Soldatul sovietic în acțiune

Berlin – 1945, imediat dupa capitularea Germaniei. Un soldat sovietic “confiscand” bicicleta unei trecatoare. Fotograf necunoscut. Sigur ca da, asta e soarta invinsilor, ar spune unii. Odata cu invadarea Germaniei, armatele Aliatilor le-au adus nemtilor “civilizatia” si “democratizarea”. Si au vazut nemtii imediat pe pielea lor ce inseamna asta. Conform unei dispozitii a comandamentului aliat de ocupatie, puteau face obiectul “rechizitionarii” legale sau abuzive, masinile de cusut, bicicletele, aparatele de radio, gramofoanele si becurile de iluminat (sic!). Dar mai ales ceasurile, atat de dragi mujikului rus. Era doar un mic hatar facut soldatului sovietic, sa nu vina cu mana goala acasa. Si asa fabricile si tehnologia germana, demontate cu grija, luasera deja drumul Americii si Rusiei, prada de razboi. Ba chiar si personalul acestor fabrici, pe post de sclavi ai invingatorilor.

Atrocitățile armatei sovietice: Omoruri şi jafuri la „eliberarea“ Basarabiei.

Ţărani împuşcaţi pentru o vadră de vin; vite, grâne şi alte bunuri furate; femei violate. Sunt doar câteva „fapte de vitejie" comise de ostaşii sovietici în 1944-1945, consemnate în rapoartele NKVD.

Peste câteva zile, o parte din conaţionalii noştri vor sărbători ceea ce ei numesc victoria în „marele război pentru apărarea patriei". Fără a pune în discuţie faptul dacă sintagma este aplicabilă şi în cazul Basarabiei şi fără a diminua rolul Armatei Roşii în cel de-al Doilea Război Mondial, ne propunem să abordăm o altă faţetă a ostaşului sovietic - comportamentul acestuia în teritoriul „eliberat" dintre Prut şi Nistru. Or, imediat ce au păşit pe pământul basarabean, mulţi s-au apucat de omorât şi de jefuit băştinaşii.

Informaţiile despre crimele, tâlhăriile şi jafurile comise de soldaţii sovietici la „eliberarea" Basarabiei au fost ţinute sub şapte lacăte, nefiind accesibile pentru cercetare. În perioada sovietică nici nu putea fi altfel, pentru că asta ar fi ştirbit imaginea „ostaşului eliberator" şi a URSS.

71 de ani de la masacrul de la Fântâna Albă: 3.000 de civili români uciși mișelește de sovietici

Pe 1 aprilie 1941, trupele sovietice au executat fără milă un număr de aproximativ 3.000 de civili români, locuitori de pe Valea Siretului, care încercau să se retragă din Bucovina de Nord, anexată de ruși, în teritoriile noastre.

Pe 28 iunie 1940, ca urmare a unui ultimatum adresat României de către Uniunea Sovietică, administrația civilă și militară a țării noastre a fost obligată să se retragă din Basarabia și din partea nordică a Bucovinei. Imediat, în haosul creat, sute de familii românești au încercat să treacă în Bucovina ce nu fusese anexată de sovietici, dar s-au lovit de refuzul noii autorități de la Moscova, care a dat ordin ca oricine se apropie de granița proaspăt trasată să fie executat fără somație. Așa se face că, în noiembrie 1940, 40 de familii din Suceveni, alte câteva sute din Ostrița, Horecea, Șirăuți, Cotul Ostriței sau Buda au fost surprinse și decimate cu rafale de mitralieră de către soldații sovietici, supraviețuitorii și familiile acestora fiind ulterior deportați în Siberia.

28 iunie 1940 – Zi de doliu. 71 de ani de la anexarea Basarabiei şi Bucovinei de nord

În urmă cu 71 de ani, guvernul României dădea curs notelor ultimative sovietice din 26 şi 27 iunie, prin care se cerea “înapoirea cu orice preţ” a Basarabiei şi nordului Bucovinei.

În urma Consiliului de coroană, din 27 iunie 1940, Carol al II-lea scria: “Consilliul are loc şi am ieşit din el amărât şi dezgustat, toţi acei care făceau pe eroii la prânz s-au dezumflat. Numai 6 voturi, din cei 26 prezenţi, am fost pentru rezistenţă. Numele lor merită să fie înscrise cu litere de aur în cartea demnităţii româneşti: Nicolae Iorga, Victor Iamandi, Silviu Dragomir, Traian Pop, Ştefan Ciobanu, Ernest Urdăreanu”.

Teroarea roşie

Astfel, la 28 iunie 1940, trupele sovietice au intrat pe teritoriul românesc. Ce a însemnat asta pentru populaţia teritoriilor ocupate se cunoaşte.

„28 iunie 1940 este cea mai grea şi cea mai neagră filă din istoria neamului nostru, Basarabia română. În acea după-amiază de duminică basarabenii i-au întâmpinat pe malul Nistrului cu pâine şi cu sare, iar în loc de mulţumire soldaţii ruşi au ordonat să fie arestaţi cei mai buni gospodari ai satului. După ce au intrat în sat, au rupt şi au călcat în picioare tricolorul românesc, iar în loc au pus „flagul” lor roşu cu seceră şi ciocan. Din acea zi neagră s-au început crimele ocupanţilor comunişti pe teritoriul Basarabiei. Toţi gospodarii erau arestaţi, „cercetaţi” şi apoi dispăreau fără urmă. Asta se numeşte eliberare?”, se întreabă, în Timpul.md, Boris Vasiliev, din Sărăteni, Teleneşti, profesor şi autor al cărţii „Stalin mi-a furat copilăria”. El spune că, deşi era copil, a fost nevoit să îndure gerul siberian, fiind de două ori deportat împreună cu familia sa…

Soţia lui Helmut Kohl, violată de sovietici la 12 ani, împreună cu mama ei

Hannelore Kohl a fost violată de mai mulţi soldaţi ai Armatei Roşii când avea numai 12 ani, imediat după înfrângerea Germaniei, în 1945. După ce a fost violată, Hannelore a fost aruncată pe podeaua din casă “precum un sac de cartofi”.

Terifiantul detaliu biografic este dezvăluit în cartea publicată recent “Femeia de langa el. Viata si suferinta lui Hannelore Kohl”, scrisă de jurnalista Heribert Schwan, relatează dailymail.co.uk. Doamna Kohl spune în carte cum nu a reuşit niciodată să treacă peste acea experienţă îngrozitoare şi cum a fost bântuită toată viaţa de “mirosul de transpiraţie al soldaţilor, de cel de usturoi, alcool şi chiar de sunetul limbii ruse”.

România are o zi națională în memoria victimelor genocidului sovietic

Parlamentul României a adoptat Legea privind instituirea Zilei Nationale în memoria victimelor genocidului sovietic impotriva românilor din Ținutul Herța, Bucovina de Nord și din Basarabia, care a avut loc ca urmare a ocupării acestor teritorii ale României.

Astfel, ziua de 1 aprilie devine Zi Națională de cinstire a memoriei românilor - victime ale masacrelor, deportărilor, foametei și altor forme de represiune organizate de ocupanții sovietici.

Propunerea legislativă a venit din partea deputatului Tudor Panțâru.

În această zi vor fi organizate comemorări oficiale, depuneri de coroane și alte manifestări.

Polonia: Luptătorii din rezistenţa de gherilă anti-sovietică au fost comemoraţi de 500 de naţionalişti

Marţi, 1 martie 2011, peste 500 de naţionalişti s-au adunat în Wrocław, un municipiu în Voievodatul Silezia de Jos, pentru a-i comemora pe polonezii din rezistenţa naţională care s-au opus regimului sovietic într-o luptă de gherilă.

Marşul a fost organizat de organizaţia naţionalistă Renaşterea Naţională a Poloniei (NOP), grupările naţionaliştilor autonomi, suporteri ai echipelor sportive din oraş.

Carte despre atrocităţile comise de ruşi în al Doilea Război Mondial

Atrocităţile celui de-al Doilea Război Mondial au fost aduse în atenţia opiniei publice de o femeie din Germania în vârstă de 80 de ani. Gabriele Koepp a lansat o carte în care descrie cu lux de amănunte momentele groaznice prin care a trecut în acea perioadă, inclusiv violurile la care au supus-o soldaţii ruşi.

Soldati ai Armatei Sovietice cu steaguri germane la asa-numita Parada a Victoriei, Piata Rosie din Moscova, 24 iunie, 1945

Cartea se numeşte "Why Did I Have To Be A Girl" ("De ce m-am născut femeie") şi este prima lucrare referitoare la atrocităţile comise de Armata Roşie al cărei autor îşi foloseşte numele real.

Armata de violatori a lui Stalin

Un film cutremurator, lansat de curand, va determina cu siguranta Rusia si Germania sa-si reexamineze o parte a istoriei recente pe care cele doua tari ar fi preferat mai degraba s-o faca uitata, scrie presa occidentala.

Grosolana chemare "Komm Frau!" - "Vino, femeie!" - inca le mai da fiori batranelor nemtoaice. Isi amintesc perfect ca asa abordau femeile, tinere sau batrane, soldatii rusi care colindau strazile Berlinului si ale altor orase nemtesti distruse de bombardamente, la sfarsitul celui de-al Doilea Razboi Mondial. Filmul - "Eine Frau in Berlin" (O femei in Berlin), are la baza jurnalul ziaristei germane Marta Hillers care relateaza ororile petrecute in lunile aprilie si mai 1945, dupa ce Armata Rosie a lui Stalin a preluat controlul asupra capitalei celui de-al Treilea Reich. Hillers a fost una din cele doua milioane de nemtoaice violate de catre soldati ai Armatei Rosii.
Secrete de familie
Ea isi incepe relatarea in pivnita in care se ascunsese. Prima fila este datata vineri, 20 aprilie, 1945, ziua de nastere a lui Hitler (care s-a sinucis zece zile mai tarziu). Dupa caderea Berlinului, Hillers, care avea pe atunci 34 de ani, a fost violata de mai multe ori de catre soldatii sovietici. La fel au patit milioane de femei, dar ani de zile nimeni nu a avut curajul sa pomeneasca despre aceste abuzuri. In Germania de Est, unde Uniunea Sovietica era considerata un aliat de nadejde, prieten si protector deopotriva, perioada postbelica intesata de violuri si abuzuri a fost data uitarii. Iar in Germania de Vest, aceste amintiri sumbre au trecut in categoria "secrete de familie". "Soldatii germani intorsi de la razboi nu au vrut sa cunoasca detalii despre umilintele indurate de nevestele, fiicele sau chiar mamele lor. A fost o tacere dubla: barbatii nu doreau sa vorbeasca despre infrangerea in razboi, iar femeile despre cumplita lor suferinta", spune actrita Nina Hoss, interpreta unuia din rolurile principale. Hillers, care a murit in 2001 la varsta de 90 de ani, a publicat si o carte, dar, de teama unor represalii, nu si-a pus numele pe coperta. Volumul a fost publicat in Marea Britanie si Statele Unite in anii '50, dar in Germania a fost primita cu raceala.
"Mama ura rusa, usturoiul si votca"
In anii care au urmat, problema violurilor a fost tatonata de catre istorici, dar germanii s-au ambitionat sa ocoleasca subiectul, sub pretextul ca nu doresc sa tulbure amintirile bunicilor lor. Cartea lui Hillers a fost retiparita in Germania, in 2003, dar chiar si atunci a fost privita mai degraba ca opera fictiva decat ca document istoric. "Abia mai tarziu am inteles de ce ura mama limba rusa, usturoiul si votca", a precizat sociologul Renate Meinhof. "Dupa reunificarea Germaniei in 1990, am inceput sa investighez violurile postbelice si am aflat cu stupoare ca si mama mea se numarase printre victime. Am vorbit cu multe femei si am aflat ca au trait decenii intregi cu aceasta rana sangeranda de frica socialistilor germani", mai spune Meinhof.
Rusii preferau grasanele
Totusi, filmul evita sa-i prezinte pe nemti intr-o lumina favorabila. Atrocitatile rusilor sunt practic un raspuns, o razbunare pentru odioasele crime comise de nazisti in Est. Sovieticii intra in pivnite, cauta si "executa" femeie dupa femeie. Jurnalul Martei Hillers puncteaza preferinta rusilor pentru femeile mai plinute si descrie cu amanunte felul in care a fost vanata, printre ruine, sotia grasana a brutarului local. La cateva minute dupa ce a fost victima unui viol, personajul interpretat de Nina Hoss incepe sa mediteze asupra urii cu care actioneaza agresorii rusi, aceasta fiind, aparent, una din primele sale reflectii asupra odiosului razboi al lui Hilter. Un alt mo­ment deosebit de emotionant este cel in care eroina decide sa solicite protectia unui ofiter rus (de fapt, i se ofera acestuia pentru a nu cadea din nou prada pornirilor animalice ale soldatilor). In realitate, multe nemtoaice au procedat la fel pentru a ramane in viata sau pentru a avea ce pune copiilor pe masa. "Unele nu au putut sa supra­vietuiasca unei asemenea traume si s-au sinucis. Multe au contactat boli venerice, altele au ramas insarciante si au nascut asa-numitii "pui de rusi", precizeaza Meinhof. Va fi interesat de urmarit reactia Rusiei, pentru care violurile comise de Armata Rosie in estul Germaniei sunt un fapt inacceptabil, o inventie menita sa discrediteze prestigiul soldatilor rusi. Cand istoricul englez Antony Beevor a mentionat aceste fapte in cartea sa "Berlin: The Downfall", ambsadorul rus la Londra, Grogori Karasin, l-a acuzat de "blasfemie", adaugand ca "este o calomnie la adresa poporului care a salvat omenirea de nazism". Articol preluat din Ziua Online