanţii. Idea exproprierii a intrat şi ea rapid în arhive: majoritatea celor de dreapta sunt slabi de înger şi apoi.. încercaţi şi singuri să jefuiţi ceva având la dispoziţie câteva cuţite scoase dintr-un gang subteran şi vreo 50 de euro în “bugetul partidului”.

În al doilea rând, mai toţi idealiştii “programatici” au fost daţi în primire poliţiei de retardaţi, care în mişcare constituiau grosul. Dacă eşti sceptic, citeşte corespondenţa lui Zemlegor “Nenăscuţi asasini” sau caută în publicaţiile online articole referitoare la cazul NS-WO Nevograd. Dacă e posibil, ia legătura cu un camarad de dreapta cu experienţă şi află direct de la sursă despre felul în care gaborii demontează un grup de dreapta standard: cum adolescenţi brusc deposedaţi de orice fel de fiţe şi agresivitate ostentativă semnează tremurând angajamente de a nu părăsi zona şi contracte de colaborare şi deconspirare, cum sunt vânduţi prieteni în schimbul unei promisiuni de ajutor, cum o fată de dragul unui băiat sau un băiat de dragul unei fete sunt gata să trădeze restul organizaţiei. Atunci când te vei fi lămurit asupra acestor aspecte, vei înţelege de ce şi unde au dispărut din mişcare majoritatea celor mai valoroşi membri.

Concluzii sau o nouă fundătură:

La momentul actual (august 2010), mişcarea NS, împreună cu NSO şi Combat-18 – poate fi considerată moartă. Exploziile şi incendiile au încetat, măcelul în sânge a devenit şi el mai rar. Au rămas doar site-ul, pe care sunt înregistrate vreo 200 de persoane, şi frăţiile de trolli-lăbari de genul Jesus Crew pe site-uri de socializare. Bravii luptători internautici continuă să înece în torente de huiduieli elemente disconfortante de genul beţivilor “ruji” şi a babelor ortodoxe pe care îi văd ca pe adversarii cei mai redutabili ai rasei albe, dar acum nimeni nu prea le mai dă nicio atentie.

După cum poţi lesne observa, drumul flancat de principiile NS a esuat în nicăieri. Se pot fabrica acum mii de motive pentru a justifica acest faliment, din seria “a existat o sanşă, dar ea nu a fost valorificată cum trebuie”, “daca X nu ar fi fost închis, totul ar fi mers ca uns”, dar astea sunt discuţii în folosul săracilor. Eu susţin faptul că falimentare a fost înseşi ideile, acţiunile şi estetica mişcării. Te poţi opune oricât acestei afirmaţii, dar faptele sunt o chestie încăpăţânată. În câţiva ani de la înfiinţare, singura voastră performanţă este că aţi reuşit să trimiteţi în mormânt sau după gratii întregul personal activ de care dispuneaţi. Oare nu e suficient? S-a pierdut foarte mult timp, o mulţime de oameni (dintre cei mai valoroşi, căci certăreţii de pe forumuri sunt bine-sănătoşi), e distrusă definitiv reputaţia şi aşa şubreda a naţional-socialismului, iar mişcarea în sine a făcut un salt colosal înapoi în preistorie, în era pre-dobrovikoviana. Acesta e bilanţul real al luptei pe care aţi dus-o.

Ce e de făcut? Concluziile unui adept Naţional-Socialist care îşi merită numele

Ei bine, cred că am avut destulă morală corozivă pe ziua de azi. Cine vrea, va şti să tragă concluziile care se impun de aici. Pe restul îi compătimesc. Totuşi, sper ca şi unii şi alţii vor avea un moment de sinceritate cu ei înşişi şi vor cădea pe gânduri în adâncul sufletului, chiar dacă după aceea vor vărsa galeţi de rahat la sectiunea de comentarii.
Să trecem acum la metode de a ieşi din acest punct terminal la care am ajuns din proprie iniţiativă. Să vedem mai întâi la ce trebuie să renunţăm.

În primul rând… Băieţi, când a fost ultima oară când v-aţi gândit la modul în care arătaţi priviţi dintr-o parte? Bălţi de sânge irigă paginile principale ale site-urilor, clipuri cu capete retezate, fraze de tipul “această lume e condamnată”, “vrem ca tu sa-ţi ieşi din minţi”, “noaptea râde când eu omor”. Iar propaganda voastră – care e publicul ei ţintă? Pentru că impresia care emană dinspre aceste elaborări este că ea e indreptată predilect spre bolnavii violenţi ai unui spital psihiatric. Iar cel mai surprinzător e faptul că în aceste condiţii tot voi sunteţi cei pe care îi uimeşte lipsa de receptivitate a rusilor normali (dupa părerea voastră rusomârlani), în care, cică, “nu vorbeşte sangele rus” şi cărora nici prin cap nu le trece să vi se alipească.
Pe scurt, dacă doriţi măcar în minimă măsură o mişcare de masă, va trebui să uitaţi imediat, ca pe un vis urât, toată estetica aceasta maniacală, mizantropia şi “alte boli ale unei copilării de stânga”.

În al doilea rând – fără hitlerisme publice. Mi se rupe de ce crezi tu despre ROA(?), Vlasov, “Bunicul”? etc, dar dacă ai nevoie măcar de puţină susţinere din partea populaţiei federaţiei ruse, fii bun şi ia în calcul şi opinia potenţialului tău electorat, şi nu doar a idolului tşu. Iar în ţara noastră, oricât ar suna de banal, bunicii au luptat în al doilea mondial şi cuvântul “fascist” a devenit de mult o insultă. Pe de altă parte, ai tot dreptul să te revolţi a mia oarş împotriva “rusnacilor cretini cu creiere spălate” şi să rămâi astfel fără adepţi ( nesocotindu-i pe cei 10-15 skinheads-subculturinici care se adună cu tine în acelaşi subsol). Meditează la asta de fiecare dată când întreprinzi ceva care duhneşte a intolerant de la o postă.

În al treilea rând, hai să ne lămurim în privinţa duşmanului. Din nou, nimeni nu iţi interzice să cataloghezi drept duşman orice nealb, nerus, sau în general orice om cu ochi căprui. Dar… chiar merită să vorbeşti despre aşa ceva? Evident că nu. Pentru că în conştiinţa omului obişnuit, duşman poate fi doar cel care a săvârşit realmente ceva cu adevărat rău (răul este , iaraşi, măsurat după criteriile şi unitaţile de măsură ale acestui om obişnuit). Iar simplul fapt că un individ a venit pe pământul Mamei-Rusia este insuficient pentru a-l convinge pe omul mediu de răutatea acestei intenţii.

Adică: dacă susţii că ai ucis un venetic pentru că acesta comercializa droguri, sau ai căptuşit cu dinamită maşina unui demnitar pentru că acesta fura banii poporului – atunci e de inţeles, oamenii te vor aproba. Dar dacă începi teme din serialul “am omorât negrul pentru că acesta făcea parte dintr-o rasă inferioară”, sau “am omorat un student străin pentru a destabilize situaţia în ţară”, atunci eşti imediat etichetat ca psihopat, fascist, maniac şi fie te tratează cu frică (ceea ce e în general puţin probabil), fie te dispreţuiesc. Când BORN l-a impuscat pe rusul Halilov, nicio “legumă” nu a protestat, când partizanii de la Marea Neagră au început să-i omoare pe poliţiştii corupţi, nimeni nu a pomenit măcar o dată despre “fasciştii malefici”. Şi de ce ? Pentru că UCIDEAU PENTRU FAPTE, nu pentru culoarea pielii sau din capriciul destabilizării. Iar acum rederulează în memorie cazul fetiţei tadjice sau al jucătorului de şah iakut. Nu-ţi vin în cap niciun fel de asocieri?
De aici, concluzia. Fiţi mai simpli, nu mai uzaţi de termeni vagi care nu spun nimic, de formule de tipul “duşmanul nostrum e sionismul mondial”, “duşmanul nostru e migraţia necontrolată”. Chiar dacă lucrurile stau astfel, pentru omul de rând frazele de acest soi sună prea complicat. Dusmanul real e dealerul de droguri, demnitarul corupt, un poliţist sadic care îşi obţine mărturiile prin bătaie, vreun cocalar de culoare care şi-a luat-o în cap. Şi anume cu aceşti duşmani trebuie să luptaţi la vedre. O agitatie mai bună nici că se poate. Robinhoozii şi Stepan-Razin-ii în Rusia au fost iubiţi tot timpul.
Cred că de la aceste trei renunţări trebuie să înceapă un program coerent al Naţional-Socialismului. Fără ele – nicăieri. Doar într-o subcultură marginală.

Iar acum să vedem ce vrea totuşi omul rus obişnuit. Te-ai gândit măcar o dată la acest lucru atunci când te lansai frenetic în vreo acţiune politică? Nu? Atunci la ce bun toate lamentările acestea patetice despre presupusa neînţelegere de care va izbiţi din partea poporului rus? Dar voi aţi încercat vreodată să-l inţelegeţi? Bine, îţi voi oferi câteva indicii.
Aşadar, primul lucru. Poprul vrea LIBERTATE. Dacă nu şi-ar fi dorit-o,URSS-ul nu ar fi căzut în cap iar acum oamenii nu ar fi fost atât de încântaţi de “democraţia suverană” , marca putin-medvedev. În zilele noastre, naţiunea rusă aminteşte de un adolescent care a aprins prima oară o tigară şi a tras o gură zdravănă de bere ieftină. Poprul a simţit libertatea şi e gata să plătească pentru ea chiar cu sărăcia sau cu lipsa de protecţie. De aici pasiunea asta neţărmurită pentru a o face pe nebunii, pentru un mod de viaţă petrecăreţ sau pentru tot soiul de comportamente sfidatoare. Când obţii libertatea, primul impuls e cel de a te îndopa până la refuz cu plăcerile cele mai simple, primitive, care ţi-au fost refuzate în detenţie. Abia după începi să te gândeşti la responsabilitate. Această ieşire din prizonierat o trăieşte acum Rusia.

Acum întrebarea : ce e de făcut cu această stare de lucruri şi care e conduita cea mai potrivită în aceste circumstanţe pentru un propagandist Naţional-Socialist?

În primul rând, e de înţeles că e interzisă promovarea unor idei totalitare sau autoritare, din orice directie politică ar veni acestea. Orice om, care la modul cel mai serios sustine public că “avem nevoie de un nou stalin (Hitler, Lenin, da` măcar şi Ivan Groznîi sau cneazul Sviatoslav), e condamnat la înfrângere. Uite-te numai la modul în care acţionează “Rusia Unită” (Edinaia Rossia)! –“E democraţie la noi?” – “Da, suverană.” – “Atunci pot să scot un ziar de dreapta (sau de stânga) şi să organizez un miting al opoziţiei?” – “Nu, ia de aici un 282 (articol din constituţie) şi marş la pârnaie !” Vezi modul în care membrii acestei facţiuni creează doar aparenţa libertăţii şi au susţinerea populară, în ciuda a orice? Ticăloşi, mincinoşi, jidani? Desigur. Dar au success, iar asta înseamnă că trebuie să învăţăm de la ei.

Înţeleg că idea unei libertăţi generale şi uniform împărţite nu intră în sistemul tău de valori; înţeleg că în cadrul mişcarii ai tot fost învăţat, din momentul în care te-ai alăturat, că democraţia nu duce nicăieri, iar un conducător înţelept e în stare să asigure prosperitate naţiunii. Sunt perfect de accord, numai că în agitaţia propagandistică fără ideeile de libertate şi democraţie nu ajungem niciunde. Incearcă să înţelegi şi să accepţi. Fie zi-mi democrat nazist şi nu citi mai departe.

Cu ideea de libertate ne-am lămurit. Însă dacă ruşii iubesc atât de pasional libertatea, de ce în toate sondajele sociologice nimeni nu se declară părtaş al liberalilor , iar în balta stătută, amorfă şi apolitică a societăţii ruse singura ideologie vie este naţionalismul? Păi, pentru că pe lângă libertate omul rus contemporan mai are încă o valoare indispensabilă – dreptatea socială.

De unde a apărut şi ce reprezintă? Cred că această valoare e înnăscută. Orice om consideră că ARE DREPTUL să câştige bani, să nu fie jefuit şi ucis, să obţină o educaţie, etc. Iar pentru că la noi poporul a trăit atât de mult în soviete, s-a mai obişnuit şi cu idea că toate acestea ar trebui să le aibă gratis. De aceea, când banii sunt puţini, medicii nu vindecă, profesorii nu predau, iar gaborii nu protejează, orice “legumă” începe să o ia razna din pricina disonanţelor cognitive, sau, vorbind mai simplu, începe să mediteze îndelung şi cu insistenţă la eterna şi chinuitoarea întrebare “ce pula mea?”. Iar dacă asupra acestei întrebări te concentrezi temeinic şi cu asiduitate, atunci “legumismul” şi pasivitatea încep să dea înapoi inevitabil iar omul îşi doreşte să facă ceva cu toate aceste lucruri care i se întâmplă fără voia lui.

Ei bine, tocmai în această etapă agitatorii nostri trebuie să preia aceste sclipiri de entuziasm şi interes şi să le canalizeze în direcţia cea bună. Şi nu să aştepte până când în “legumă va începe să vorbească sângele şi va pricepe că omul negru este rău , iar cel alb este bun”. Aşa ceva nu se va înâmpla niciodată de la sine.
Aşadar, ne-am convins că în propagandă accentul trebuie pus pe libertate şi dreptate socială. Să spui oamenilor adevărul, că nu vom atenta la drepturile lor, iar pe lângă asta îi vom proteja şi îmbogăţi. Ar fi cazul să se observe că în agitpropul Naţional-Socialist la momentul actual nu se regăseşte nici una dintre aceste cerinţe. Doar o admiraţie narcisistă şi niciun fel de grijă pentru atragerea maselor populare.
Cu asta am încheiat discuţia despre ideologie. Acum despre acţiunile concrete. Cu ce în general ne putem ocupa , neavând nici fonduri, nici măcar o minimă susţinere de la guvernanţi? Se pare că nu putem face nimic, când, de fapt, avem foarte multe de făcut. Îmi vin în cap trei moduri de rezistenţă şi opoziţie: reunirea în grupări, activitate de stradă (miting, pichet, marş) şi acţiunea directă.
Poate nu te-ai gândit niciodată dar toate aceste moduri sunt interconectate şi trebuie să se alimenteze unele pe altele, şi să nu se ignore sau, şi mai rău, să-şi fie ostile unele altora.
Iar noi ce avem acum? Acum, din cauza acelei terori nswp mult prea favorizate de voi, stimaţi radicali, mişcarea în general nu se poate ocupa de nimic. Însăşi “teroarea” e ineficientă. Dacă încă mai ai dubii, reciteşte articolul. Unirea este momentan imposibilă, căci graţie ajutorului nesperat venit din partea unor Jucători de şah din Iakutia aţi dotat mişcarea noastră cu o reputaţie atât de onorabilă, că a declara deschis într-o universitate, sală de forţă sau de arte marţiale că eşti de dreapta, înseamnă să zbori de acolo automat şi cu tam-tam (uneori şi şifonat). La mitinguri iarăşi lumea nu prea iese, pentru că pe oamenii obisnuiţi aţi reuşit să-i speriaţi, iar singuri staţi acasă şi vă ocupaţi cu conspiraţii imaginare, adică vă ocupaţi metodic cu laba pe net şi, ocazional, mai daţi foc la tarabe sau mai căsăpiţi câte un venetic. Partea legală a mişcării între timp o dispreţuiţi sub pretexte că vai de lume (toţi sunt jidani, toţi lucrează pentru FSB, pentru occidentul “putred”, pula să înţeleagă pentru mai cine, dar oricum pentru cineva extrem de rău, diabolic).

Cam acesta e tabloul a ceea ce avem acum. Dar cum trebuie să fie? Trebuie să fie aşa: există mişcări legale, care se ocupă şi de agitaţie, şi de organizarea unor evenimente. Tot ei sunt cei care reunesc oameni în universităţi, săli de sport sau alt fel de gaşti în funcţie de interese şi preocupări. Au luptatori care îi acoperă, adică în cazul în care vreun jegos din conducere nu le permite să desfaşoare mtingul, acesta riscă să fie călcat de o maşină sau să fie atacat de un grup de necunoscuţi care ii vor zdrobi ţeasta. În mod analog decurg lucrurile cu consiliul profesoral care a dispersat un cerc studenţesc cu înclinaţii Naţional-Socialiste. În timpul liber de aceste represalii, luptătorul însă nu sparge, arde, taie şi arunca în aer tot ce-i pică sub mână, ci se antrenează în arte marţiale, tir, manevrarea cuţitului, mascare şi alte lucruri utile. Şi nu spune că fără acţiuni nu ai cu ce te ocupa. Numai ocuparea serioasă cu artele marţiale îţi ia vreo trei sau patru zile pe săptămână. Aşa că recunoaşte că îţi este lene să munceşti, iar să bagi la plesneală un „action” e o chestie tâmpit de veselă, dar şi inutilă.

Nu fac parte din nicio organizaţie legală sau semilegală, nu te racolez nicăieri şi prefer să rămân un AUTONOM anonim. Acest articol e scris doar pentru a te pune pe gânduri şi pentru a nu te arunca pe negândite în acţiuni care te-ar putea costa prea scump, ducându-te spre un sfarşit nefericit, în spatele gratiilor sau între patru scânduri, fără ca sacrificul tău să fi avut vreun rezultat benefic mişcării. Daca mi-a ieşit ceva, sunt sincer bucuros. Dacă nu, asta este, soarta....

Tradus şi adaptat după: http://news.nswap.info/?p=42582

3 comentarii:

Anonim spunea...

Foarte interesant acest articol. Dar este foarte lung !!! Eu sunt mereu apostrofata pe bloguri ca scriu articole lungi si ca nu are nimeni rabdare sa le citeasca pana la capat. Am incercat sa ma corectez. La Multi Ani Romania Mare ! O seara frumoasa, Odorica

Anonim spunea...

Asta nu este doar un articol. Este o analiza a situatiei miscarii nationaliste ruse si incercarea unui tanar nationalist autonom de a gasi iesirea din fundatura in care a intrat miscarea.

E bine ca articolele sa fie de mici dimensiuni, dar la asta nu prea ai ce taia.

Anonim spunea...

Si La multi ani cu sanatate si bucurii!

Trimiteți un comentariu

Vă rugăm ca înainte de a vă expedia mesajul să vă alegeți un nume pentru a nu crea confuzii în dezbateri. Mulțumim pentru înțelegere.
Dacă nu aveți de spus nimic constructiv, nu scrieți. Nu vor fi publicate comentarii lipsite de sens sau în care sunt atacate organizații naționaliste și membri ai acestora.
„Fiecare va trebui să știe că pentru atitudinea sa va răspunde. Nu poate trăi pe lume o nație dispusă la toate părerile, la toate atitudinile...”