Anexarea Crimeei de către Rusia a stârnit în România un val interminabil de discuţii inutile, sterile şi isterice. Unii se dau de ceasul morţii că Rusia, "monstrul de lângă noi", s-a trezit şi România se află într-un pericol mortal. Chiar acum, noua armată roşie ar face bale la gură holbându-se la portul Constanţa. Ba, mai mult, nu ar avea de gând să se mai oprească până la Atlantic. Alţii, cu vocaţie de ţuţări, laudă (neargumentat) "meritele" lui Putin de a fi un "campion al apărării tradiţionalismului, dreptei-credinţe, al apărării valorilor cele mai pure, profunde şi sacre ale spiritualităţii noastre ancestrale, un scut în calea imperialismului UE, NATO, SUA..." Elogii interminabile pentru care Silviu Brucan ar păli de invidie. "Scânteia" lui nu a fost capabilă să-l răsfeţe pe tătucul Stalin cu panegirice pupincuriste de asemenea calibru.
Nu eşti învins decât dacă refuzi lupta. – Mircea Eliade
Se afișează postările cu eticheta rusia. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta rusia. Afișați toate postările
sâmbătă, 22 martie 2014
luni, 26 noiembrie 2012
Naționaliștii ruși au pedepsit un pedofil care își racola victimele pe internet (video)
Un pedofil rus a încercat să racoleze o fată de 13 ani făcându-i avansuri pe un forum. A avut însă o surpriză neplăcută. În loc de fata de 13 ani a avut o întâlnire cu un grup de tineri naționaliști care i-au aplicat o binemeritată pedeapsă.
duminică, 11 noiembrie 2012
DEMENȚĂ: Un deputat evreu din Rusia, Franţ Abramovici Klinţevici, vrea să cumpere casa natală a lui Adolf Hitler și să o dărâme!
Evreii continuă să se lupte cu morții noștri. După ce au profanat mormântul părinților lui Adolf Hitler cu ajutorul politicienilor lachei, acum vor să distrugă și casa în care s-a născut unul dintre cei mai importanți oameni politici ai secolului XX. Totul se înscrie în filozofia bolnavă enunțată deschis de evreul marxist Noel Ignatiev: „Nu există nicio îndoială: intenționăm să ponegrim bărbații albi morți, și pe cei vii, și pe femei, până când construcția socială cunoscută sub numele de “rasa albă” este distrusă – nu demolată, ci distrusă.”
Casa lui Adolf Hitler ar putea fi dărâmată, după ce un deputat rus de origine evreiască şi-a exprimat intenţia de a o cumpăra, doar pentru a o face dispărută.
Casa lui Adolf Hitler ar putea fi dărâmată, după ce un deputat rus de origine evreiască şi-a exprimat intenţia de a o cumpăra, doar pentru a o face dispărută.
Etichete:
adolf hitler,
comunisti,
evrei,
Franț Abramovici Klințevici,
rusia,
Vadim Soloviev
duminică, 14 octombrie 2012
Moscova: Raid naționalist la un bar de homosexuali. Mai mulți pederaști au fost răniți
Aproximativ douăzeci de tineri au luat cu asalt un club de noapte (7freedays) din centrul Moscovei și au atacat clienții localului, persoane cu deviații sexuale.
Tinerii, îmbrăcați în negru și cu fețele acoperite de măști medicale, au intrat în bar unde au lovit cu pumnii mai mulți clienți și au devastat localul homosexualilor. O angajată a barului susține că unul dintre atacatori era înarmat și a avertizat-o să nu cheme poliția. Mai mulți homosexuali au ajuns la spital. Unul dintre ei are arsuri la ochi, acesta susținea că a fost atacat cu acid. Atacul a durat aproximativ 5-6 minute și până acum niciun participant la atac nu a fost identificat.
vineri, 4 mai 2012
01.05.2012 Întâi Mai rusesc: Blocul Negru
Pe data de 1 mai 2012 în Sankt Petersburg a avut loc manifestarea tradiţională de pe Prospectul Nevsky. La manifestare a participat Blocul Negru al Socialiştilor Ruși care reunește în mare parte naționaliști autonomi. La marș s-au adunat aproximativ 100-120 de activiști.
vineri, 27 aprilie 2012
Rusia trebuie să-şi ceară iertare de la neamul românesc
Dmitri Rogozin, reprezentantul special al Kremlinului pentru Transnistria, comentând pe Twitter articolul meu „De ce astăzi statalitatea R. Moldova e apărată doar de unionişti?”, mă califică drept un „jurnalist radical de dreapta proromân”.
Nu mă deranjează etichetările ruseşti, dar câteva lucruri trebuie spuse vizavi de acest subiect. Ciudată mai e şi logica imperială rusească - reiese că eu sunt „radical de dreapta proromân” numai pentru „crima” că ştiu cine sunt şi ce limbă vorbesc. Dacă aş aplica această „logică” la conaţionalii lui Rogozin din Federaţia Rusă, ar trebui şi eu să declar că în Rusia există peste 111 milioane de „radicali de dreapta proruşi”, deoarece aceştia au conştiinţa identităţii lor lingvistice şi etnice.
sâmbătă, 11 iunie 2011
Scrisoare către "radicali" - mesajul unui activist autonom rus
Se întâmplă uneori ca noi, naţionaliştii autonomi, să fim confundaţi cu grupările de skinheads. Mişcarea Naţionaliştilor Autonomi NU a luat fiinţă din mişcarea skinheads, nu este nici o grupare orientată împotriva mişcării skinheads. Suntem doar altceva. Avem adeseori obiective comune, dar de cele mai multe ori acţionăm diferit pentru atingerea lor. Colaborăm însă foarte bine de la estul la vestul Europei, atunci când împrejurările o impun, fiind două mişcări complementare. Asta nu ne opreşte să avem şi o analiză critică a mişcării skinheads, atunci când aceasta se impune, cu speranţa că acei camarazi ai noştri pot remedia greşelile. La fel suntem deschişi la orice fel de critică atunci când ea este constructivă şi de bună credinţă.
Acestea fiind spuse, reproducem mesajul unui naţionalist autonom rus către skinheads ruşi. Desigur, el descrie realităţile ruseşti şi mai ales moscovite şi nu ne putem asuma mesajul în totalitate, dar putem toţi trage multe concluzii care să ajute la emanciparea mişcării naţionaliste autohtone.
Mesaj "Radicalilor"
Ţelul acestui articol este de a deschide ochii tinerilor “radicali de dreapta” asupra unor lucruri. Ştiu destule şi nu din auzite despre miscarea voastră , am vorbit cu mulţi dintre camarazii vostri de arme (mulţi dintre care sunt acum în închisori) şi consider de datoria mea să-i atenţionez, până nu e tarziu, pe tinerii national-socialişti cu ochi arzători asupra erorilor actualei mişcări ns din Rusia şi a vederilor sale nebuloase. Avertizez: adevărul va fi foarte amar şi dacă îţi este teamă de o eventuală decepţie din partea celor pe care gaşca ta îi prezintă drept autorităţi indiscutabile sau rişti să te pierzi dacă ţi se detronează “idolii”, mai bine ignoră acest articol şi continuă să trăieşti asa cum trăieşti. Cum a spus un om destept: “unii rezistă la loviturile destinului, alţii nu. Primilor li se spune adevarul, celorlalţi doar poveşti”. Dacă nu eşti pregătit pentru a suporta adevărul, te invit să crezi şi mai departe în revoluţia NS constând în tarabe incendiate şi cărucioare aruncate în aer. Treaba mea e să atrag atenţia. De restul, mi se rupe.
Fundătură…
Să încep prin a spune că acum 2-3 ani asa-zisa mişcare de dreapta a ajuns într-un punct mort. Toate partidele legale au decazut pana la grupuleţe mai mult sau mai puţin marginale, după alegerile din decembrie 2007 în Dumă nu a mai rămas un singur deputat care să ne reprezinte, tactica skinhezilor nu s-a ridicat la aşteptari: de la batăi şi omoruri negrii nu au devenit mai puţini, în schimb cei de dreapta au populat închisorile în aşa hal, încat după gratii aproape a apărut o nouă specie de deţinut. Asupra mişcării acum nu putem avea decât o astfel de perspectivă. Căci până nu vom realiza că suntem într-o stagnare totala, nimic nu va incepe să mişte din partea nimănui. Toţi continuă să se îmbete la “adunările de partid” din birturile locale şi să desfigureze în bătăi pe primul venetic din zona Caucazului întalnit pe stradă. Doar recunoaşterea onestă a faptului că , în momentul de faţă, noi nu reprezentăm cu adevărat NIMIC şi NIMIC util nu facem ne oferă o şansă de a ne salva.
Prima persoană care s-a decis să prezinte întregul faliment al celor de dreapta a fost Dmitri Borovikov. Era tânăr, puternic, nepredispus la compromis, nu dorea să se mintă nici pe sine, nici pe camarazii săi. În articolele sale el a atacat atât neajunsurile dreptei, cât şi pe cele ale ruşilor în genere. Fără a-i menaja pe “ai săi”, el a dat lucrurilor numele lor reale. Dacă ruşii beau ca porcii, atunci ei BEAU CA PORCII, şi nu “se relaxează civilizat” sau “işi petrec plăcut timpul”, dacă cei de dreapta nu fac nimic, asta înseamnă exact că ei nu fac NIMIC şi nu “işi menţin acţiunile în perimetrul legalităţii”. Lista poate fi extinsă la infinit. Critica era justificată şi multi dintre cei afiliaţi dreptei au adoptat ideologia grupului Borovikov. Pentru că nu poţi lua la nesfarşit apărarea tuturor betivilor înveteraţi şi “bătăuşilor” internautici doar pentru că aceştia sunt, chipurile, “de-ai tăi”. Pe tine nu te poţi amăgi…
marți, 7 iunie 2011
Scandal în armata rusă: Recruţi folosiţi pe post de prostituate
În Sankt Petersburg există o adevărată reţea organizată de cadre mai vechi ale armatei care pun la dispoziţia clienţilor tineri recruţi pe post de prostituate.
Armata rusă este zguduită de un imens scandal, după acuzaţiile aduse de o organizaţie umanitară, Mamele Soldaţilor, potrivit căreia tinerii recruţi sunt folosiţi drept prostituate masculine într-o reţea dezvoltată de cadre al armatei, la Sankt Petersburg, informează jurnal.md.
Conducerea armatei a dezminţit categoric aceste acuze, formulate de părinţii unui recrut în vârstă de 18 ani, forţat să se prostitueze. Refuzând să se supună, militarul a fost bătut crunt, medicii văzându-se nevoiţi să-i amputeze ambele picioare, dar şi organele genitale.
luni, 25 aprilie 2011
Marş naţionalist la Moscova contra imigraţiei ilegale şi terorismului islamic importat din republicile Caucazului
Sânbătă, 23 aprilie 2011, sute de tineri ruşi au participat la un marş în capitala Rusiei, Moscova, contra imigraţiei ilegale din Caucaz, contra terorismului musulman şi a susţinerii financiare de către Kremlin a republicilor "caucaziene" cu regimuri notorii pentru corupţia şi nepotismul lor.
În 2010 Federaţia Rusă a finanţat republicile criminogene din Caucaz cu 160 miliarde ruble!
În 2010 Federaţia Rusă a finanţat republicile criminogene din Caucaz cu 160 miliarde ruble!
Tinerii au protestat contra atacurilor teroriste la care este supusă Rusia şi în special Moscova, unde a avut loc în ianuarie un atac terorist islamist soldat cu 37 de morţi. "Ne-am săturat să vedem tineri din Caucaz care crează haos pe străzile noastre, în şcolile şi universităţile noastre şi apoi scapă nepedepsiţi," a declarat co-organizatorul marşului intitulat "Stop Hrănirii Caucazului", Alexander Khromov.
miercuri, 15 decembrie 2010
Peste 150 de persoane retinute la Moscova de teama unor incidente
Peste 150 de persoane au fost retinute, miercuri, in apropierea unei gari din Moscova, unde riscul unor ciocniri intre nationalistii rusi si imigranti este ridicat, potrivit unui purtator de cuvant al politiei.
"Mai mult de 150 de persoane au fost arestate si duse la cele mai apropiate comisariate", a spus acesta, citat de Ria Novosti. "Unii dintre ei aveau arme albe", a adaugat acesta.
marți, 14 decembrie 2010
Revolta ruşilor din Piaţa Manej (Moscova) prezentată în imagini
Revolta ruşilor din Piaţa Manej, Moscova, după uciderea unui tânăr rus (suporter al echipei de fotbal Spartak Moscova) de către bandele de etnici proveniţi din Caucaz, prezentată în zeci de imagini. Acum, în Moscova nu mai au loc manifestaţii, dar revolta tinerilor ruşi continuă. Noaptea, grupuri de tineri, sau indivizi singuratici atacă imigrantii proveniţi din Caucaz. Nu este doar o reacţie la uciderea lui Yegor Sidorov. Este o reacţie la asaltul necontrolat al intruşilor "caucazieni" care comit infracţiuni violente împotriva ruşilor. "Este un război de supravieţuire, iar statul rus nu ne protejează. "Autorităţile" ne-au lăsat fără apărare în faţa bandelor criminale provenite din Caucaz. Dar nu vom ceda, suntem gata să ne apărăm patria, neamul, tradiţiile, familiile noastre", a declarat pentru Lupta-NS.info unul dintre tinerii naţionalişti ruşi care a participat la Revolta din Piaţa Manej.
luni, 13 decembrie 2010
Rusia: demonstraţii de revoltă a tineretului după uciderea unui suporter rus de către bandiţi imigranţi din Caucaz
În timpul mitingului în memoria unui fan al echipei de fotbal FC Spartak, Yegor Sviridov, ucis de către imigranţi din Caucaz, în Piaţa Manej, din Moscova, s-au adunat împreună mai mult de zece mii de oameni, relatează corespondentul de Gazeta.Ru. Mulţi dintre ei cu feţele mascate de maşti, eşarfe şi cagule. Aceştia au scandat: "Rusia pentru ruşi!", "Moscova nu este Caucaz", "Vor plăti pentru uciderea copiilor vostri!"
luni, 27 septembrie 2010
Rusia: Alcoolicii, ţinte ale tinerilor naţionalişti
În oraşul Rostov-pe-Don (Rusia), a apărut un grup de tineri (unii martori susţin că ar avea vârsta cuprinsă între 14 şi 18 ani), care au pornit o vânătoare contra persoanelor consumatoare de alcool în locuri publice.
Amatorii de alcool sunt bătuţi in acompaniamentul sloganului strigat de către tinerii atacatori: "Ruşii nu beau!"
Atacul a avut loc ultima dată în centrul oraşului. Aproximativ 20 de tineri cu feţele acoperite de măşti chirurgicale au atacat un grup de mai multe persoane care consumau bere şi alte băuturi alcoolice în apropiere de intrarea unui supermarket. Ca rezultat, vătămări corporale suferite de şase persoane alese ca ţintă a atacului. Atacatorii au reuşit să dispară neobservaţi. Conform rapoartelor, modelul atacurilor este întotdeauna acelaşi: grupuri de indivizi care consumă băuturi alcoolice sunt atacate de tineri mascaţi strigând "Ruşii nu beau" sau "destul cu băutura!"
Poliţia ştie despre astfel de incidente, dar nu este în măsură să facă nimic. Nici unul dintre cei bătuţi nu au rapoartat incidentele. În plus, în foarte multe locuri din oraş apar pe ziduri mesaje care reproduc strigatele din timpul atacurilor.
Potrivit unor informatii neoficiale, membrii sunt tineri naţionalişti antialcool, adepţi ai unui cunoscut curent ce poartă denumirea de NS Straight Edge.
Amatorii de alcool sunt bătuţi in acompaniamentul sloganului strigat de către tinerii atacatori: "Ruşii nu beau!"
Atacul a avut loc ultima dată în centrul oraşului. Aproximativ 20 de tineri cu feţele acoperite de măşti chirurgicale au atacat un grup de mai multe persoane care consumau bere şi alte băuturi alcoolice în apropiere de intrarea unui supermarket. Ca rezultat, vătămări corporale suferite de şase persoane alese ca ţintă a atacului. Atacatorii au reuşit să dispară neobservaţi. Conform rapoartelor, modelul atacurilor este întotdeauna acelaşi: grupuri de indivizi care consumă băuturi alcoolice sunt atacate de tineri mascaţi strigând "Ruşii nu beau" sau "destul cu băutura!"
Poliţia ştie despre astfel de incidente, dar nu este în măsură să facă nimic. Nici unul dintre cei bătuţi nu au rapoartat incidentele. În plus, în foarte multe locuri din oraş apar pe ziduri mesaje care reproduc strigatele din timpul atacurilor.
Potrivit unor informatii neoficiale, membrii sunt tineri naţionalişti antialcool, adepţi ai unui cunoscut curent ce poartă denumirea de NS Straight Edge.
sâmbătă, 4 septembrie 2010
marți, 31 august 2010
Tineretul rus spune NU FERM IMIGRATIEI! (video)
Moscova. Un grup de skinheads, "la bustul gol", au atacat o multime 3000 de oameni, la un concert rock in centrul Rusiei,duminica.
Zeci de oameni au fost lasati in sange dupa atac si canalul Rossiya-24 a raportat ca in atac a fost ucisa o fata de 14 ani, total neadevarat. A fost nevoie de 14 ambulante. Motivele atacului sunt necunoscute, iar autoritatile nu au declarat nimic.
Rusia are o miscare neo-national-socialista skinhead foarte dezvoltata. Atacurile asupra intrusilor straini cu piele inchisa la culoare sunt foarte dese in ultimii ani in Moscova si Sankt Petersburg.
Zeci de oameni au fost lasati in sange dupa atac si canalul Rossiya-24 a raportat ca in atac a fost ucisa o fata de 14 ani, total neadevarat. A fost nevoie de 14 ambulante. Motivele atacului sunt necunoscute, iar autoritatile nu au declarat nimic.
Rusia are o miscare neo-national-socialista skinhead foarte dezvoltata. Atacurile asupra intrusilor straini cu piele inchisa la culoare sunt foarte dese in ultimii ani in Moscova si Sankt Petersburg.
sâmbătă, 3 ianuarie 2009
Rusii nu au patima betiei, ci, pur si simplu, au sarbatorit un timp prea indelungat victoria asupra fascismului
Parerea acreditata ca patima betiei ar fi o stare fireasca a rusilor nu este decat un mit, considera medicul Evgheni Briun, responsabilul-sef de tratarea alcoolismului in regiunea Moscova. El sustine ca, in Rusia, nu se bea nici mai mult nici mai putin decat in celelalte state in care bauturile alcoolice nu sunt interzise, relateaza miercuri Interfax, citata de Agerpres. In ceea ce priveste cresterea dependentei de alcool in fosta URSS si, in special, in Rusia, fenomenul s-ar explica, in opinia sa, prin "sarbatorirea prea indelungata a victoriei asupra fascismului".
"La ora actuala, in privinta alcoolismului, Rusia nu arata nici mai bine, nici mai rau in raport cu alte tari", apreciaza doctorul Briun, indicand ca numai 2% din populatia Federatiei Ruse sufera de alcoolism cronic. Inca 10% din populatie consuma zilnic alcool, spune acelasi medic, amintind ca, in perioada tarista, in Rusia, s-a baut mai putin decat in zilele noastre fiindca populatia era mai religioasa, iar consumul de alcool era strict reglementat de traditiile ortodoxe. In post, "Ivan de dinaintea revolutiei bolsevice din 1917 nu se atingea de votca", remarca el, cu oarecare nostalgie.Situatia s-a schimbat radical insa in epoca sovietica, mai ales ca urmare a celui de-Al Doilea Razboi Mondial, afirma medicul-sef al Moscovei, indicand ca, pe front, rusii se obisnuisera sa bea mult si, odata terminat razboiul, au sarbatorit victoria
o perioada mai indelungata, mai ales pe fondul saraciei si al distrugerilor. Sursa:Ziua online
vineri, 21 noiembrie 2008
Biserica Ortodoxă rusă înfiinţează miliţii pentru a menţine ordinea pe străzi
Biseria Ortodoxă rusă intenţionează să înfiinţeze miliţii pentru a impune ordinea civilă în oraşe şi sate, a anunţat unul dintre liderii săi, citat astăzi de cotidianul Kommersant, transmite AFP."Bandele criminale fac legea pe stradă (...) Miliţiile ortodoxe vor putea să reinstaureze ordinea în comunele unde locuiesc", a declarat Vsevolod Ceaplin, de la departamentul de relaţii externe al Patriarhatului Moscovei.
În prezent există în unele parohii grupuri "militaro-patriotice" ai căror membri sunt "bine antrenaţi", a adăugat el, citat de Kommersant.
Preotul Vsevolod nu a putut fi contactat vineri pentru a comenta afirmaţiile.
Potrivit Kommersant, un grup din Moscova, Societatea apostolului Toma, este în curs să formeze astfel de miliţii, care vor deveni operaţionale în 1 decembrie.
"Membrii acestor miliţii vor reprezenta pacea civilă şi vor pune capăt oricărei manifestaţii de extremism", a anunţat Kirill Frolov, un înalt responsabil din Uniunea Cetăţenilor Ortodocşi, din Moscova, citat de cotidian.
Biserica Ortodoxă a devenit din nou influentă după căderea Uniunii Sovietice, în 1991. Grupările naţionaliste ortodoxe participă în fiecare an la manifestaţii antihomosexuali în capitala rusă.
Sursa: NewsIn
duminică, 16 noiembrie 2008
O statuie a lui Lenin dintr-un oraş rus a fost aruncată in aer
O statuie a lui Lenin a fost aruncată in aer, vineri noapte, in oraşul Riazan din centrul Rusiei, a informat o sursă din poliţie, relatează RIA Novosti. Nici o persoană nu a fost rănită in explozia produsă in cursul nopţii. Oraşul se află la 200 kilometri de Moscova. Sursa a declarat că explozibilul folosit conţinea "echivalentul a 200 de grame de TNT". "In urma exploziei, monumentul cu o inălţime de doi metri a fost distrs", potrivit sursei. In octombrie, poliţia din oraşul Nizhni Novgorod a arestat un bărbat care incerca să distrugă o statuie a lui Lenin. "Bărbatul, in stare de ebrietate, incerca să dărame capul statuii. Adusese o scară de pe un şantier din apropiere şi incerca să distrugă momumentul", a spus poliţia. Bărbatul nu a reuşit decat să smulgă un "braţ" al statuii. Numeroase statui ale lui Lenin au fost distruse in Rusia după căderea URSS, dar multe altele au rămas. Trupul conservat al lui Lenin este expus in mausoleul din Piaţa Roşie de la moartea sa, in 1924. Prezenţa sa in inima Moscovei este o sursă de controversă de la căderea URSS, in 1991.Sursa : Ziua online
luni, 27 octombrie 2008
Armata de violatori a lui Stalin

Un film cutremurator, lansat de curand, va determina cu siguranta Rusia si Germania sa-si reexamineze o parte a istoriei recente pe care cele doua tari ar fi preferat mai degraba s-o faca uitata, scrie presa occidentala.
Grosolana chemare "Komm Frau!" - "Vino, femeie!" - inca le mai da fiori batranelor nemtoaice. Isi amintesc perfect ca asa abordau femeile, tinere sau batrane, soldatii rusi care colindau strazile Berlinului si ale altor orase nemtesti distruse de bombardamente, la sfarsitul celui de-al Doilea Razboi Mondial. Filmul - "Eine Frau in Berlin" (O femei in Berlin), are la baza jurnalul ziaristei germane Marta Hillers care relateaza ororile petrecute in lunile aprilie si mai 1945, dupa ce Armata Rosie a lui Stalin a preluat controlul asupra capitalei celui de-al Treilea Reich. Hillers a fost una din cele doua milioane de nemtoaice violate de catre soldati ai Armatei Rosii.
Secrete de familie
Ea isi incepe relatarea in pivnita in care se ascunsese. Prima fila este datata vineri, 20 aprilie, 1945, ziua de nastere a lui Hitler (care s-a sinucis zece zile mai tarziu). Dupa caderea Berlinului, Hillers, care avea pe atunci 34 de ani, a fost violata de mai multe ori de catre soldatii sovietici. La fel au patit milioane de femei, dar ani de zile nimeni nu a avut curajul sa pomeneasca despre aceste abuzuri. In Germania de Est, unde Uniunea Sovietica era considerata un aliat de nadejde, prieten si protector deopotriva, perioada postbelica intesata de violuri si abuzuri a fost data uitarii. Iar in Germania de Vest, aceste amintiri sumbre au trecut in categoria "secrete de familie". "Soldatii germani intorsi de la razboi nu au vrut sa cunoasca detalii despre umilintele indurate de nevestele, fiicele sau chiar mamele lor. A fost o tacere dubla: barbatii nu doreau sa vorbeasca despre infrangerea in razboi, iar femeile despre cumplita lor suferinta", spune actrita Nina Hoss, interpreta unuia din rolurile principale. Hillers, care a murit in 2001 la varsta de 90 de ani, a publicat si o carte, dar, de teama unor represalii, nu si-a pus numele pe coperta. Volumul a fost publicat in Marea Britanie si Statele Unite in anii '50, dar in Germania a fost primita cu raceala.
"Mama ura rusa, usturoiul si votca"
In anii care au urmat, problema violurilor a fost tatonata de catre istorici, dar germanii s-au ambitionat sa ocoleasca subiectul, sub pretextul ca nu doresc sa tulbure amintirile bunicilor lor. Cartea lui Hillers a fost retiparita in Germania, in 2003, dar chiar si atunci a fost privita mai degraba ca opera fictiva decat ca document istoric. "Abia mai tarziu am inteles de ce ura mama limba rusa, usturoiul si votca", a precizat sociologul Renate Meinhof. "Dupa reunificarea Germaniei in 1990, am inceput sa investighez violurile postbelice si am aflat cu stupoare ca si mama mea se numarase printre victime. Am vorbit cu multe femei si am aflat ca au trait decenii intregi cu aceasta rana sangeranda de frica socialistilor germani", mai spune Meinhof.
Rusii preferau grasanele
Totusi, filmul evita sa-i prezinte pe nemti intr-o lumina favorabila. Atrocitatile rusilor sunt practic un raspuns, o razbunare pentru odioasele crime comise de nazisti in Est. Sovieticii intra in pivnite, cauta si "executa" femeie dupa femeie. Jurnalul Martei Hillers puncteaza preferinta rusilor pentru femeile mai plinute si descrie cu amanunte felul in care a fost vanata, printre ruine, sotia grasana a brutarului local. La cateva minute dupa ce a fost victima unui viol, personajul interpretat de Nina Hoss incepe sa mediteze asupra urii cu care actioneaza agresorii rusi, aceasta fiind, aparent, una din primele sale reflectii asupra odiosului razboi al lui Hilter. Un alt moment deosebit de emotionant este cel in care eroina decide sa solicite protectia unui ofiter rus (de fapt, i se ofera acestuia pentru a nu cadea din nou prada pornirilor animalice ale soldatilor). In realitate, multe nemtoaice au procedat la fel pentru a ramane in viata sau pentru a avea ce pune copiilor pe masa. "Unele nu au putut sa supravietuiasca unei asemenea traume si s-au sinucis. Multe au contactat boli venerice, altele au ramas insarciante si au nascut asa-numitii "pui de rusi", precizeaza Meinhof. Va fi interesat de urmarit reactia Rusiei, pentru care violurile comise de Armata Rosie in estul Germaniei sunt un fapt inacceptabil, o inventie menita sa discrediteze prestigiul soldatilor rusi. Cand istoricul englez Antony Beevor a mentionat aceste fapte in cartea sa "Berlin: The Downfall", ambsadorul rus la Londra, Grogori Karasin, l-a acuzat de "blasfemie", adaugand ca "este o calomnie la adresa poporului care a salvat omenirea de nazism". Articol preluat din Ziua Online















