Nu eşti învins decât dacă refuzi lupta. – Mircea Eliade
Se afișează postările cu eticheta regele mihai. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta regele mihai. Afișați toate postările

miercuri, 3 octombrie 2012

Eugen Mihăescu: "Regele Mihai a primit bani de la comuniști pentru a păstra tăcerea în fața regimului. Dan Mircea Popescu a fost curierul"

Un eveniment mai puțin obișnuit s-a consumat recent, în Parlament, cu ocazia ultimei sesiuni de declarații politice, atunci cînd deputatul PSD Dan Mircea Popescu a ținut să dezmintă, printr-o asemenea declarație, anumite dezvăluiri apărute într-o carte lansate anul acesta pe piață, la Editura RAO, intitulate "Între linii", a reputatului grafician și om politic Eugen Mihăescu. 

În carte, fostul ministru al Muncii e acuzat că a fost misteriosul personaj însărcinat de Ceaușescu, înainte de revoluție, cu plata salariului lunar către Regele Mihai, la Versoix, în schimbul tăcerii acestuia în legătură cu regimul ceaușist. Indirect, e de la sine înțeles că, dacă asemenea dezvăluire ar fi reală, Dan Mircea Popescu, fost cercetător la Academia de Studii Politice ”Ștefan Gheorghiu”, nu avea cum să nu fie ofițer acoperit al fostei Securități.

vineri, 9 martie 2012

DEGENERAREA „dinastiei de Hohenzollern” continuă: Al 14-lea „moștenitor” al „tronului” României s-a căsătorit cu o NEGRESĂ!

Nuntă inedită în familia fostului rege al României, Mihai. Un văr îndepărtat al acestuia, Carl Alexander de Hohenzollern, a luat de nevastă, în Las Vegas, un model de lenjerie intimă din ... Congo.

Corrina Nehemie, de 21 de ani, trebuie să aştepte ani buni dacă vrea să devină regina României, dat fiind faptul că prinţul Carl Alexander de Hohenzollern este al 14-lea urmaş la succesiunea tronului României după Regele Mihai.

Ea a declarat că numele principelui a fost cel care a convins-o să accepte cererea în căsătorie. "Cel mai mult la el îmi place numele. E cel mai frumos lucru pe care îl are", a spus mireasa. Însă vărul fostului rege Mihai nu a fost deloc subtil şi a recunoscut că sânii actualei prinţese au contribuit la iniţiativa de a aduce în familia Hohenzollern prima negresă din istoria acestei Case Regale. "Eu sunt înnebunit după sânii ei", a replicat mirele.

joi, 6 octombrie 2011

Traian Golea: Raspuns la "DECLARATIA REGELUI MIHAI ASUPRA RASISMULUI ROMÂNILOR"

Raspuns la "DECLARATIA REGELUI MIHAI ASUPRA RASISMULUI ROMÂNILOR" publicata in "Epoca", 11 Iulie 1991

In completarea brosurii "Cum se regizeaza condamnarea unui popor" publicata in 1992 si 1995, unde redam in final rezolutia Senatului American Nr. 52 din 11 Iulie 1991 prin care se condamna poporul roman ca fiind anti-semit, sovin si fascist si ca ar reabilita criminalii de razboi, redam mai jos si "Declaratia Regelui Mihai I asupra rasismului" Romanilor, publicata in ziarul "Epoca" din Bucuresti tot in 11 Iulie 1991, care mi-a scapat la timpul sau si care la fel condamna poporul roman. Atat rezolutia Senatului cat si declaratia Regelui Mihai, dupa cum vedem, au aparut in aceasi zi si in urma acelorasi presiuni exercitate de Rabinul Moses Rosen prin declaratiile sale din 1 Iulie 1991 facute la Iasi cu ocazia comemorarii a 50 de ani de la "deportarea evreilor din Iasi", masura luata de Antonescu ca urmare a sabotajelor la care s'au dedat evreii impotriva armatei romane atunci in razboi cu Rusia Sovietica. Iasul fiind aproape de frontiera cu Rusia, evreii incercau sa-i ajute pe Rusi sa ocupe orasul. Moses Rosen a afirmat cu aceasta ocazie ca Romanii ar fi responsabili pentru omorîrea a 400.000 de evrei in holocaustul impotriva lor si ca din cauza teroarei exercitate de guvernele Romaniei aceasta cifra nu a putut fi facuta cunoscut din 1941 si pana In 1991 si ca "nici lacrimi nu au indraznit sa verse pentru aceste victime ale lor" , acuzatii publicate de "New York Times" din 2 Iulie 1991. La aceste acuzatii ale lui Moses Rosen s'a alaturat si Elie Wiesel prin declaratiile sale care au aparut tot in "New York Times" a doua zi, 3 Iulie 1991. Elie Wiesel a declarat: "Eu ma adresez conducatorilor acestei tari. Sper ca Dvs va este clar ca reprezentantii Dvs. intampina greutati in lume ca sa mobilizeze simpatie si suport politic si economic pentru Dvs. Imaginea Dvs. nu este din cele mai bune in strainatate. Asta ar trebui s'o stiti. Ar trebui sa stiti ca daca antisemitii nu sunt mustrati public, voi veti suferi. Veti fi izolati. Occidentul va urmareste cu mirare, cu spaima si cu groaza." (Vezi brosura "Cum se regizeaza condamnarea unui popor" de Traian Golea)

luni, 27 iunie 2011

Camil Roguski: ”Regele Mihai a abdicat de dragul banilor oferiti de comunisti”

Regele Mihai este un trădător de țară care a abdicat de dragul banilor care i-au fost oferiți de comuniști, în timp ce Regina Ana a României ”îi urăște de moarte pe români” pe care îi consideră ”un popor de înapoiați”, afirmă reputatul arhitect Camil Roguski, în exclusivitate pentru Inpolitics. El susține că Regele Mihai l-a urât pe tatăl său, Regele Carol al II-lea, deoarece i-a lăsat doar 30% din avere. Arhitectul, în vîrstă de 85 de ani, este de părere că acesta este și motivul pentru care Regele Mihai a refuzat să ia parte la înhumarea rămășițelor pământești ale tatălui său.

”Regele Mihai este un trădător de țară”

”Eu am trăit acele vremuri și susțin cu argumente tot ceea ce vă spun” afirmă fostul arhitect al lui Ceaușescu, veteran doborît în război de un Messerschmit german și care și-a pus semnătura pe sute de construcții de excepție. ”Regele Mihai poate fi considerat trădător al interesului național deoarece a abdicat doar de dragul banilor. Dacă ar fi refuzat să abdice era dat afară din România fără să primească nici un ban. Nu pățea nimic altceva. Cei care spun că ar fi fost băgat în pușcăriile comuniste sau ar fi fost omorât nu au nici cea mai vagă idee.Venise la putere Cominternul și Ana Pauker era reprezentanta rușilor. Rușii nu aveau nevoie de probleme și de scandal diplomatic. Nimeni nu s-ar fi atins nici măcar de un fir de păr din capul regelui Mihai. Problema s-a rezumat întotdeauna la bani. Dacă nu ar fi fost avid de avere ar fi putut să se opună abdicării și să plece cu fruntea sus, ca un rege. El nu a vrut să facă asta.

”Regina Ana îi urăște de moarte pe români”

Și în prezent Regele Mihai este interesat tot de avere. Acum un an și ceva eu lucram, ca arhitect, pentru Gigi Becali. În acea perioadă am primit o înștiințare de la o bancă din Austria că Regele Mihai a pus în vânzare unul dintre tablourile pe care le-a scos din țară când a abdicat. El vinde un tablou care ar trebui să aparțină statului român. Banii sunt adevăratul său țel. Pe de altă parte, nevasta lui (Regina Ana a României n.n.) urăște de moarte poporul român. Eu nu am mai văzut așa ceva. Să fii nevasta Regelui Mihai și în 20 de ani tu să nu înveți un singur cuvânt în română. Îi consideră pe români drept ultimii oameni. Îi crede înapoiați.

vineri, 24 iunie 2011

Sergiu Nicolaescu: "Îi dau dreptate lui Traian Băsescu. Plecarea Regelui a fost o trădare". Dezvăluirile personale ale regizorului

Preşedintele Comisiei de Cultură din Senat, Sergiu Nicolaescu, a declarat pentru MEDIAFAX, referitor la comentariile pe care Traian Băsescu le-a făcut despre abdicarea Regelui Mihai, că un preşedinte de stat nu trebuie să comenteze acest subiect, dar că plecarea regelui a fost "o trădare".

"Nu cred că trebuia ca un preşedinte de stat să comenteze acest subiect, dar îi dau dreptate, în sensul că a spus că este o trădare. Sunt direct amestecat în treaba asta. Până acum, am ţinut-o pentru mine. Acuma, când se tulbură lucrurile, vreau să spun adevărul", a spus Sergiu Nicolaescu.

Regizorul a povestit că familia sa ar fi putut pleca cu trenul regal, în momentul în care Regele Mihai a părăsit ţara, tren care a plecat de la Sinaia. Astfel, Sergiu Nicolaescu şi-a amintit că tatăl său a primit un telefon pentru a o transporta pe logodnica unui apropiat al regelui. "A plecat tata cu maşina şi, la un moment dat, a vrut să ia şi familia, ca să ne urcăm în tren cu regele. Mama n-a vrut", a povestit Nicolaescu.

"Eu vreau să spun că urmările plecării regelui sunt mii şi zeci de mii de arestări şi de morţi în închisori. Bun, nu e de vină regele pentru treaba asta. Eu vă spun adevărul, că regele a plecat din ţară cu un tren, cu prieteni. S-a căsătorit, are fete, să fie sănătos şi să trăiască", a continuat regizorul.

Nicolaescu a povestit şi despre alte aspecte ale activităţii regelui.

"Dar, dacă asta voi vreţi să o consideraţi vitejie, spuneţi-i cum vreţi voi, dar pentru mine este o trădare. Mai mult decât atâta, pe 23 august 1944, regele, aşa cum am arătat şi în filmul «Oglinda», i-a arestat pe cei doi Antoneşti şi-a anunţat seara, la radio, românilor că e pace. (...) Ca să închei o capitulare fără condiţii care s-a iscălit pe 14 septembrie la Moscova, ca să iscăleşti un astfel de document, în primul rând trebuie să anunţi cu gura ta şi pe urmă să faci, pentru că armata era pe front cu ruşii. În condiţiile respective, între 130.000 şi 150.000 de soldaţi români şi ofiţeri au căzut prizonieri. Din aceştia, s-or mai fi întors 70- 80.000 de oameni vii", a spus regizorul.

joi, 23 iunie 2011

Băsescu: Regele Mihai I, slugă la ruși şi abdicarea este un act de trădare!

Opiniile ideologului legionar Faust Brădescu despre fostul Rege mihai
"Abdicarea Regelui a fost un act de trădare", a spus preşedintele României, miercuri seară, în timpul unei emisiuni televizate.


Într-un emisiune la B1TV, preşedintele Traian Băsescu a declarat că abdicarea Regelui Mihai în 1947 a fost "un act de trădare naţională" şi l-a numit pe rege "slugă la ruşi".

Întrebat dacă ar fi dat acelaşi ordin ca mareşalul Antonescu în 1941 "soldaţi români, treceţi Prutul!", şeful statului a răspuns afirmativ. "Da, pentru că aveam un aliat şi aveam de recuperat un teritoriu. Dacă aveam condiţiile de atunci, probabil că aş fi făcut-o", a spus Băsescu, citat de NewsIn.

"Tot continuăm să considerăm că abdicarea Regelui a fost un mare act patriotic. Nu. A fost un act de trădare a interesului naţional al României. Din partea Regelui. Acesta este punctul meu de vedere. (...) Trebuie să recunoaştem că noi încă nu ne aşezăm corect valorile, de exemplu, pentru noi toţi şi pentru istorie Antonescu rămâne responsabil de holocaustul împotriva evreilor şi ţiganilor, ducerea lor în Transnistria, nu ştiu ce... Nimeni nu spune că statul român avea un şef de stat atunci, ăsta era doar prim-ministru. Unora le dăm averile, iar pe alţii îi considerăm criminali de război, şeful de stat şi primul ministru doar pentru că unul a fost slugă la ruşi şi a lăsat ţara prin abdicare îl iertăm de toate păcatele?", a spus preşedintele Băsescu la B1TV.

sâmbătă, 28 mai 2011

TRĂDĂTOR FĂRĂ REGRETE. Şocant: Pentru fostul rege al României, Mihai, decoraţia primită de la Stalin ca răsplată a trădării este nepreţuită şi o ţine în seiful bancar! Ex-regele Mihai, pentru o revistă rusă: Hitler m-a detestat mereu. Antonescu nu m-a respectat si m-a ignorat

„Sa mergem” – un om trecut de mult de varsta tineretii, imbracat intr-un costum de trening albastru, a rasucit cu fermitate cheia in contactul masinii Volkswagen. Stanjenit, nu reuseam deloc sa ma descurc cu centura de siguranta. Problema este ca soferul meu nu era altul decat Majestatea Sa, Regele Mihai I, ultimul rege al Romaniei. Seful Cancelariei Regale, gingasa Constanta Iorga, ma asigurase telefonic ca voi fi „intampinat" intr-o gara din cantonul elvetian Vaud. Dar nu m-am asteptat ca acesta va fi chiar omul-legenda. Regele Mihai este participant real si creator de evenimente istorice". Asa este prezentat Regele Mihai I intr-un interviu publicat de revista Ogoniok, supliment alcotidianului Kommersant, care scrie despre el ca "a luat masa cu Hitler, a baut ceai cu Mussolini, a devenit cavaler al ordinului sovietic al Victoriei si i-a tinut, aproape singur, piept lui Stalin". 

miercuri, 11 mai 2011

Opiniile ideologului legionar Faust Brădescu despre fostul rege Mihai

Fosta familie dinastică a României face încercări disperate de cosmetizare şi popularizare a imaginiii sale în rândul românilor. Astăzi a încercat o nouă lovitură de imagine, anunţând "ruperea" de Casa de Hohenzollern şi că aşa-numita "Casa Regală Română" va fi cunoscută de acum înainte numai sub numele de «Casa Regală a României».
Artificiul este pentru prostănaci. Casa Regală de Hohenzollern a României a încetat să mai fie parte a Casei de Hohenzollern odată cu primul copil născut pe pământ românesc al familiei regale române, respectiv Carol II. Trecem peste orice alte argumete contra dinastiei lui Mihai "de Hohenzollern"   considerând inutil a le mai dezbate, ele fiind găsite pe internet din abundenţă, scrise bine, argumentat excepţional şi de oameni bine pregătiţi.

Oarecum trist să văd că unii indivizi care se revendică a fi legionari (aproape toţi sunt doar SIMAPATIZANŢI!, legionar fiind primul grad oferit unui membru al Mişcării Legionare după executarea unui stagiu minim de 3 ani şi numai după ce a trecut unele probe care să ateste o evoluţie evidentă pe linia trăirii legionare) au ajuns să aibă o atitudine vehementă în favoarea lui Mihai "ex-de Hohenzollern", confundându-l pe fostul rege cu instituţia monarhică. Mihai nu s-a ridicat deloc la nivelul moral necesar unui monarh gata să îşi conducă poporul prin furtună chiar cu preţul propriei vieţi, aşa cum este rolul unui adevărat Rege. Dimpotrivă, a fost o căzătură morală greu de egalat care şi azi îşi face din trădarea de neam şi ţară un stindard, participând la defilările armatei roşii care ne-a nenorocit destinul naţional.

Mă simt dator să reproduc un fragment dintr-o scrisoare personală primită de la dr. Faust Brădescu, membru al Consiliului Politic al Mişcării Legionare şi unul dintre cei mai mari doctrinari legionari. Scrisoarea este datată Champs sur Marne, 27 iunie 1992.

"Pentru orice legionar una este să fii înţelegător al unei monarhii necesară pentru neamul nostru încă prea puţin evoluat pe această temă, şi alta este să te declari împotriva unui fost rege Carol sau unui fost rege Mihai. Unul a fost o canalie şi o plagă pentru neamul nostru – celălalt un dobitoc, trădător şi vândut liftelor ruseşti care ne-au copleşit neamul şi viitorul.
În 1989 (înainte de revoluţia din decembrie) am scris o lucrare intitulată „Guvernul de la Viena” în care între altele am scris şi căteva pagini privind atitudinea nefericită a regelui Mihai în ceea ce privea războiul, armistiţiul şi trădarea regelui faţă de armată, neam şi viitorul neamului românesc. I-am pus în sarcină - şi pe drept – răspunderile pe care nu şi le-a asumat. De vei citi această carte, la paginile 35-40, te vei lămuri asupra opiniei mele cu privire la ceea ce cred eu asupra acestui personaj ce ne-a adus numai necazuri, şi azi ar vrea să redevină rege pentru dobitoacele ce l-au aclamat cu peste 100.000 de mâini ridicate spre cer!.."


Concludent şi pilduitor!
SD88

sâmbătă, 23 august 2008

23 August 1944 - Marea Tradare

O scrisoare de 23 august 1986 catre fostul rege Mihai , dar mereu actuala.

O felicitare pentru regele Mihai de 23 august . . . 1986
de Ioana Aioanei
"LIBERTATEA", New York,
Director: Nicolae Nitã
Anul V, August Nr. 49, 1986
SIRE,
Cu ocazia "aniversãrii" zilei de 23 August, vã felicit, fiindcã aceastã "Mare Zi" este opera D-trã, si eu alãturi de fratii mei români vã datorãm D-trã invazia sovieticã si instaurarea comunismului in Romania, operã desavarsita de comunistii Pauker - Bodnaras - Groza - Patrascanu, care au pregãtit distrugerea Romaniei în anticamera regalului D-trã birou.
Pentru acel "23 August", eu si sute de mii de romani am fost aruncati in inchisori, fiindca "eram o burgheza bogata" si fiica unei familii cu traditii militare nationaliste, inchisoare din care am scapat printr'un miracol.
Pentru acel "23 August", D-tra ati mintit poporul roman si l-ati dat pradã strainilor, asa cum a fãcut si tatãl D-tra. Ati ordonat sã lãsãm armele jos în fata "prietenilor sovietici" invocând un pretins "armistitiu", dar l-ati semnat abia în 12 Setembrie 1944, dându-ne la "tavã" rusilor.
Voi, Mihai Rege al Romanilor, ati ordonat ca romanii sa nu traga nici un cartus si sa nu se apere in fata hoardelor sovietice, romani care la Ungheni au fost impuscati in timp ce isi asteptau "prietenii". Alti 170 de mii, tot la Ungheni, au fost luati prizonieri, unde si sotul meu, un tanar de 27 de ani a fost omorît, iar eu am rãmas vãduvã la 23 de ani...
La "ordinul" D-tra, armata romana a trebuit sa mearga si sa lupte alaturi de sovietici, si bietii romani au luptat si murit cu miile pana in muntii Tatra, fapt unic in analele istoriei razboaielor, cand un popor invins prin tradare este si fortat sa mai lupte alaturi de inamic. Voi Mihai Rege, ati ordonat asta si cei 200 de mii de romani au "murit degeaba", caci Basarabia si Bucovina tot au fost rapite de rusi, iar Cadrilaterul rãpit de bulgari, si Romania invadata de bolsevici.
Si dupa imensa greseala politica si militara ce ati comis, ati continuat sa colaborati cu o clica de tradatori, care ajutati de Colnelul Ulea, Maestrul de Ceremonii al Casei Regale, le-ati permis tradatorilor sa se aciueze in Casa Regala, unde in spatele tronului D-tra au pregatit lovitura de moarte a romanilor, prin distrugere fizica, materiala, morala si spirituala. Dar putin v'a pasat, caci v'ati savat tronul si asta era important pentru D-tra si clica ce v'a sfatuit in acel fatidic 23 August 1944 .
Iar noi romanii, ca niste prosti sentimentali, ne uitam la D-tra cu drag si va aplaudam furtunos când apãreati la jurnalul de Stiri de la Cinema Aro, caci erati iubitul nostru rege, si atata timp cat erati pe tron, ne asigurati de libertatea si independenta Tarii de pacostea comunista, caci inca nu stiam cã D-trã colaborati cu comunistii.
Daca ati fi fost sincer cu noi, daca ne-ati fi atentionat atunci cand s'a format "nucleul" comunist sub numele de "Blocul Partidelor Democrate", si ne-ati fi spus: "Romani, sunt fortat de oameni nedemni spre fapte nedemne. Eu, regele vostru, nu permit ca sub baldachinul tronului sa se conspire in contra voastra, si abdic azi 6 martie 1945", ne-ati fi salvat daca aveati curajul sa va riscati "pielea" si am fi stiut ce sa facem in contra comunistilor care erau instrumentele Moscovei si nu un guvern de coalitie cum am crezut noi. Dar ati tacut, ca sa va salvati tronul, caci asa v'a sfatuit Stârcea care era "tare la poker" si Sanatescu "tare" în conspiratie.
Ne-ati mintit ani de zile, pana in clipa de 30 Decembrie 1947, cand ati declarat prin radio: "Abdic pentru mine si toti urmasii mei...", dar abia acum ne spuneti prin interviul dat la Europa libera, ca ati fost fortat sa abdicati de catre Dej si Groza, care v'au prezentat un act de abdicare "plin de greseli de gramatica", ceea ce este ridicol, caci Dej era un analfabet, dar Groza si Patrascanu erau avocati, si Patrascanu scria orice act.
De ce nu ne-ati spus atunci?, cã poporul ar fi sarit in foc pentru D-tra si poate puteam preveni ca hoarda de criminali si analfabeti sa nu fi putut forma un "guvern". Ati atacat si ati sprijinit pe comunisti, care au reprezentat Romania si la Pacea dela Paris, fapt pentru care americanii au spus atunci si spun si azi: "Romanii si-au ales ei singuri comunismul, caci au format un guvern comunist inca sub Regele Mihai..."
Ati sperat ca Stalin vã va "lãsa pe tron" pentru eroica D-tar tradare, si care era o continuare a tradarilor comise de "scumpul D-tra tatã" Carol al II-lea, care daduse Basarabia, Bucovina si Nordul Hertei cadou la rusi in Iunie 1940, fiindca el avea nevoie de "pace" ca sã se poatã "dedica" marei lui pasiuni pentru Lupeasca..., iar D-tra ati întãrit tradarea lui prin "Armistitiul din Septembrie 1944", pe care l-au legalizat la Paris comunistii NKVD-isti, niste criminali ca Patrascanu, Groza, Dej si alti oportunisti, pe care D-tra i-ati trimis la Paris sa reprezinte bietul popor roman.
Imi amintesc, cu ce mandrie purtati pe piept "Ordinul Victoria" dat de Stalin, si cum ciocneati ouã rosii cu Visinski, acelas Visinski care a dat cu pumnul in masa si a tipat la D-tra, ori sa formati un guvern "pur comunist", ori sa abdicati, El a iesit din biroul D-tra trantind usa asa de tare, ca v'a cazut var de pe plafon in cap...
Imediat l-ati admis pe Groza, care era paravanul lui Pauker si Dej, asasinii romanilor, si iar v'ati salvat tronul...
Erati regele romanilor, dar unde erati Sire cand comunistii au ocupat fabricile si ei stabileau câti bani sa plateasca patronul un lucrator, si câtã carne si alimente sa le dea gratis?
Unde erati Sire, cand militarii romani intorsi de pe frontul rusesc au fost deblocati si aruncati pe strazi, iar invalizii lasati prada mizeriei fara pensie?
Unde erati Sire, cand cei de pe frontul de Vest s'au intors fara maini si picioare si nu si-au mai gasit familiile in casele lor, caci fusesera "confiscate dela burjui" si date la tiganii nomazi, care au facut focul pe podele sub pirostrii sa-si faca mamaliga?
Unde erati Sire, cand sovieticii ne-au evacuat din casele noastre in miez de noapte si plina iarna 1944, si ne-au luat tot avutul, iar noi cu copiii in brate plangeam pe strazi? Unde erati Voi Sire, regele iubit al romanilor? Iar noi, tot naivi, va iubeam si credeam ca erati atasat noua si ca ne veti salva de comunisti...!
Unde erati Sire, cand comunistii au inscenat lui Maniu si altora "procese de tradare" si i-au arestat asa ca pe Titel Petrescu pe care l-au omorît, in timp ce sovieticii condusi de evreii N.K.V.D.-isti ne violau, jefuiau si impuscau in plina zi pe strazi?
Unde erati Sire, cand moldovenii mureau de foame, fiindca "prietenii" sovietici au blocat si cãrat toate alimentele? Si unde erati cand ofiterii superiori ce au condus armatele in Rusia, au fost arestati, judecati prin procese inscenate si impuscati "pentru tradare", iar sotiile si copiii lor nu au avut dreptul la pensie, ba chiar au fost urmariti in mod sistematic, distrusi prin bataie si teroare de catre gentii comunisti, asa cum s'a intamplat cu copiii lui Ion Mota, Gabriela si Mihai?
Unde erati D-tra "Regele Romanilor", atunci cand s'a modificat legea invatamantului, ca sa ni se impuna Limba Rusa in scoli, si cand preotii au fost arestati, bisericile pazite de comunisti ca noi crestinii sa nu ne mai rugam lui Dumnezeu ci lui Stalin, si sarbatorile de Paste si Craciun suspendate si declarate "zile de munca"?
Unde erati D-tra, decat pe tronul Romaniei, si sub ochii si tacita aprobare a D-tra s'a desavarsit distrugerea unui popor, pe care azi, il anuntati ca vreti "sa-l fericiti" cu intoarcerea D-tra pe tron?! Sa fim seriosi, D-le de Hohenzollern!
As avea multe de spus, caci am trait acele tragice zile si ani de umilinte in propria mea tara, pregatite de D-tra Sire pentru poporul roman, pe care l-ati inselat si tradat, fapte care nu se pot uita in secole, nu dupa 42 de ani. Noi, cei batrani, suntem aci ca sa spunem celor tineri si sa scriem Istoria cea adevarata, in care eu si milioane de romani avem un lung rechizitoriu pentru D-tra.
Dar ma opresc aci...
Si daca ati avut decenta sã "tãceti" o perioada atat de lunga, v-ati lasat antrenat in ultimul timp de ceva "fosile din vechea camarila" ce traiesc prin Anglia si Germania, si cu o indrazneala demna de un "Carol Tiranul" tatal D-tra, ati inceput o campanie de "incalzire a sentimentelor" cu romanii, spunand intr'o "proclamatie" difuzata in 1979 la radio Europa libera: "Au trecut treizeci si doi de ani, de cand n'am mai calcat pamantul Romaniei...", si apoi continuati: "M'am framantat, si ma framant, ma zbat pe seama soartei voastre crunte..."
Dar in acesti 32 de ani, D-tra n'ati intreprins nimic pentru poporul roman, ci v'ati facut o familie frumoasa cu multe fete, pe care dupa cum se vede, vreti sa ni le puneti in spate ca "mostenitoare ale tronului Romaniei". Si ca incheire in acel mesaj de Anul Nou 1979, ne spuneati: "Urarilor Mele se alatura iubita Noastra Regina-Mama, Regina Ana si fiicele Noastre, Principesele Margareta, Elena, Irina, Sofia si Maria". Sa va traiasca Sire!, dar ele sunt fiicele si principesele D-tra si nu "reginele noastrre", ale poporului Roman, fiindca D-tra ati "abdicat" pentru D-tra si pentru toti urmasii, si nu inteleg, in ce tara si pe ce tron sunt D-lor regine?
In interviul dat de curand lui V. Georgescu, el v'a intrebat: "Majestatea Voastra s'ar intoarce imediat, deci in tara , in momentul in care ar fi posibil. Pentru a domni? Pentru a fi rege?" D-tra ati raspuns: "Da. Asta este datoria mea, si daca mi-am facut datoria in circumstante grele la 23 August 1944, cand aveam 22 de ani, nu voi sovãi acum la 64 de ani".
Dar de ce nu ati considerat "datoria D-tra" ca imediat dupa abdicare, sa fi format un guvern in exil, si sa fi folosit toate relatiile politice si familiale ce le aveati cu Anglia, "traditionala aliata", sa fi usurat povara romanilor la Conferinta dela Paris, caci Churchill era marele master, si regele Angliei vã era rudã? De ce nu ati actionat atunci, si veniti acum dupa 42 de ani sa ne spuneti ca "este datoria D-tra sa reveniti pe tron..."?
Trebuie sa stiti ca, Poporul Roman s'a maturizat, si a invatat pe propria-i piele o mare "lectie", asa cuma fost spus de Eminescu: "Cine iubeste strainii / Mânca-i'ar inima cainii..." Da, noi romanii am inteles ca tragedia noastra nationala s'a datorat numai "strainilor" aciuati la noi pe care i-am tolerat pe motive umane sau politice, si care au conspirat impotriva noastra, fiindca nici un "roman adevarat" nu ar fi fost in stare sa-si tradeze neamul si Patria de dragul privilegiilor sale personale...
Asa cum si mie mi-e dor de casa mea, va cred Sire, ca va este dor de Peles si de toate palatele facute de noi romanii, in care v'ati lafait cu "gasca" de pierde vara si care au decis soarta noastra, soarta Romaniei, intre un pahar de coniac si o partida de poker, unde excela prietenul D-tra Stârcea, care v'a dãdãcit si v'a sfatuit cum sa-i tradati pe romani. Cred ca va este dor, sa mai goniti cu automobilul pe soseaua Bucuresti-Sinaia, asa cum faceati..., cred ca va este dor de aerul parfumat, de brazii de pe muntii Carpati, de care si noua celor din exil ne este dor, dar suntem pe aci din vina tradarii D-tra, iar fratii nostri gem sub ocupatia comunista, pentru ca D-tra ati facilitat asta 42 de ani in urma, si nu ne-ati lasat sa luptam si sa fim invinsi in mod "onorabil", ci sa fim umiliti si distrusi in numele "prieteniei", fapt pentru care Occidentul ne dispretuieste cã, noi ne-am "ales comunisnul".
In "noua conspiratie", D-tra v'ati lasat intervievat de Vlad Georgescu, care nu numai ca va trateaza ca pe un rege al Romaniei, dar va intreaba exact ce vrem noi sa stim, iar D-tra i-ati raspuns: "Ne-o dovedesc scriscorile pe care le primesc mai cu seama dela tineri... care au aflat dela parintii lor despre mine..." Si credeti ca romanii pot spune ceva frumos despre Regele Mihai? Gresiti Sire! Acesti tineri nu mai sunt românasii credinciosi si educati in umilinta si supunere fata de casa Regala a Madamei Lupescu. Tinerii romani sunt evoluati si au curajul opiniei azi mai mult ca oricand, si nu schimba ei o teroare comunista pentru una regala a Casei de Hohenzollern, care a omorît destui romani intre anii 1930-'40, sub domnia "Tiranului dement Carol al II-lea".
Propaganda pe care o faceti prin intermediul Europei libere, cred ca ati platit-o foarte "gras", sa va scoata la iveala si sa puteti pleda pentru dreptul ce-l ridicati la tronul Romaniei, pe care l-ati pierdut, ziceti, din cauza "baionetelor sovietice"; dar D-tra l-ati trimis pe Damaceanu la rusi in Aprilie 1944, i-ati eliberat pe Dej, pe Ceausescu si Patrascanu ca sa va pregatiti pavãza, si apoi l-ati arestat pe Maresalul Anonescu dând la "tavã" Romania comunistilor. Cum puteti spune: "Asadar, 40 de ani dupa venirea la putere a regimului comunist cu ajutorul baionetelor sovietice", cand au venit cu sprijinul D-tra regal? Ca rusii cu baionetele lor v'au fortat sa abdicati, asta era de asteptat, caci comunistii nu vor "regi"si trebuia sa prevedeti acest lucru. Dar de ce nu ne-ati spus atunci in 1947, si ne-o spuneti acum? Cu asta sunteti de doua ori vinovat, ca ati conspirat atunci si conspirati azi ca sa puteti lua tronul iar.
Cu "dulcegãriile" D-tra nu puteti sterge trecutul, sperand ca cei ce stiu adevarul au murit, ori au fost omoriti cu totii de catre comunisti. Ati gresit, sunt inca o multime de supravietuitori in exil si datoria noastra este sa pastram "adevarul istoric" si sa-l predam ca pe o facla generatiilor tinere. Se stie si stiu si eu, ca in acea calda zi 24 August 1944, ati vorbit la radio; v'am auzit cu urechile mele cand ati "ordonat" la ora 13, incetarea ostilitatilor contra Rusiei, si ati cerut atacarea trupelor germane pe teritoriul Romaniei. Dar stiu ca vocea D-tra fusese imprimata pe un "disc" de catre comunistii Patrascanu si Bodnaras [Ceausu], pentru cazul cand ati fi fost omorît si lovitura de stat nu reusea, ei sa poata folosi "vocea D-tra" ca o momeala, pentru a comanda armata romana. Si culmea, Patrascanu v'a scris si "textul" tradarii, iar D-tra sustineti "azi" ca au fost "baionetele sovietice", cand a fost numai "vointa D-tra", sa faceti orice sa va salvati tronul, si l-ati salvat ce-i drept, pentru 3 ani. Dar l-ati salvt cu pretul vietilor a milioane de romani, pe care i-ati facut sclavii rusilor. Si mai vreti sa le fiti rege romanilor???
Dintr'un punct de vedere, vã înteleg: D-tra actionati ca un bun parinte pentru copiii D-tra pe care ati vrea sa-i vedeti "asigurati material", ca toate averile D-tra din Romania le-ar oferi o viata de huzur asa cum ati avut si D-tra. Si daca ati "declarat-o" pe Margareta "Printesa Mostenitorare" a unui tron "fantoma", ati facut aceasta cu scopul sa o vedeti in Peles, unde azi locuieste Ceausescu, pe care D-tra l-ati eliberat din inchisoare in August 1944, si nu "baionetele sovietice".
Cat despre cine o sa conduca poporul roman dupa ce se va elibera de analfabetii comunisti, nu vã faceti griji. Noi romanii avem o pleiada de oameni educati, cinstiti si patrioti, si care la momentul oportun vor elibera Romania de cei pe care D-tra i-ati instalat la 23 August 1944 .
De aceea, vã doresc D-trã si întregii "familii regale" sã stati fericiti si plini de bucurie pe "tronul fantomã" si sã aveti fericirea care o are Poporul Român cu ocazia aniversãrii "Zilei Mari" de 23 August, "Ziua Trãdãrii României de fostul Rege Mihai".