Nu eşti învins decât dacă refuzi lupta. – Mircea Eliade
Se afișează postările cu eticheta regele mihai tradatorul. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta regele mihai tradatorul. Afișați toate postările

marți, 25 octombrie 2011

Rex appeal

Sursa: birtkenau

Nu credeam să-nvăț a mă minuna vreodată de România, dar iată că s-a întâmplat. A ținut Regele Mihai un discurs în Parlament și toată lumea s-a emoționat până la lacrimi. Să vezi și să nu crezi, pe tot facebookul, pe toate blogurile, în toate ziarele, la toate televizoarele e deversată o cantitate impresionantă de regi și regine, prinți și prințese și chemări de reîntoarcere la monarhie. Până azi cunoșteam o singură femeie regalistă, care ne invita la bere în fiecare an de ziua lui Mihai. Acuma, peste noapte, și-au dat toți seama că monarhia e ceva minunat. Ce-mi place manipularea media, ce-mi plac masele credule.

marți, 4 octombrie 2011

25 octombrie 2011. Operațiunea "Instaurarea Monarhiei"

Dan Voiculescu a pus la cale o manevră politică spectaculoasă: Regele să ceară revenirea la regalitate.

Invitarea Regelui Mihai în Parlament pentru a ţine un discurs pe 25 octombrie, cu ocazia împlinirii a 90 de ani, nu este atât de inocentă pe cât pare. Sub acoperirea festivă, se pregă­teşte o manevră politică de mari proporţii. Despre ce este vorba?

În acest moment, potrivit surselor noastre, asupra Regelui se fac presiuni mari pentru a introduce in discursul său câteva fraze cheie. Este vorba de critici directe la adresa regimului Băsescu, urmate de cererea adresată Parlamentului de a alege ca alternativă instaurarea monarhiei.

Regele, antrenat în lupta politică, împotriva statutului

luni, 27 iunie 2011

Camil Roguski: ”Regele Mihai a abdicat de dragul banilor oferiti de comunisti”

Regele Mihai este un trădător de țară care a abdicat de dragul banilor care i-au fost oferiți de comuniști, în timp ce Regina Ana a României ”îi urăște de moarte pe români” pe care îi consideră ”un popor de înapoiați”, afirmă reputatul arhitect Camil Roguski, în exclusivitate pentru Inpolitics. El susține că Regele Mihai l-a urât pe tatăl său, Regele Carol al II-lea, deoarece i-a lăsat doar 30% din avere. Arhitectul, în vîrstă de 85 de ani, este de părere că acesta este și motivul pentru care Regele Mihai a refuzat să ia parte la înhumarea rămășițelor pământești ale tatălui său.

”Regele Mihai este un trădător de țară”

”Eu am trăit acele vremuri și susțin cu argumente tot ceea ce vă spun” afirmă fostul arhitect al lui Ceaușescu, veteran doborît în război de un Messerschmit german și care și-a pus semnătura pe sute de construcții de excepție. ”Regele Mihai poate fi considerat trădător al interesului național deoarece a abdicat doar de dragul banilor. Dacă ar fi refuzat să abdice era dat afară din România fără să primească nici un ban. Nu pățea nimic altceva. Cei care spun că ar fi fost băgat în pușcăriile comuniste sau ar fi fost omorât nu au nici cea mai vagă idee.Venise la putere Cominternul și Ana Pauker era reprezentanta rușilor. Rușii nu aveau nevoie de probleme și de scandal diplomatic. Nimeni nu s-ar fi atins nici măcar de un fir de păr din capul regelui Mihai. Problema s-a rezumat întotdeauna la bani. Dacă nu ar fi fost avid de avere ar fi putut să se opună abdicării și să plece cu fruntea sus, ca un rege. El nu a vrut să facă asta.

”Regina Ana îi urăște de moarte pe români”

Și în prezent Regele Mihai este interesat tot de avere. Acum un an și ceva eu lucram, ca arhitect, pentru Gigi Becali. În acea perioadă am primit o înștiințare de la o bancă din Austria că Regele Mihai a pus în vânzare unul dintre tablourile pe care le-a scos din țară când a abdicat. El vinde un tablou care ar trebui să aparțină statului român. Banii sunt adevăratul său țel. Pe de altă parte, nevasta lui (Regina Ana a României n.n.) urăște de moarte poporul român. Eu nu am mai văzut așa ceva. Să fii nevasta Regelui Mihai și în 20 de ani tu să nu înveți un singur cuvânt în română. Îi consideră pe români drept ultimii oameni. Îi crede înapoiați.

sâmbătă, 25 iunie 2011

Bordelul politic e acelaşi ca în 1944. Doar curvele sunt altele

de Ion Cristoiu

Cum intri în curtea Academiei Române, pe dreapta, dai de un panou care închide, sub un geam, afişe şi anunţuri despre manifestări academice şi cultural-ştiinţifice din București. Mai zilele trecute, aruncîndu-mi privirea pe suprafaţa panoului, am descoperit afişul de mai jos (vezi clișeul).

Ambasada Federaţiei Ruse în România, înscrisă într-o campanie declanşată de Moscova cu prilejul împlinirii a 70 de ani de la 22 iunie 1941 – Începutul Marelui Război pentru Apărarea Patriei – a editat, în condiţii grafice de lux, un album dedicat soldaţilor ruşi căzuţi pe teritoriul României, album intitulat sugestiv În amintirea eroilor. Lansarea acestui album, la care au contribuit Academia Română şi Biblioteca Metropolitană Bucureşti, a avut loc pe 17 iunie 2011, la Clubul Academicienilor. Foarte bine! Aplauzele noastre pentru iniţiativa Ambasadei Ruse şi, mai ales, pentru iniţiativa Moscovei de a marca împlinirea a 70 de ani de la 22 iunie 1941. Pe 22 iunie 2011, s-au împlinit însă 70 de ani de la începutul Războiului dus de România pentru eliberarea Basarabiei şi Bucovinei de Nord, răpite prin Diktatul din 26 iunie 1940. În acest război al nostru, care nu e Marele Război de Apărare a patriei, ca al ruşilor, ci Războiul de reîntregire a Patriei ciuntite de ruși, au murit sute de mii de români.
Aţi auzit în aceste zile de vreun simpozion ţinut nu la Moscova, ci la Bucureşti, în cadrul căruia să se reamintească faptul că la 22 iunie 2011 s-au împlinit 70 de ani de la Trecerea Prutului? Aţi auzit cumva de lansarea unei cărţi, de desfăşurarea unei emisiuni TV avînd ca temă acest moment crucial din istoria României? Fireşte că nu.

joi, 23 iunie 2011

Băsescu: Regele Mihai I, slugă la ruși şi abdicarea este un act de trădare!

Opiniile ideologului legionar Faust Brădescu despre fostul Rege mihai
"Abdicarea Regelui a fost un act de trădare", a spus preşedintele României, miercuri seară, în timpul unei emisiuni televizate.


Într-un emisiune la B1TV, preşedintele Traian Băsescu a declarat că abdicarea Regelui Mihai în 1947 a fost "un act de trădare naţională" şi l-a numit pe rege "slugă la ruşi".

Întrebat dacă ar fi dat acelaşi ordin ca mareşalul Antonescu în 1941 "soldaţi români, treceţi Prutul!", şeful statului a răspuns afirmativ. "Da, pentru că aveam un aliat şi aveam de recuperat un teritoriu. Dacă aveam condiţiile de atunci, probabil că aş fi făcut-o", a spus Băsescu, citat de NewsIn.

"Tot continuăm să considerăm că abdicarea Regelui a fost un mare act patriotic. Nu. A fost un act de trădare a interesului naţional al României. Din partea Regelui. Acesta este punctul meu de vedere. (...) Trebuie să recunoaştem că noi încă nu ne aşezăm corect valorile, de exemplu, pentru noi toţi şi pentru istorie Antonescu rămâne responsabil de holocaustul împotriva evreilor şi ţiganilor, ducerea lor în Transnistria, nu ştiu ce... Nimeni nu spune că statul român avea un şef de stat atunci, ăsta era doar prim-ministru. Unora le dăm averile, iar pe alţii îi considerăm criminali de război, şeful de stat şi primul ministru doar pentru că unul a fost slugă la ruşi şi a lăsat ţara prin abdicare îl iertăm de toate păcatele?", a spus preşedintele Băsescu la B1TV.

sâmbătă, 28 mai 2011

TRĂDĂTOR FĂRĂ REGRETE. Şocant: Pentru fostul rege al României, Mihai, decoraţia primită de la Stalin ca răsplată a trădării este nepreţuită şi o ţine în seiful bancar! Ex-regele Mihai, pentru o revistă rusă: Hitler m-a detestat mereu. Antonescu nu m-a respectat si m-a ignorat

„Sa mergem” – un om trecut de mult de varsta tineretii, imbracat intr-un costum de trening albastru, a rasucit cu fermitate cheia in contactul masinii Volkswagen. Stanjenit, nu reuseam deloc sa ma descurc cu centura de siguranta. Problema este ca soferul meu nu era altul decat Majestatea Sa, Regele Mihai I, ultimul rege al Romaniei. Seful Cancelariei Regale, gingasa Constanta Iorga, ma asigurase telefonic ca voi fi „intampinat" intr-o gara din cantonul elvetian Vaud. Dar nu m-am asteptat ca acesta va fi chiar omul-legenda. Regele Mihai este participant real si creator de evenimente istorice". Asa este prezentat Regele Mihai I intr-un interviu publicat de revista Ogoniok, supliment alcotidianului Kommersant, care scrie despre el ca "a luat masa cu Hitler, a baut ceai cu Mussolini, a devenit cavaler al ordinului sovietic al Victoriei si i-a tinut, aproape singur, piept lui Stalin". 

miercuri, 11 mai 2011

Opiniile ideologului legionar Faust Brădescu despre fostul rege Mihai

Fosta familie dinastică a României face încercări disperate de cosmetizare şi popularizare a imaginiii sale în rândul românilor. Astăzi a încercat o nouă lovitură de imagine, anunţând "ruperea" de Casa de Hohenzollern şi că aşa-numita "Casa Regală Română" va fi cunoscută de acum înainte numai sub numele de «Casa Regală a României».
Artificiul este pentru prostănaci. Casa Regală de Hohenzollern a României a încetat să mai fie parte a Casei de Hohenzollern odată cu primul copil născut pe pământ românesc al familiei regale române, respectiv Carol II. Trecem peste orice alte argumete contra dinastiei lui Mihai "de Hohenzollern"   considerând inutil a le mai dezbate, ele fiind găsite pe internet din abundenţă, scrise bine, argumentat excepţional şi de oameni bine pregătiţi.

Oarecum trist să văd că unii indivizi care se revendică a fi legionari (aproape toţi sunt doar SIMAPATIZANŢI!, legionar fiind primul grad oferit unui membru al Mişcării Legionare după executarea unui stagiu minim de 3 ani şi numai după ce a trecut unele probe care să ateste o evoluţie evidentă pe linia trăirii legionare) au ajuns să aibă o atitudine vehementă în favoarea lui Mihai "ex-de Hohenzollern", confundându-l pe fostul rege cu instituţia monarhică. Mihai nu s-a ridicat deloc la nivelul moral necesar unui monarh gata să îşi conducă poporul prin furtună chiar cu preţul propriei vieţi, aşa cum este rolul unui adevărat Rege. Dimpotrivă, a fost o căzătură morală greu de egalat care şi azi îşi face din trădarea de neam şi ţară un stindard, participând la defilările armatei roşii care ne-a nenorocit destinul naţional.

Mă simt dator să reproduc un fragment dintr-o scrisoare personală primită de la dr. Faust Brădescu, membru al Consiliului Politic al Mişcării Legionare şi unul dintre cei mai mari doctrinari legionari. Scrisoarea este datată Champs sur Marne, 27 iunie 1992.

"Pentru orice legionar una este să fii înţelegător al unei monarhii necesară pentru neamul nostru încă prea puţin evoluat pe această temă, şi alta este să te declari împotriva unui fost rege Carol sau unui fost rege Mihai. Unul a fost o canalie şi o plagă pentru neamul nostru – celălalt un dobitoc, trădător şi vândut liftelor ruseşti care ne-au copleşit neamul şi viitorul.
În 1989 (înainte de revoluţia din decembrie) am scris o lucrare intitulată „Guvernul de la Viena” în care între altele am scris şi căteva pagini privind atitudinea nefericită a regelui Mihai în ceea ce privea războiul, armistiţiul şi trădarea regelui faţă de armată, neam şi viitorul neamului românesc. I-am pus în sarcină - şi pe drept – răspunderile pe care nu şi le-a asumat. De vei citi această carte, la paginile 35-40, te vei lămuri asupra opiniei mele cu privire la ceea ce cred eu asupra acestui personaj ce ne-a adus numai necazuri, şi azi ar vrea să redevină rege pentru dobitoacele ce l-au aclamat cu peste 100.000 de mâini ridicate spre cer!.."


Concludent şi pilduitor!
SD88

duminică, 9 mai 2010

9 Mai, o zi tragică pentru neamul românesc şi Europa!

Ex-Regele Mihai Trădătorul sărbătoreşte la Moscova împreună cu învingătorii care au adus ocupaţia şi teroarea comunistă în România, care ne-au torturat bunicii şi părinţii, ne-au furat bogaţiile ţării, munca mâinilor românilor, au aruncat în temniţă ţărani şi intelectuali şi ne-au încuiat în bezna bolşevismului. (Naţionaliştii Autonomi Timişoara)

Din partea României, a fost invitat oficial numai regele Mihai.
Parada a fost deschisă de soldaţi care au defilat cu drapelul rus şi un steag sovietic, cu secera, ciocanul şi steaua comunistă.
 - de pe antena3.ro